Monica Vasilescu
În ciuda multor lipsuri, Alexandria are câteva locuri plăcute de promenadă. Și aici ne referim în special la parcuri. Mulți cetățeni trec zilnic prin aceste oaze, însă nu toți știu că ele ascund în spatele lor destule povești interesante. Parcul Central din municipiu se află printre cele mai însemnate de istorie. În actualitate, acest spațiu este unul comun pentru oamenii care nu-i cunosc parfumul de istorie și faptul că locul care este astăzi un repaus între blocuri a fost cândva o piață de cereale.
Povestirile spun că oraşul Alexandria s-a născut din pricina unui conflict, în urma căruia unii comercianţi din Mavrodin şi Zimnicea, nemulţumiţi de proprietarii moşiilor pe care îşi făceau negoţul, s-au răzvrătit căutând alt loc pentru comerţul lor. În acest scop, ei au ales locul pe care se află astăzi capitala Teleormanului, loc pe care l-au considerat cel mai potrivit pentru comerţ, ţinând seama de faptul că celelalte târguri şi oraşe, ca Giurgiu, Roşiorii de Vede şi Zimnicea, erau prea departe de această regiune plină de sate de plugari harnici şi bogaţi. Mai ales că ei aveau nevoie de o piaţă de desfacere a produselor lor și de un târg de unde să se aprovizioneze cu unelte de muncă, materiale de construcţii, îmbrăcăminte, încălţăminte etc.
Din documentele de arhivă, obținute de la muzeograful Claudiu Olaru, am aflat că la împlinirea a 100 de ani de existenţă a oraşului, în 1934, o publicistă prezenta în monografia sa starea economică a localităţii, creionând, în câteva pagini, evoluţia comerţului în Alexandria, astfel: „Cel dintâi comerţ ce s-a cunoscut, de la clădirea primei colibe în acest nou oraş, a fost cel de băuturi, deoarece în comunele vecine băuturile erau monopolizate de proprietarii moşiilor, potrivit dispoziţiilor Regulamentului Organic. Imediat după acest comerţ a urmat acela de obiecte casnice şi alimente coloniale […]. Puţin după aceasta să se înfiripe şi comerţul de vite şi cereale”.
Cel mai consistent comerţ al oraşului, adică cel de cereale, a luat avânt în anul 1882. În vederea aceasta, s-au construit magazii numeroase, au fost destinate şi cele două pieţe mari, cea de la deal şi cea de la vale, unde vinerea se organiza întotdeauna târg. Datele spun că, în general, comerțul din Alexandria a avut o perioadă de ascensiune până în anul 1900, mai cu seamă că până la data aceasta, cerealele întregii regiuni, nu aveau alt debuşeu de desfacere.
În documente se imortalizează şi o zi de vineri în oraşul Alexandria, zi în care se ţinea târgul din piaţa de cereale numită atunci „Mihai Bravul” (fostă Filipescu), vremuri în care această piaţă reprezenta inima oraşului: „Vinerea dimineaţa, pe la ora 4, se îmbulzesc în această piaţă mulţime de care, venite din diferite părţi ale judeţului, cu tot felul de cereale, spre vânzare. Străzile din împrejurime sunt de asemeni tixite şi ele. Pe la ora 7 dimineaţa, samsarii şi negustorii de cereale forfotesc printre ţăranii vânzători, probând în tot chipul calitatea mărfii. Încep tocmelile. Se rup preţurile. Tocmelile sfârşesc cu numărarea zimţilor [bani, monede] şi adălmaşul [băutură oferită de cineva după încheierea unei tranzacţii] obişnuit, la una din cârciumile din jurul pieţii. După ce vânzătorii şi-au depus marfa la una din magaziile indicate, se animează celălalt comerţ. Ţăranii veniţi la oraş pentru a-şi vinde cerealele şi pentru a-şi cumpăra lucruri de trebuinţe casnice sau agricole forfotesc ei acum pe uliţi şi prin magazine, cumpărându-şi pluguri, sape, seceri, vânturători, maşini de bătut porumbul, butoaie, căruţe, tablă de fier, cherestea, cojoace, căciuli, cizme, opinci, pânzeturi, vase de pământ, lumânări, flanele, arniciuri [fir de bumbac răsucit şi colorat, întrebuinţat la cusutul înfloriturilor pe cămăşi, pe ştergare etc.], bumbacuri, var, lopeţi, site etc. În ziua aceasta de târg, toţi negustorii fac treabă, atât cei ce vând mărfurile arătate mai sus, cât şi cârciumile şi birturile ţărăneşti, cari ospătează în cântecele lăutarilor pe cei întârziaţi peste ora 12. Pe la ora 1, animaţia descreşte, iar pe la ora 2.30 oraşul se descongestionează cu totul de ţărănimea care pleacă în şiruri lungi de căruţe pe toate drumurile Alexandriei şi în toate direcţiile judeţului”.
Potrivit informațiilor deținute de Claudiu Olaru de la Muzeul Județean Teleorman, amplasarea acestor pieţe în mijlocul oraşului, pe lângă satisfacţiile aduse pe plan economic, au creat şi unele inconveniente de-a lungul timpului. Câteva detalii publicate în lucrarea „Documente privind istoria oraşului Alexandria (1833-1982)”, prezintă aceste neplăceri semnalate în special de medicii oraşului. Astfel, în data de 27 martie 1894, medicul primar al oraşului Alexandria – dr. Costachescu Marinoiu, întocmea un raport privind starea de igienă şi salubritate a localităţii, în care, printre altele, semnala şi faptul că „pieţele publice, prin situaţia lor supt nivelul stradelor mărginaşe, fac ca apele să stagneze pe toată întinderea lor şi viciază aerul prin emanaţiile lor vătămătoare. S-a reclamat pe toate căile pentru a se scoate la margine târgul săptămânal ce are loc pe aceste pieţe şi până astăzi nu s-a făcut absolut nimic”. În finalul raportului, medicul oraşului, amintea printre cereri şi pe aceea de a se lua „dispoziţiuni ca târgurile săptămânale să se ţină afară din raza oraşului, într-un loc convenabil.”
În acelaşi an, un alt raport, „asupra inspecţiei făcută în oraşul Alexandria”, de data aceasta al inspectorului sanitar Varlam, semnala aceeaşi problemă şi găsea şi o soluţie: „În centrul oraşului, pe strada principală la o distanţă de 200 metri unul de altul, există două oboare de vite şi cereale mai jos de nivelul stradelor, care e imposibil de a se întreţine în bună stare, fiind nepavate, fără scurgere, pline cu apă amestecată cu tot felul de gunoaie şi băligar. E necesar ca aceste oboruri să fie scoase afară din oraş şi în urma locurile nivelate şi transformate în grădini pentru salubritatea oraşului, de care se simte mare necesitate”.
Apoi, în data de 6 iulie 1924, medicul oraşului, dr. George Ulieru, arăta că: ”Una din îmbunătăţirile care se pot aduce climei acestui oraş este strămutarea celor două oboare de cereale din mijlocul oraşului şi crearea în locul lor a două grădini. Aceste două oboare constituie astăzi două focare de infecţie din cauza depozitelor de gunoaie lăsate de căruţe şi materiile fecale lăsate de animale care se grămădesc aici. Strămutarea acestor oboare se impune cu atât mai mult cu cât ele se găsesc încercuite de instituţii publice ca Judecătoria şi şcoli ca Gimnaziul de fete şi cele două şcoli primare mixte, fregventate în fiecare an de peste o mie de elevi şi eleve, şi considerăm chiar ca un atentat la sănătatea şi educaţia copiilor ca să se tolereze aceste oboare lângă aceste şcoli, unde elevii sunt nevoiţi ca să respire miasmele emanate din ele şi să aibă continuu în faţă spectacolul chefuirilor după târg din cârciumile care au luat în jurul acestor oboare o dezvoltare îngrijorătoare. Pe când, dacă s-ar face în locul lor plantaţii, cât de răsplătiţi am fi şi cât de mult ar beneficia generaţiile care trec prin aceste şcoli. Strămutarea acestor oboare la marginea oraşului n-ar micşora câtuşi de puţin importanţa economică a oraşului şi ar rezolva în acelaşi timp o problemă de igienă şi de înfrumuseţare în acest oraş.”
În toamna anului 1938, vechea piaţă de cereale îşi încetează activitatea, pentru ca în anul următor să înceapă transformarea ei în parc englezesc, ocazie cu care, în luna iulie 1939, se întocmeşte un plan şi se face şi o descriere a parcului ce era în curs de amenajare, documente păstrate la Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, ce prezintă următoarea situaţie: „Parcul Nou, situat în strada Carol I, se învecineşte la Răsărit cu str. Carol I, la Apus cu str. I. C. Brătianu, Miază-Zi cu b-dul I. G. Duca şi la Miază-Noapte cu Şcoala Primară Nr. 1 de băieţi. Terenul are suprafaţa de 11317 mp şi este în curs de transformare în parc englezesc. Primăria stăpâneşte acest teren din vechime, adică de la întemeierea oraşului şi a făcut parte din vechea piaţă publică denumită Filipescu, înfiinţată la întemeierea oraşului. Pe acest teren este construit în partea de răsărit, un imobil din cărămidă, compus din 2 camere şi sală, care construcţie a fost folosită de Camera de Comerţ şi Industrie T. Măgurele, ca birou al oborului de cereale, care a funcţionat pe acest teren până în toamna anului 1938, când a fost mutat în localul Oborului de vite. Această construcţie va deveni proprietatea Primăriei Alexandria în chiar anul acesta, imediat ce se va renova şi mări actuala construcţie din oborul de cereale, care este în curs de executare.”
După părerea celor de la muzeu, clădirea despre care se vorbeşte în acest document va deveni, peste ani, mai exact la 1 mai 1952, primul sediu al Muzeului din Alexandria şi va dispărea odată cu demararea lucrărilor de modernizare a oraşului după cutremurul din 4 martie 1977. Din păcate această „modernizare” şi „înfrumuseţare” a distrus toate vechile prăvălii ale oraşului, vechea primărie, dar şi alte construcţii care meritau păstrate, în felul acesta sărăcind urbea de amintirea unui trecut frumos, născut din dorinţa de libertate a fondatorilor acesteia.
Nici acest parc nu a rămas în forma originală, spune Claudiu Olaru. Un plan întocmit în anul 1984 îl prezintă schimbat față de planul din 1939, adică în forma în care îl găsim şi în ziua de astăzi (cu foarte mici modificări). Și chiar dacă are în spate o istorie zbuciumată, parcul ne oferă acum un prezent verde și liniștitor, cu muzică, wi-fi și toate cele moderne.
