Sunt deja două luni de când cei peste 500 de angajați ai Combinatului Donau Chem de la Turnu Măgurele se duc acasă fără niciun ban din salariu. Situația a devenit de-a dreptul dramatică, așa că oamenii au decis să treacă la proteste, de vreme ce nimeni nu le dă nicio explicație legată de motivul real al neplății salariilor și nici de situația reală a fabricii. Mai ales că nu e prima dată când se întâmplă asta, oamenii sunt disperați. Iar Ioan Niculae nu poate fi contactat pe nicio cale pentru a da lămuriri cu privire la motivul pentru care ține sute de oameni la limita subzistenței.
Așa că, de luni, 3 februarie, aceștia vor începe acțiunile de protest.
Mai mulți angajați ai Combinatului Chimic spun că se vor prezenta luni la poarta principală a fabricii și vor cere demisia directorului general, Marin Măciucă, dar și plata imediată a salariilor.
„Am mers și astăzi la director și nu am rezolvat nimic. Ne mint de două luni de zile. Ne tot păcălesc că ne dau banii și acum am intrat în a doua lună în care n-am primit drepturile salariale. Domnul director nu mai știe ce să ne spună, ne-a tot dus cu vorba, că astăzi, că mâine. Până acum o săptămână ne-a zis că ne plătește în câteva zile, că pornește co-generarea, că vine gazul, că graficul de pornire. Și nu e nimic, a fost o fâsâială. Probabil a fost cineva de la primărie, a fost și o comisie câteva zile, nu știu care sunt interesele, dar lumea s-a săturat. Acum cinci ani de zile am mai fost o dată mințiți. Adică am plecat cu salariile neluate.„, ne-a mărturisit un angajat al combinatului.
În consecință, muncitorii se pregătesc de proteste, pentru că nu sunt dispuși să mai accepte situația.
„Facem un protest. Am luat legătura între noi și, dacă nu am primit niciun răspuns, am decis să protestăm. Totuși, am așteptat foarte mult timp și nu mai vrem să fim păcăliți. Pentru că omul nu mai crede. Nu au intenții serioase și sunt multe probleme. Și noi ne-am hotărât ca luni, la 7 dimineața să mergem la pavilion să ne cerem drepturile. Toată lumea o să meargă acolo.”