Infomatrix este o competiție de proiecte, născută din dorința de a reuni cele mai strălucite minți din domeniul IT. Anul acesta, la finala mondială a concursului s-au remarcat doi tineri din județul Teleorman, care au demonstrat că au atât abilități în domeniu, cât și creativitate suficientă pentru a impresiona lumea întreagă. Este vorba despre elevii Codruț Badea din clasa a IX-a și Răzvan Badea (clasa a X-a), care au adus aurul în județul Teleorman, fiind al patrulea an în care teleormănenii se remarcă la această competiție internațională.
Proiectul celor doi elevi de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Alexandria a fost realizat sub îndrumarea profesorului Daniela Ioana Tătaru, iar rezultatul eforturilor depuse s-a concretizat sub forma unor medalii de aur, care ajung în Teleorman, demonstrând că există valori în județ. Din păcate, experiența de până acum ne-a arătat că ele obișnuiesc să plece, lăsând în urmă celelalte „valori”, care nu aduc județului premii și medalii.
Proiectul celor doi elevi din Teleorman a câștigat aurul la secțiunea Computer Art și are titlul „Explore 3D Model Solar System”. Festivitatea de premiere a avut la București, unde s-a și desfășurat finala mondială a Infomatrix în acest an. La competiție au fost înscrise 347 de proiecte și au participat 785 de copii performanți din 36 de țări.