Reportaj - page 10

Prin complicitatea autorităţilor, “pădurea nebună” s-a transformat în islaz inundabil

în Reportaj

Carmen Dumitrescu Deşi poate fi greu de imaginat, au fost vremuri în care Teleormanul nu se inunda din două ploi torenţiale. Şi asta pentru că atunci judeţul încă se mai remarca prin “pădurea nebună”, care i-a conferit şi numele… Dar istoria defrişărilor a fost mai nemiloasă decât s-a prognozat şi astfel, din ignoranţă şi poftă…

Citește...

Într-un gest nobil remarcat răzleţ, trei femei şi-au pus penelul în mâini şi au redat faţada bisericii din Cosmeşti

în Reportaj

Monica Vasilescu În Teleormanul împânzit de urât, nepăsare și neimplicare există și artă autentică, adevărate valori, geniu artistic. Acestea toate, puse în slujba lui Dumnezeu, aduc speranța că lumea nu se prăbușește. Au atătat asta trei femei cu rădăcini în Teleorman, care au studiat canoanele bisericești și au refăcut fațada unui lăcaș de cult de…

Citește...

Umbra maiorului Mișa Anastasievici veghează asupra unui monument istoric din Brânceni, ignorat de teleormăneni și uitat de autorități

în Reportaj

Carmen Dumitrescu Pe drumul principal ce șerpuiește prin mijlocul comunei Brânceni, există o bisericuță frumoasă cu pereții înnegriți de timp, care are multe povești de spus celor interesați de istorie și de trecutul spectaculos al unui județ despre care oamenii lui nu vor să afle prea multe. Într-un decor natural fantastic, lăcașul de cult pare…

Citește...

Libertate… pe două roți

în Reportaj

Carmen Dumitrescu Despre motocicliștii din Alexandria nu prea se vorbește, deși comunitatea pare a fi destul de închegată. Pentru că această pasiune periculoasă și costisitoare are, pentru cei care și-o permit, efecte legate de formarea caracterului și personalității. Marian Săceanu, Șerban Slăbescu, Daniel Melinte, Cristi Olteanu, Dragoș Panagoreț, Petrică Oancea, Bogdan Toma, Andrei Onta sunt…

Citește...

Cu alexăndrenii… la psiholog

în Reportaj

Carmen Dumitrescu Există încă un gen de mentalitate care funcționează foarte bine la nivel local, dar nu numai. Este vorba despre percepția eronată a consultanței psihologice, mulți dintre alexăndreni fiind convinși că-și pot rezolva singuri anxietățile, fobiile sau atacurile de panică, considerând că terapia e costisitoare și inutilă. Nimic mai greșit! Mersul la psiholog poate…

Citește...

EXCLUSIVITATE. Victor Ponta e teleormănean!

în Reportaj

Carmen Dumitrescu Puţini oameni ştiu, dar premierul României şi candidatul PSD la prezidenţiale, Victor Ponta îşi are rădăcinile în Teleorman. Cei care doresc să se convingă de acest lucru, ar trebui să facă o vizită în comuna Brânceni, unde, chiar pe marginea drumului principal veghează o casă bine întreţinută, de culoarea untului, care a aparţinut…

Citește...

Mihai Eminescu – poetul cu trei statui în Roşiorii de Vede, neştiute de localnici

în Cultură/Reportaj

Monica Vasilescu „Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinţă în mintea noastră şi că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creaţiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivităţi, iar nu lucruri reale. Viaţa-i vis.”

Citește...

O oră cât o viaţă! Cazuri cu necazuri la Unitatea de Primiri Urgenţe!

în Reportaj

Monica Vasilescu O vorbă românească spune că e mai bine să fii sănătos decât să fii bolnav, mai ales când ai de-a face cu un întreg sistem. Lăsând gluma într-o parte, sănătatea e mai presus de orice, iar când dă semne de retragere, este de preferat să apelăm la specialiști. Așa fac destui teleormăneni care…

Citește...

Căminul Cultural din Conteşti – o clădire în ruine care pune în pericol vieţile a zeci de copii

în Reportaj

Carmen Dumitrescu De ani întregi, nu facem altceva decât să ne plângem cu privire la faptul că în Teleorman nu se întâmplă nimic. Iniţiativele sunt rarisime iar atunci când ele apar, sunt sufocate din faşă. Şi dacă în mediul urban se mai identifică uneori cauzele care stau în spatele rateurilor, în mediul rural există situaţii…

Citește...