liberinteleorman.ro

Casa de Cultură – fantoma culturală a Alexandriei – O lună până la „finalizare”

26 iulie 2023

Alexandria nu a fost niciodată un oraș cu o bogată tradiție culturală, mai ales de când autoritățile au decis că alte lucruri primează în capitala Teleormanului. Un edificiu care ar trebui să fie emblema culturală a oricărei localități care se respectă se află de ani buni într-o stare avansată de degradare și abandon, departe de a-și îndeplini menirea.

Într-un efort de a păstra aparențele, autoritățile au împrejmuit clădirea încă de acum trei ani pentru a sugera că se iau măsuri pentru repararea și reabilitarea acesteia. Astfel, s-a anunțat că lucrările de renovare vor fi finalizate inițial la data de… 14.10.2021. Ulterior, CNI, instituția care a preluat edificiul pentru modernizare a motivat prelungirea lucrărilor cu faptul că pe parcursul execuției lucrărilor au fost identificate unele neconcordanțe în proiectul tehnic, iar antreprenorul şi dirigintele de şantier au întocmit o notă de constatare, fapt ce a condus la sistarea lucrărilor începând cu data de 17.03.2021. Astfel, documentația tehnică la faza de execuție a fost revizuită și ulterior prezentată și aprobată în cadrul consiliului tehnico-economic al CNI SA, în data de 29.09.2022. Noul termen de finalizare a fost estimat de CNI la data de 26.08.2023, oferind speranțe locuitorilor orașului că locația Casei de Cultură va străluci din nou în fața lor.

Din păcate, aceste promisiuni se dovedesc, din nou, a fi simple vorbe, iar realitatea prezintă o altă poveste. Mai e o lună până la termenul dat pe hârtie, însă, Casa de Cultură din Alexandria rămâne în continuare într-o stare deplorabilă. Clădirea a devenit o adevărată fantomă culturală, uitată de autorități și nimeni nu e responsabil pentru această neglijență.

Reamintim că șantierul Casei de Cultură din Alexandria, locaș care a fost mulți ani tributar restaurantelor, sălilor de sport sau firmelor de pază, a început în august 2020, deși apărea printre obiectivele de investiții ale primarului Drăgușin de prin 2015. La finalizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea și modernizarea Casei de Cultură din Alexandria” se urmărește punerea în valoare a spațiilor neconvenționale, în scopul desfășurării de activități cultural-artistice, dar și stimularea dezvoltării sectorului cultural în municipiul reședință de județ.

Până ca acest deziderat să devină realitate, Casa Culturii din capitala Teleormanului se transformă într-o ruină definitorie pentru zona centrală a municipiului și pentru primarul Victor Drăgușin, care se laudă după zeci de ani de condus primăria că abia acum „reconstruiește Alexandria”…

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate






Articolul precedent

SURSE: Gâdea, vizită surpriză la Ciolacu

Următorul articol

Reacția lui Florinel Dragomirescu la abuzurile relatate de copiii DGASPC Teleorman

Cele mai recente articole de Fara categorie