CAMPANIE UMANITARĂ. Micuțul Eric luptă pentru viața lui. Să nu-l lăsăm singur!

în Reportaj/Sănătate

E mai bine de un an și jumătate de când, în urma unui episod puternic de febră, micuțul Eric Mitran intra în comă profundă. Creierul lui a fost atunci puternic afectat. Tinerii părinți alergau de la un spital la altul, neștiind exact ce are copilul lor, până într-o zi când diagnosticul cert a venit ca o lovitură în moalele capului: Eric avea encefalită autoimună. Acum, Eric are trei anișori și face în jur de treizeci de crize de epilepsie pe zi. În sistemul medical românesc, copilului nu i s-a dat nicio șansă, așa că părinții au fost nevoiți să caute o cale în afara țării.

Și astfel au găsit în Turcia o clinică unde cel mic poate fi tratat și au speranța unei recuperări complete. Recuperarea aceasta completă costă, însă, foarte mulți bani. De câteva ori până acum, oameni de bine și-au pus forțele laolaltă și au reușit să strângă bani pentru o parte a tratamentului celui mic. Dar părinții lui Eric spun că până la recuperarea completă mai sunt necesari vreo 40.000 de euro, bani pe care ei nu îi au. Doar tatăl lui lucrează, iar mama este nevoită să aibă grijă de el și să asiste zilnic la toată suferința lui. Meciul caritabil care s-a desfășurat în această lună la Alexandria și-a atins obiectivul de a strânge o parte din banii necesari celui mic. Dar nici acum nu e suficient. Cei 10.000 de euro, la care se vor mai adăuga câteva mii, potrivit unor promisiuni făcute, nu sunt destui pentru a-i asigura tratamentul micuțului supus la niște încercări cumplite, încă dinainte de a înțelege ce e viața.

Mama lui Eric, Marinela Mitran, ne-a spus că acum copilul încearcă un nou tratament și luptă cu toată forța lui să se facă bine: “Acum i-am mai adăugat lui Eric un tratament pentru crizele pe care le face și acum e normal să fie agitat, pentru că trupul lui e obișnuit cu vechiul tratament. Să sperăm că de acum încolo o să fie bine și o să scăpăm de crizele astea, face zeci de crize pe zi. Avem nevoie de aproximativ 45.000 de euro, am reușit să mai strângem puțin, dar avem în continuare nevoie de ajutor, că doar în Turcia am mai primit șanse. În România nu ne-au mai dat nici măcar 2% șanse de recuperare. De aproape doi ani ne luptăm cu asta. Momentan, doar soțul meu lucrează, eu am acea indemnizație de îngrijitor. Dar dacă va continua tratamentul, sunt șanse aproape maxime de recuperare completă, de asta și noi luptăm și facem tot ce ne stă în putință să îl facem bine!”

Banii îl pot ajuta pe Eric să trăiască normal. Dacă doriți să nu-l lăsați singur în lupta asta teribilă pe care o poartă de atâta vreme, puteți dona în următoarele conturi, deschise pe numele mamei lui, Marinela Mitran, la Banca Transilvania:

Pentru donații în Euro: RO43BTRLEURCRT0421704901

Pentru donații în GBP: RO98BTRLGBPCRT0421704901

Pentru donații în lei: RO93BTRLRONCRT0421704901

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*