liberinteleorman.ro

Stârpirea verdelui, obiectiv îndeplinit al administrației din Alexandria!

În Alexandria, una dintre principalele preocupări ale administrației publice este eliminarea vegetației. Sună ciudat, mai ales în vremea încălzirii globale, dar acesta este adevărul: autoritățile locale par să își dorească o reședință de județ a betonului și sticlei, pornind de la premisa exprimată public de primarul Victor Drăgușin, cum că spațiile verzi din orașe nu contribuie la oxigenarea aerului. Și, în consecință, verdele este eliminat, sub denumirea pompoasă de „vegetație în exces”.

Iar Primăria Alexandria se și laudă cu asta pe Facebook, încercând să arate că angajații instituției nu stau degeaba. Desigur, poate era mai bine ca ei să se ocupe de starea străzilor sau de curățenia altor zone decât a celor centrale, dar se pare că „vegetația excesivă” este preocuparea fundamentală a acestei administrației, iar obiectivul e atins în mod impecabil: în Alexandria, spațiile verzi au devenit o raritate.

Erau vremuri când și centrul orașului era plin de verde, dar încetul cu încetul, betonul a început să acopere iarba și, astfel, un centru pietonal care arăta pe timp de primăvară și vară spectaculos a ajuns să semene cu zonele pietonale din orașele cele mai sărace ale țării. Pentru că motivul pentru care spațiile verzi au dispărut a fost acela de a permite unor afaceri să se extindă peste zona pietonală. Cu siguranță, și asta a văzut primarul orașului aflat în vizită prin țări străine, la fel cum a văzut și boxe în parcuri…

Acum se umblă la spațiile verzi din întreg orașul, copacii sunt ciopârțiți și cărați cu mașinile primăriei, iarba e tăiată, iar „vegetația excesivă” dispare, lăsând în urmă un oraș gri și din ce în ce mai pustiu…

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Zi tragică pe șoselele Teleormanului: 5 oameni și-au pierdut viața în 2 accidente rutiere

Următorul articol

Campania Vioricăi Dăncilă, în vizorul DNA

Cele mai recente articole de Actualitatea politică

Don't Miss