Nu-i localitate pe faţa pământului să nu aibă istoria ei, dar, pentru a dăinui, istoria se scrie şi cu trudă, nu doar cu amintirea ei din când în când. În Teleorman, în pădurea dintre Beuca și Dobrotești, încă se mai observă urmele celei mai frumoase şi semnificative construcţii, o bijuterie arhitecturală cândva, moșia în care a copilărit academicianul Dan Berindei – personalitate impozantă a culturii românești care are obârșia în județul nostru.
Sperăm că știe toată lumea, Dan Berindei este unul dintre contemporanii cu o bogată activitate în studierea istoriei moderne a României, fiind cunoscut faptul că și-a pus semnătura pe mai mult de 50 de volume și pe sute de articole și studii apărute în prestigioase reviste științifice din țară și din străinătate, în care abordează aspecte referitoare la istoria politică şi socială a secolului al XIX-lea. Pentru întreaga sa activitate, încă din anul 1992, domnia sa a devenit membru titular al Academiei Române, în prezent, la vârsta de 92 de ani, îndeplinind funcția de vicepreședinte al acestei instituții.
Ultima dată când academicianul a pășit pragul Teleormanului a fost în anul 2013, atunci când a participat la zilele orașului Roșiorii de Vede, al cărui cetățean de onoare este. Din poveștile sale am aflat că acolo s-au născut străbunicii materni și paterni, pe care îi vizita des, având în vedere că se aflau la 20 km de moșia neamului său de la Dobrotești. A revenit după o mai bine de 60 de ani în județul în care călătorea repetat în anii tinereții, până a rămas fără locație, fiindcă aceasta a fost preluată, în mod abuziv, în perioada regimului totalitar comunist. Ani mai târziu, după ce a recuperat moșia, a dăruit-o Academiei Române și a făcut o donație bisericii din Dobrotești, ctitorită de înaintașii săi în veacul al XVIII-lea, unde sunt și îngropați. Dacă locațiile impunătoare de altădată nu mai există, cel puțin frumoasa pădure a rămas neatinsă, așa cum a povestit Dan Berindei, că a găsit-o la vizita de acum doi ani, trezindu-i amintirile copilăriei și tinereții.
Tot din povestiri știm că familia academicianului s-a strămutat în Teleorman la începutul veacului al XVIII-lea, printr-o căsătorie. Ilinca Berindei s-a măritat cu un mare boier, pe nume Merişanu. Ea a avut probleme cu viaţa, în sensul că a pierdut soţul şi cei şase copii pe care i-a avut cu el. S-a hotărât să se călugărească și, astfel, a moştenit averea soţului, pe care o împărţit-o jumătate Mitropoliei şi restul unui frate, tatăl lui Dan Berindei.
Pădurea paradisiacă…
La Dobrotești se ajunge foarte greu pentru că foarte puţini îşi mai aduc aminte de impozantul conac care a făcut localitatea celebră. Niciun efort nu este, însă, prea mare, pentru ceea ce urmează să vezi. După ce treci de statuia eroilor din centrul comunei, asfaltul se termină și urmează un drum prin pădure, care cândva a fost pavat cu ciment.
Până la Dobrotești am trăit cu impresia că domeniul aparține Academiei Române, așa cum a fost el donat de către Dan Berindei. Surpriză, însă. Locația este administrată de un om al locului, care a cumpărat o porțiune din vechile structuri și a luat în arendă partea Academiei.
Localnicii spun că acolo au fost două conace. Unul vechi, care s-a demolat, și unul care e în proces de degradare. Odată cu privatizările, acesta a intrat în custodia IAS, apoi a aparținut societății comerciale Agrozootehnica, intrată în faliment, iar acum a ajuns în proprietatea unui om de afaceri.
De la Primăria Dobrotești am aflat că 10 hectare de pădure și 50 ha de teren aparțin Academiei Române, suprafețe pe care instituția le-a arendat actualului proprietar. Acesta intenționează să recondiționeze toate clădirile existente, ridicate de cei care au ocupat spațiul înainte. ”Practic, Academia are 75 de hectare de teren – pădure. Din conac au rămas ruine. Cam tot ce era aici înainte a fost dărâmat de comuniști. Deocamdată, vreau să fac un ONG pentru specializare în domeniul agriculturii, ca o practică pentru studenți”, ne-a spus proprietarul.
Chiar dacă măsura recondiționării nu poate fi decât bună, fiindcă asemenea frumuseți merită conservate, trist este faptul că omul de rând nu poate avea acces la paradisul din pădurea care te duce cu gândul la poveste și care contribuie, prin arhitectura sa, la pitorescul ce bucură puțini ochi.
