O viaţă transformată în groapă de gunoi

Carmen Dumitrescu
În comuna Suhaia, viaţa Ştefaniei Simon e un subiect care dă naştere multor tensiuni. Pentru că pe strada Cetatea Histria din comună, locuinţa acestei femei, ajunse la respectabila vârstă de 72 de ani, are aspectul general al unei imense gropi de gunoi. Iarna, oamenii vorbesc mai puţin despre Ştefania, considerând că boala ei psihică este motivul pentru care femeia îşi face nevoile fiziologice în curte, fără a ţine cont de numărul celor care o pot vedea. Însă, pe timp de vară, locuinţa Ştefaniei devine un focar de infecţie, mirosul degradării şi mizeriei devenind caracteristic întregii străzi, determinându-i pe oameni să facă plângeri şi petiţii la primăria comunei şi la Direcţia de Sănătate Publică Teleorman. Dar povestea “nebunei din Suhaia” este una fascinantă, mai ales că femeia îşi manifestă devianţa psihică prin acumularea de… gunoi. Astfel, casa şi toată curtea ei au, de ani buni, aspectul unei imense gropi de gunoi, pentru că femeia aduce resturi din sat şi le depozitează acasă, simţind că astfel recuperează pierderile uriaşe ale unei vieţi cu accente tragice.
O viaţă de singurătate
Despre tinereţea Ştefaniei Simon, vecinii îşi mai amintesc doar frânturi de poveste. Cu zeci de ani în urmă, în comuna Suhaia exista o unitate de grăniceri iar Ştefania a avut o scurtă relaţie de iubire cu un colonel. Din relaţia neoficială a rezultat în scurt timp şi un copil, de care Ştefania a avut grijă, împreună cu părinţii ei. Sunt oameni care povestesc că în acele vremuri, când femeile care aveau copii din flori erau marginalizate de comunitate, curajul Ştefaniei de a-şi asuma destinul de mamă a fost, totuşi, impresionant. Mai mult decât atât, se pare că şi colonelul a avut puterea interioară de a-şi asuma eroarea, motiv pentru care şi-a recunoscut fiul şi l-a ajutat ulterior în finalizarea studiilor universitare. În urmă cu douăzeci de ani, părinţii Ştefaniei au murit şi femeia a rămas singură. Fiul i-a plecat la studii, apoi la muncă, pentru ca, în urmă cu vreo câteva luni, să moară răpus de o boală gravă. Şi dacă gura lumii spune că nici în tinereţe, Ştefania nu manifesta un comportament normal, anii de singurătate şi-au pus, cu siguranţă, amprenta asupra psihicului Ştefaniei, care a învăţat să vorbească singură şi să trăiască printre resturile sale şi ale altora, făcându-şi un scop din acumularea de gunoaie. Ani la rândul, femeia şi-a asumat să fie privită ca “nebuna satului” şi pare că s-a împăcat cu gândul. Acum trăieşte din mila vecinilor, care au bunăvoinţa de a-i mai cumpăra o pâine sau de a împărţi cu ea nişte mâncare. Ştefania împarte, la rândul ei, tot ce primeşte. Chiar dacă toată lumea o refuză. Apoi se retrage în universul ei, compus din resturi şi amintiri, trăindu-şi anii de viaţă în singurătatea care a definit-o mereu…
Când un focar de infecţie devine proprietate privată
Ştefania Simon este, pe timpul verii, un subiect fierbinte în Suhaia. Oamenii care locuiesc în apropierea locuinţei sale se plâng de ani întregi la toate forurile competente cu privire la focarul de infecţie care face ca vara aerul să fie greu de respirat pe strada Cetatea Histria. Primarul din Suhaia, Cristi Barbu, susţine că fiind vorba despre o proprietate privată, nu se poate interveni în forţă pentru curăţarea curţii femeii. În plus, chiar şi dacă au fost ocazii în care fiul ei s-a ocupat de acest lucru, Ştefania avea grijă ca în cel mai scurt posibil să aducă din nou gunoiul acasă. Aceeaşi problemă, a proprietăţii private, a pus piedici şi celor de la Direcţia de Sănătate Publică, pentru că nu există niciun mod de a comunica normal cu Ştefania, aceasta manifestându-se chiar violent atunci când oamenii se mobilizează pentru a-i curăţa curtea. Vecinii se miră că, deşi îşi face nevoile fiziologice prin curte şi se spală afară cu zăpadă, pe timp de iarnă, şi cu apă de ploaie în cursul verii, femeia e perfect sănătoasă din punct de vedere fizic. Gunoiul n-o deranjează, ci dimpotrivă, îi face plăcere să vadă acumularea de resturi în degradare de pe proprietatea ei. În acelaşi timp, oamenilor le este frică de boli şi de infecţii, determinate de groapa de gunoi din vecinătate şi cer ca lucrurile să se rezolve de către autorităţi. Din păcate, autorităţile se opresc la marginea focarului de infecţie, devenit proprietatea privată a unei femei cu certe probleme psihice şi, deci, dezinteresată de felul în care trăiesc oamenii din jurul ei.
“Nebunia este introducerea speranţei în logică”
Comportamentul deviant al Ştefaniei nu mai impresionează pe nimeni în Suhaia. Doar deranjul pe care ea îl cauzează o mai păstrează în memoria oamenilor, care nu simt nevoia să vadă dramele din spatele oricărei forme de nebunie. Pentru că, în felul ei, Ştefania încearcă probabil să transmită un mesaj, construind o groapă de gunoi la ea în curte. Cu atât mai mult cu cât orice efort de curăţare şi igienizare a spaţiului a fost urmat de un efort şi mai mare al Ştefaniei de a aduce şi mai mult gunoi la ea în curte. Unii spun că mintea ei percepe acumularea de resturi, aşa cum mintea oamenilor consideraţi sănătoşi din punct de vedere psihic percepe acumularea de bani şi resurse. Pe de altă parte, orice acumulare indică existenţa unui gol interior. Şi cu cât e acumularea exterioară mai impresionantă, cu atât e golul interior mai profund. Suferinţa Ştefaniei, niciodată exprimată, la momentul pierderii iubitului, a părinţilor şi a copilului, a lăsat, probabil, urme puternice în inconştientul femeii. Iar acum, gunoiul pe care îl acumulează ar trebui să umple spaţiul gol lăsat în viaţa ei de oameni care n-au avut răbdarea să-i fie alături suficient de mult ca să-i aline durerile sufleteşti. Şi pentru că autorităţile n-au interesul să vindece psihicul unei bătrâne nefericite, ele trebuie să se lupte, în fiecare vară, cu o mulţime de oameni nemulţumiţi de faptul că în curţile lor miroase a gunoi în putrefacţie. Dar nu suntem încă un popor atât de înţelept, încât să ne preocupe sănătatea psihică a vecinilor noştri, în ideea că o minte nesănătoasă poate deveni punctul de pornire al unei tragedii. Sau, în acest caz, al unei epidemii.