60 de ani de la „Răzmerița de la Dobrotești” din 7 martie 1961! Mărturii de la răscoala țăranilor: „Mulți au fost bătuți cu bestialitate, arestați și condamnați fără judecată”

în Actualitate/Reportaj

Astăzi se împlinesc 60 de ani de când țăranii din Dobrotești s-au împotrivit tendințelor comuniste prin creșterea obligațiilor la prestațiile în muncă și dările în produse și cote de pământ. 60 de ani în care județul a evoluat din multe puncte de vedere, dar mai puțin la atitudinea împotriva nedreptăților.

Istoria din cărți…

La 30 km de Roşiorii de Vede, de-a lungul pârâului Tecuci, afluent al râului Vedea, se întinde comuna Dobrotești, cunoscută şi sub numele de Doagele, un loc în care țărani simpli au luptat strașnic să răzbească în realitatea comunistă.  

„Oamenii au răbdat mult. Până în ziua de 7 Martie 1961, atunci când l-au văzut pe vicepreşedintele raionului, Florian Florescu se numea, că tot măsura şi bătea ţăruşi pe pământurile lor. O femeie i-a spus că vrea să primească înapoi cererile de înscriere la Colectiv deoarece s-a făcut totul fără voia sa și în plus le-au luat şi carul cu boii şi nu mai au cu ce să aducă iarbă să crească vaca, să dea lapte copiilor. El nu-i asculta pe țărani, își continua măsurătoarea, iar aceștia au început să-l ia la goană cu pietre, iar apoi la bătaie. Lelea Zdarca s-a repezit şi a început să tragă clopotul a jale, iar plutonierul a fugit la telefon să-şi anunţe şefii de la Roşiori. Între timp vicepreşedintele era plin de sânge, avea faţa tumefiată şi câteva răni la cap. Fugea şi căuta un loc de ascuns. Lumea a intrat în sfatul popular să-şi ia cererile, iar secretarul Ică Roşu a fugit la dispensarul din apropiere şi a îmbrăcat un halat alb. Afară, oamenii se organizau pentru apărarea comunei, înarmându-se cu topoare, furci, târnăcoape şi au făcut ordine, devastând sediul vechi al colectivului împreună cu documentele, în căutarea cererilor de înscriere. Erau stăpâni pe situaţie până la orele 4 după amiază, când şi-a făcut apariţia Ilie Ştefan, însoţit de două IMS-uri pline cu securişti. Au fost opriţi la primul baraj de către mulţime care i-a dat voie să-l ia pe rănit. L-a dus în spate, într-o maşină, scoţându-l afară din comună, unde aştepta o salvare să-l ducă la spitalul din Roşiori. Pe la orele 18 soseşte prima întăritură de miliţieni de la raion, căutând să împrăştie mulţimea. În busculada care are loc se trage în aer, dar un miliţian trage şi în plin, rănindu-l în picior pe Stan Martac. Furia creşte şi oamenii sar pe miliţieni, care reuşesc să se retragă şi să se baricadeze în sfatul popular, în aşteptarea ajutoarelor. Generalul Negrea luase măsuri de represiune şi de a înăbuşi răscoala. După ce s-a lăsat noaptea, au apărut maşini încărcate cu miliţieni şi securitate de la Roşiori, Turnu Măgurele, Videle, Drăgăneşti-Olt, Drăgăneşti-Vlaşca-şi de la Costesti-Argeş, de unde s-au trimis 50 muncitori îmbrăcaţi în salopete noi. Ca să intimideze, maşinile au venit tractând armament greu, iar comuna s-a transformat într-un adevărat teatru de război. De la aeroportul din Balaci au început să zboare avioane, făcând un zgomot asurzitor. Au pus în funcțiune mitralierele, iar ţăranii nevoiţi să dea înapoi. Era noapte şi de peste tot se auzea zgomot, neştiind încotro s-o apuci. Au început să se ascundă şi asupra comunei s-a instaurat represiunea. Era o adevărată vânătoare de ţărani. Primul drum era la şcoală, unde înşiraţi cu faţa la perete şi mâinile după ceafă, erau loviţi cu cizmele şi patul armelor. În această situaţie i-au găsit autorităţile, venite să vadă cine a avut curajul să nesocotească măsurile partidului. Printre mai mari erau: preşedintele raionului, secretarul Sfatului Popular raional, generalul Negrea-şeful operaţiunii şi alţii mai mici.

Satul a stat sub ocupaţie 6 luni, în care timp tot mereu se mai aresta câte unul, după indicaţiile activiştilor şi sfatului popular. Familiile erau terorizate şi nevestele batjocorite, copiii nu mai puteau merge la şcoală, învăţătorul arestat, precum și cei doi preoţi, comuna având două biserici. Primul transport a fost de circa 100 de ţărani: femei, bărbaţi şi copii care, duşi la securitate, erau chinuiţi şi apoi întrebaţi ce au făcut, după care, zdrobiţi, luau drumul lagărelor de exterminare prin muncă forţată”, potrivit uneia dintre puținele povești din vremea aceea.

 „Când era noaptea cea mai frumoasă, de Înviere, eu eram răstignit pe masă, mă ţineau cinci inşi şi unul mă bătea cu gârliciul şi reteveiul […]. Pe urmă, am stat 24 de ore în celulă, ca într-un tron, pe perete şi cu mâinile în jos. Nu puteam să mă mişc”, este mărturia unui ţăran din Teleorman, arestat pentru implicare în revolta de la Dobroteşti.

Martor ocular

Georges Iscru este unul dintre martorii evenimentelor de la Dobrotești, care a avut mult de suferit pe vremea comuniștilor din cauza faptului că bunicul său a tras clopotul. Acesta este de profesie medic și deși s-a stabilit la Strasbourg, gândul îi este permanent la locurile natale pe care le prețuiește și le consideră de o însemnătate absolută în istoria Teleormanului.

„Eu sunt dr. Georges Iscru, fiul preotului Constantin Iscru din Dobrotești, am fost martor ocular la „Răzmerita din Dobrotești” din 7 martie 1961. De la biserica unde slujea tatăl meu s-a tras clopotul a jale pentru ajutorarea celor care erau bătuți de securitate și miliție, că se împotriveau înscrierii în colectiv. În ziua de 7 martie 1961, țăranii s-au răsculat înarmați cu furci, sape, topoare, târnăcoape luând la bătaie echipa de activiști de partid comunist veniți de la București.                                                    

Au fost răniți câțiva oameni. Au sosit trupe ale miliției și securității comuniste care au tras cu mitraliere montate pe camioane. Mulți țărani au fost bătuți cu bestialitate, arestați și condamnați fără judecată la închisoare între 2 ani și 5 ani: Anghelina Pătrașcu, Burca Tudor, Calota Domnica, Ciobanu Ioana, Calin Ioana, Calin Pauna, Danalache Dumitru, Danalache Ilie, Danalache Ion, Grigore Mihai, Grigorita Ioan, Martac Ana, Martac Ion, Martac Stefan, Marina Rada, Manolache Ion, Petre C-tin, Pitis Stanca, Rosie Ion, Stancu Ion, Trancu Marin, Tecuceanu Ion, Vacaru Ion, Vacaru Nastase, Voda Stan.                                                

Printre ei erau și cei 2 preoți: Iscru Constantin, tatăl meu, condamnat la 2 ani de pușcărie și  Istrate Tudor condamnat la 5 ani de pușcărie pe motivul că au permis țăranilor să tragă clopotele, ca semnal de revoltă. Numărul arestărilor a fost foarte mare, bărbații fiind trimiși la pușcăriile din Jilava, Arad, Sighet sau la lagărele din Bălțile Dunării, iar femeile la GAI-Arad.

Din această cauza, eu și familia mea cât și familiile celor condamnați am avut de suferit din partea regimului comunist, fiind etichetați dușmani ai orânduirii comuniste dați afară din școli, facultăți, specializări etc. Nu mai spun de arestările și imobilizările repetate la arestul securității cu ocazia întâlnirilor lui N.Ceaușescu cu I.B.Tito la Timișoara. Eram considerați persoane periculoase pentru societatea comunistă.

Țin să aduc un mare omagiu locuitorilor din Dobrotești pentru pentru curajul lor contra colectivizării cu forța a agriculturii, contra nedreptăților societății comuniste”, ne-a mărturisit dr. Georges Iscru, din Strasbourg.


Evenimente cu privire la colectivizarea forțată de la începutul anilor ’60 și la revoltele țăranilor nu prea se mai organizează. Nici primarul de la Dobrotești nu a fost impresionat de micul război al sătenilor astfel încât a recunoscut degajat că nu s-a organizat niciodată nimic în cinstea celor care au riscat totul pentru mai multă libertate. Chiar și așa, rămâne în istorie faptul că Teleormanul a avut cândva oameni care s-au luptat cu toate puterile pentru drepturile lor, iar revolta ar trebui să fie mai apreciată întrucât a fost în vremurile în care realitățile comuniste îi țineau supuși pe cei mai mulți.

Vorbind despre colectivizare, putem avea senzația că ne focusăm pe evenimente istorice îndepărtate și irepetabile. Doar că, dacă stăm și analizăm esența colectivizării și felul în care trăim astăzi, ca sclavi ai plantației teleormănene, constatăm că și acum plătim cote. Nu statului neapărat, ci politicienilor și patronilor pe care îi slujim pentru un loc de muncă prost plătit și definit de nemulțumiri dintre cele mai diversificate. Culmea! În perioada comunistă, țăranii teleormăneni s-au mai răsculat, asumându-și bătaia, durerea, detenția și chiar moartea…

2 Comments

  1. Tin sa va multumesc din suflet pentru articolul ” 60 de ani de la Razmelita din Dobrotesti din 7 martie 1961″, publicat in 7 martie 2021 in ziarul “Liber in Teleorman”cat si pentru gentiletea si profesionalismul domniei voastre.
    Articolul d-voastra a fost citit si elogiat de Diaspora Romana din Alsacia si Lorrena din Franta. Un sincer Bravo !!
    Cu multa stima si pretuire Dr. Georges Iscru Strasbourg.

  2. Vreau ca in cinstea eroismului locuitorilor din Dobrotesti contra colectivizarii fortate a agriculturii , cand la 7 martie 1961 s-au revoltat contra echipelor de activisti comunisti insotiti se securitate, militie sa ridicam un monument in centrul comunei intitulat “Razmelita din 7 martie 1961 din Dobrotesti” unde sa fie trecuti toti participantii la aceasta revolta taraneasca.
    Ar fi un semn important din partea copiilor lor ca nu i-am uitat.
    Populatia Comunei si Primaria are cuvantul.
    Dr. Georges Iscru Strasbourg.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*