liberinteleorman.ro

Mircea Barbu – corespondent de război – prezent la Școala de vară organizată de EUROPE DIRECT

28 iulie 2022

Unul dintre cei mai activi jurnaliști, realizator a numeroase reportaje și interviuri în zonele de conflict din Irak, Siria, Fâșia Gaza, singurul ziarist român prezent în Crimeea în timpul anexării peninsulei și, de la începutul războiului din Ucraina, corespondent de pe acest front de luptă, roșioreanul Mircea Barbu a acceptat invitația de a participa la unul dintre atelierele Școlii de vară, organizat de Centrul ED Teleorman astăzi, 28 iulie.

Coordonator al atelierului „Dezinformare și manipulare”, reputatul jurnalist le-a vorbit tinerilor teleormăneni   despre importanța deprinderii abilităților de identificare și combatere a fake-news-urilor, despre dezinformare și manipulare și conștientizarea acestor probleme.

După informațiile teoretice inițiale, menite a clarifica noțiuni precum: dezinformarea, misinformarea și malinfomarea, Mircea Barbu i-a provocat pe adolescenți să definească termenul de „fake-news”. Iar de aici au început aplicațiile practice: tinerii, împărțiți în două echipe, au învățat pașii în construirea unui fake-news cât mai credibil și, totodată, cum să demonteze și să recunoască astfel de știri false.

Deși atelierul s-a încheiat după cele două ore programate, discuția dintre tinerii europeni și jurnalistul de război Mircea Barbu a continuat, evident, cu întrebări despre experiența de corespondent de război în zonele de conflict.

”De ce ați ales să fiți jurnalist de război?”, „Care a fost cel mai periculos teatru de război din care ați transmis?”, „Tot ce vedem la televizor despre războiul din Ucraina este real?”, „Experiența războielor nu v-a marcat psihic sau fizic?”, „Nu v-a fost teamă că fiecare zi poate fi ultima din viața dumneavoastră?” sunt doar o mică parte din întrebările la care tinerii au așteptat răspuns din partea lui Mircea Barbu.

Anticipând curiozitatea adolescenților, jurnalistul a venit pregătit cu o surpriză: echipamentul de protecție al unui jurnalist de război: vesta și casca antiglonț, care au devenit atracția zilei și pe care fiecare a dorit să le testeze.

Societatea contemporană este invadată de informații dintre cele mai diverse, în care este greu să faci diferența între o știre reală și un fake-news, iar un astfel de atelier este mai mult decât necesar pentru tinerii noștri prezenți permanent în social media.

În Anul european al tineretului, exprimă-ți viziunea și informează-te din surse sigure!

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Mituri despre spuma poliuretanică pe care ar trebui să le uiți

Următorul articol

La Drăgănești Vlașca a crescut cantitatea de deșeu reciclabil

Cele mai recente articole de Actualitate