Industriașul Ioan Niculae joacă alba-neagra cu subordonații care îi pupă mâna morţi de foame

Monica Vasilescu

Este cel mai bogat român și are în subordine cei mai săraci salariați. Ioan Niculae a căpușat o întreagă industrie cu ajutorul Statului și ține cu mațele goale clasa muncitoare care trage, cu ultimele puteri și cu toate riscurile, de picul de ramură a producției materiale rămas pe fața României. Jumătate din populația municipiului Turnu Măgurele a avut, într-un fel sau altul, treabă la Combinatul chimic – astăzi Donau Chem. Și, probabil, mulți au fost în cursul timpului greviști ai foamei pentru că salariile se dau cu porția la Niculae. Chiar în anul de referință 2014 putem corela situația unor angajați de la combinatul chimic cu purtarea ce poate fi văzută în picturi din Evul Mediu.

Iese fum!

Nu poți vorbi de Turnu Măgurele fără să amintești de Combinatul chimic, amplasat într-o zonă eminamente agricolă din Lunca Dunării, la cinci km de oraș. Uzina care ține traiul multor familii și-a reluat producția începând de duminică, 24 august 2014, după dese închideri din varii motive, iar fumul ieșit prin instalații dă speranțe multor oameni care trăiesc de pe urma muncii prestate acolo.

Miliardarul Niculae spune că a reluat producția datorită înțelegerilor comerciale care au fost încheiate cu singurul producător intern de gaze naturale cu care InterAgro colaborează de mai mult timp, OMV Petrom. A profitat tot timpul de amestecul puterilor politice, iar motivația scumpirii gazelor îi dă ”dreptul” acestuia să-și bată joc de puținii angajați pe care îi mai are unitatea economică din Turnu. Ba îl închide, ba îl bagă în revizie, ba nu dă banii cuveniți salariaților. A preluat multe întreprinderi de la stat, s-a îmbogățit și apoi s-a înfierat. Acum, oamenii din subordine îi pupă mâna zgomotos în schimbul unui amărât de salariu pe care îl primesc cu porția.

Din povestirile conducerii

Am stat de vorbă cu unul dintre șefii SC Donau Chem, directorul Nicolae Lupu, printre cei mai îndreptățiți în a povesti despre unitatea în care a văzut cum iese fumul începând din data de 1 august 1967. Acesta a afirmat că, până în 1989, unitatea avea 7.000 de angajați și o producție de trei ori mai mare. Nicolae Lupu crede că activitatea s-a restrâns din cauza mediului. Acum a rămas mai mult partea de azot unde se lucrează cu gaze și lichide și mai puțin cu cele solide. Amoniacul produce, la ora asta, 1.000 de tone pe zi și funcționează la capacitate maximă. ”Combinatul, după Revoluție, tot se închide, dar nu s-a închis până acum. Avem în jur de 920 de angajați, am restrâns destul activitatea. Nu prea vine tineretul să se angajeze. Mai sunt posturi, dar e foarte greu. Cei care sunt pregătiți stau un timp, învață, și după aceea pleacă, iar altora nu prea le place”, a spus directorul.

Acesta recunoaște că sunt probleme cu salariile. Joi urma să se achite o parte din bani pentru completarea lunii iunie și, probabil, săptămâna viitoare, se vor da bani și pentru luna iulie. Cu țârâita.

Declinul unității a început imediat după ’89, a spus Nicolae Lupu. Pe atunci existau trei fabrici de amoniac, trei fabrici de acid azotic, în prezent fiind câte una din fiecare. Ureele au rămas întregi, la fel și azotatul, dar au fost eliminate două fabrici mari de îngrășăminte complexe, care s-au închis. Combinatul trece prin clipe grele, iar directorul Lupu își amintește că în 2004 a fost o perioadă mai bună, au reparat aleile, s-au cumpărat calculatoare, iar salariile se luau la timp. Coincidență sau nu, acesta este și anul în care omul de afaceri Ioan Niculae a cumpărat combinatul.

Cu toate greutățile, șeful de la Donau Chem are planuri de viitor: ”La fabrica de amoniac vrem să desființăm tabloul de comandă și să introducem programul pe calculator. Avem investiții de făcut. Într-adevăr avem o situație grea financiară, dar sperăm să ne revenim. E și gazul o problemă, dar nici gazul fără noi nu o să o ducă bine, trebuie să aibă și ei piață de desfacere și trebuie să ajungem la un echilibru”.

Istoria…

Conform arhivelor, combinatul chimic a avut probleme din cauza poluării înainte de a fi privatizat. Sub denumirea de Donau Chem Turnu Măgurele, combinatul producător de îngrășăminte chimice din România este deținut de grupul Interagro. Compania a fost înființată în anul 2004, prin privatizarea activelor fostei S.C. TURNU – S.A., introdusă în lichidare voluntară.

Obiectul de activitate al S.C. DONAU CHEM S.R.L. Turnu Măgurele este reprezentat de fabricarea și comercializarea de îngrășăminte minerale cu azot și a intermediarilor (amoniac, acid azotic) alături de producția de piese schimb și utilaje tehnologice.

Lipsiți de apărarea dreptului de a munci

Ioan Nicolae vine rar pe la Turnu. Ultima dată a venit la punerea în funcțiune a unui obiectiv, un reactor de microbiologie. Slujnicii nu prea au cui să se plângă. Dacă până acum sindicaliștii strigau în stradă că situația devine dramatică în industria chimică și, implicit, soarta salariaților de la combinatul Turnu este foarte grea, acum nu prea mai are cine să le reprezinte interesele oamenilor. Președintele Sindicatului Turnuchim, Gabriel Dimancea, unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai tratamentului de care au parte chimiștii, se află în concediu medical de la 1 ianuarie 2014, iar succesorul său Barbu Severuș, vicepreședintele sindicatului, pare nepăsător și refuză dialogul despre probleme.

În aceste condiții, până la noi jocuri de-a alba-neagra, subordonații lui Nicolae se chinuie să-și apere șansa de a rămâne în activitate și de a împiedica ferecarea porților combinatului, fiindcă este posibil ca, la un moment dat, ele să fie închise pentru multă vreme sau pentru totdeauna.