liberinteleorman.ro

Zeci de mii de lei investiți de Alexandria și Zimnicea în lavoare stradale de la societăți abonate la banul public

Pandemia de coronavirus a fost pentru unii motiv de sărăcire, iar pentru alții sursă de venit. Norocoșii sunt, însă, tot societățile abonate în mod normal la banul public, așa că pandemia doar le-a sporit profiturile și le-a dat motive în plus să se simtă „utili societății”, deși nu și-au pus problema să doneze și ei o duzină de măști. Două cazuri interesante de acest fel ar fi, fără îndoială, societățile TR Administrare Imobile și Apa Serv SA, ambele societăți care se hrănesc din bugetul public al județului Teleorman și al municipiului Alexandria. Atât TR Administrare Imobile, cât și Apa Serv sunt cunoscute pentru banii publici pe care îi fac pierduți prin buzunarele unor personaje cu afinități politice evidente și oameni de încredere ai sistemului. Vorbim, evident, despre fostul viceprimar al municipiului Alexandria, Lucian Iotu, și despre fostul șofer al deputatului Vali Boboc, Ciprian Gurban, deveniți peste noapte și foarte discret directorii celor două societăți comerciale, abonate la banul public.

Municipiul Alexandria lua, la începutul lunii aprilie, decizia de a achiziționa lavoare stradale, pentru a asigura igiena populației pe timp de pandemie. Chiar dacă ideea părea a fi bună teoretic, practic nimeni n-a prea văzut oameni spălându-se pe mâini la chiuvetele stradale montate de primărie. Totuși, nu aceasta e problema.

Pe data de 10 aprilie, Primăria Alexandria făcea o cerere de ofertă pentru achiziția din bani publici a 10 lavoare stradale, compuse din lavoar de inox, baterie inox cu temporizator, scurgere și suport metalic.

Trei zile mai târziu a venit și oferta, chiar din partea unei societăți care trăiește din banii publici ai cetățenilor Alexandriei: TR ADMINISTRARE IMOBILE, condusă de fostul viceprimar al orașului, Lucian Iotu. Remarcăm abia acum că, deși trăiește din bani publici de când a ridicat capul în lume, Iotu nu s-a oferit să doneze cele 10 lavoare oamenilor din Alexandria, ca să se spele pe mâini în pandemie. Nu! Dimpotrivă! A venit cu un preț de toată frumusețea, și anume 14.500 lei, adică puțin peste 3000 de euro pentru 10 chiuvete utilizabile în aer liber.

Și la Zimnicea avem o situație aproape identică. Este vorba tot despre 10 lavoare stradale cu sifon flexibil și chiuvetă pătrată, pe care orașul le-a cumpărat de la S.C. Apa Serv SA, operatorul județean de apă și canalizare! Adică, o societate care trăiește din bani publici nu poate dona 10 chiuvete populației din Zimnicea, ci decidă să le vândă la nici mai mult, nici mai puțin de 11.728 lei, adică vreo 2.500 euro.

Alte comentarii ar fi de prisos, dar gesturile acestea n-ar trebui uitate după ce ce va trece pandemia…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Casele memoriale ale lui Zaharia Stancu și Marin Preda zac ascunse în Teleorman printre buruieni și vizitate de șobolani: “Păcat că trec zeci de autocare prin județ și n-avem ce să le arătăm”

Următorul articol

EXCLUSIV! Misteriosul caz al teleormăneanului ucis în acte de coronavirus și înmormântat fără restricții

Cele mai recente articole de Actualitatea politică

Don't Miss