Carmen Dumitrescu
E drept că nici politica nu mai e ce-a fost. Căci era o vreme în care calomnia se pedepsea usturător, așa că luptele electorale nu includeau părinți, frați, parteneri de viață, amanți sau concubini. Era oarecum firesc să fie așa, pentru că, de principiu, pe lumea asta toate ar trebui să aibă o limită. Nu și în Teleorman! Unde luptele electorale nu se mai poartă potrivit unor reguli de bun simț, unde frustrările politicienilor se varsă mai ales pe Facebook. Și nu asumat, ci prin viermișori care și-au obținut locul de muncă din mila vreunui “greu” al momentului. Acolo, în lumea virtuală, viermișorii înjură, calomniază, atacă numărul de kilograme al adversarului celui mai iubit dintre politicieni, aruncă în spațiul public zvonuri despre amantlâcuri, iubiri pe la sediul instituției, angajări filtrate prin sita așternutului. Și zvonurile devin reale, nu pentru că ar fi reale, ci pentru că prin repetarea lor ca pe o poezie de prost gust, ele ajung să definească personajul. Evident, politicienii cumpără bârfele de la viermișori și așa ajung să-și atace, în mod indirect și neasumat, adversarul în calitatea sa de om, nu de jucător în spațiul public.
Am fost părtași nu cu mult timp în urmă la apariția în spațiul public a unei presupuse povești de dragoste între două personaje publice. Evident, ea a făcut deliciul târgului și nu puține au fost zilele în care numai despre asta se discuta prin parcuri, prin fața Casei de Cultură, prin dreptul Prefecturii. Ce e drept, bârfele au fost întotdeauna bine gustate de teleormăneni, care au nevoie, ca substitut pentru pâine, de o poveste sordidă între niște oameni cu funcții. Dar nimeni n-a stat o secundă în acel moment să reflecteze la dimensiunea cu adevărat profundă a unei astfel de situații. Și ar fi trebuit s-o facă, pentru că vine campania electorală și scenarii similare vor mai ieși în prim plan, bucurând teleormănenii. Înțelepciunea populară românească susține cu tărie că n-ar trebui să facem altuia ce nu ne-ar plăcea să ni se facă nouă… Așa că… ridicând sabia, îți asumi că știi s-o folosești. Mai mult decât atât, jurnalistul, blogger-ul, utilizatorul de cont anonim pe Facebook ar trebui să se gândească atunci când aruncă niște elemente de viață personală în spațiul public… la mama lui. La ce ar crede mama lui despre el, dacă ar ști că scormonește în gunoi? Că mai mult n-a putut să facă și el cu propria viață… Sau la cât ar plânge mama lui dacă despre el s-ar scrie mizerii în spațiul public. Și atunci, meditând la asta, balanța ar trebui să se echilibreze. Așa că între cuvinte precum “amant”, “adulter”, “relație apropiată” și cuvinte precum “incompetență”, “neprofesionalism”, “favorizare”, balanța ar trebui să încline în direcția bunului simț. Astfel, o lecție esențială în viață, în presă și în politică e aceea de a intra cât mai puțin în viața personală a celor cu care te lupți, pentru că bumerangul se rotește exact de câte ori trebuie. Și lovește dublu… O dată, pentru că atacând un om în plan personal îl transformi în victimă și-l ajuți să-și facă imagine și a doua oară, pentru că demonstrezi că nu te duce capul să cauți ce trebuie și te rezumi la prea puțin. A treia consecință e, însă, cea mai dureroasă. Pentru că invariabil, cel atacat acolo unde îl doare va face tot posibilul ca la un moment dat să o doară pe mama ta. Că pe a lui a durut-o destul… Și ar avea dreptate!
