După dezvăluirile cutremurătoare ale unor copii plasați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, directorul instituției – Florinel Dragomirescu neagă acuzațiile aduse asupra condițiilor precare și a abuzurilor grave semnalate de mai mulți copii care sunt în centrele de plasament sau au ieșit între timp.
Într-un răspuns în baza Legii 544/2001, pentru Liber în Teleorman, Florinel Dragomirescu a recunoscut parțial existența unor probleme în cadrul instituției pe care o conduce, dar a negat sau minimalizat anumite acuzații grave aduse de către copii, cum ar fi avorturi clandestine sau bătăi. El a relatat doar situația care a ajuns în instanță, cea referitoare la educatorul care a abuzat sexual minori. Mai mult, el spune că minorii au fost consiliați, însă ce mici au negat că ar fi avut parte de o astfel de măsură, deși chiar și psihologul centrului a știut de orori și nu a luat atitudine.
„În urma solicitării dvs., înregistrată la instutuţia noastră în Registrul de evidenţă a solicitărilor privind informațiile de interes public la nr. 22/18.07.2023 vă comunicăm următoarele:
C.T.P.T.F AlexandriaLa nivelul C.T.P.T.F Alexandria in luna ianuarie 2021, seful de centru a identificat fapta de suspiciune de abuz sexual a educatorului Lincan Florian asupra unor minori institutionalizati la CTPTF Alexandria. Seful de centru a informat conducerea institutiei si a inaintat plangere penala la Parchetul de pe langa Judecatoria Rosiori de Vede. A solicitat desfacerea contractului de munca a educatorului invinuit, iar in urma unei cercetari discipinare prealabile I-a fost desfacut contractul de munca.
In cazul victimelor educatorului Lincan Florian au fost oferite consiliere si suport psihologic, in vederea imbunatatirii calitatii vietii acestora, sprijin in alte nevoi, practici de informare privind modalitatea de sesizare a abuzului, indiferent de situatie, s-a oferit sprijin in vederea reintegrarii in colectivitate, in societate si pe piata muncii cu scopul cresterii stimei de sine. Victimelor educatorului Lincan le-au fost inmanate si aduse la cunostinta citatiile de judecata a dosarului penal si le-a fost oferit suport in vederea pregatirii pentru proces. Au fost insotiti pe tot parcursul audierilor, de catre psihologul Centrului.
In ultimii 5 ani C.T.P.T.F Alexandria nu s-a confruntat cu cazuri de consum de prenandez sau cu gaz de bricheta”, potrivit lui Dragomirescu.
Directorul DGASPC Teleorman a respins acuzațiile legate de avorturi clandestine sau bătăi raportate de către unii copii
„În cadrul CTPTF Alexandria nu sunt minore, in varsta de 14 sau 15 ani, care parasesc Centrul fara permisiune pentru a merge la iubitii lor”. Seful Centrului nu a fost informat de nicio intrerupere de sarcina clandestina. Şeful de centru, Paraschiv Mihaela Ramona, a fost sancţionat disciplinar”, se arată în răspuns.
Potrivit mărturiilor unei fete, directoarea centrului i-a impus efectuarea unui avort, fără a lua în considerare dorințele și nevoile sale. Procedura a fost descrisă de către victimă precum o experiență traumatizantă și deosebit de dureroasă, iar lipsa de suport emoțional și asistență medicală adecvată a făcut ca acest moment să fie unul deosebit de dificil pentru copilă.
„La vârsta de 15 ani, directoarea Mihaela Paraschiv m-a obligat să fac un avort şi, fiind copil, nu am vrut eu, gândeam că nu trebuie să îl omor, iar apoi ea mă tot amenința că îmi va lua copilul și nu îl voi vedea niciodată, apoi l-a chemat pe iubitul meu din aceea vreme, personal, și îl amenința și pe el că va face puşcărie sau trebuia să mai ia de soție, dar vârsta mea nu permitea asta. A fost o teroare pentru mine, un chin și un coşmar. O durere cumplită, ceva ce nu am simţit în viaţa mea până în acel moment, a fost ceva grav, am intrat în depresie pentru o perioadă de timp bună.
După intervenţie simţeam că nu mai pot merge, parcă rupsese ceva din mine şi ele îmi ziceau să beau apă, dar nu aveau treabă cu ceea ce simţeam eu, mai mult decât atât zbierau că au numai curve în casa de copii”, a mărturisit tânăra
În contextul acestor dezvăluiri și al reacției directorului DGASPC Teleorman, presiunea publică crește asupra autorităților pentru a investiga în mod riguros fiecare acuzație și a asigura transparența și responsabilitatea în cadrul sistemului de protecție a copilului.
Citește și: Mărturii despre ororile prin care au trecut copiii instituționalizați la DGASPC Teleorman
[…] Citiți și: Reacția lui Florinel Dragomirescu la abuzurile relatate de copiii DGASPC Teleorman […]
[…] Citiți și: Reacția lui Florinel Dragomirescu la abuzurile relatate de copiii DGASPC Teleorman […]
[…] Reacția lui Florinel Dragomirescu la abuzurile relatate de copiii DGASPC Teleorman […]
[…] Reacția lui Florinel Dragomirescu la abuzurile relatate de copiii DGASPC Teleorman […]
[…] Reacția lui Florinel Dragomirescu la abuzurile relatate de copiii DGASPC Teleorman […]