Seară emoționantă și la Alexandria, unde aproape treizeci de persoane s-au reunit pentru a ține un moment de reculegere în memoria Alexandrei, adolescenta ucisă cu zile la Caracal. Oamenii au început să vină în fața Casei de Cultură din Alexandria începând de ora 18.00, după ce s-au mobilizat pe o rețea de socializare. Lacrimile de la început s-au transformat repede în revoltă. Cei prezenți au venit cu lumânări, cu fotografii ale Alexandrei și apoi au început să scrie mesaje derivate din frustrarea de a fi cetățeni ai unei țări care nu știe și a demonstrat că nu știe să aibă grijă de oameni. Printre mesajele scrise l-am remarcat în primul rând pe acela cu următorul conținut: „Alexandra, dacă te nășteai în altă țară, acum ai fi trăit!”
Cumva, mesajul acesta rezumă durerea oamenilor care au participat la evenimentul comemorativ de la Alexandria, oameni care sunt pe deplin conștienți de faptul că nu se mai pot simți în siguranță în țara lor. Ei au plâns și au spus lucruri dureroase. Mulți au venit cu copiii, care nu s-au dezlipit de fotografiile adolescentei ucise, care a fost o lecție de curaj pentru noi toți. Din păcate, inutil.
La comemorare a participat și campionul mondial la lupte, Attila Szabo, care a declarat că nimeni nu se mai poate simți în siguranță acum în România: „Adevărul e că peștele de la cap se-mpute. Dacă cei care ne conduc n-ar fi fost atât de concentrați pe drepturile pușcăriașilor, poate nu eram aici. În alte țări, frica prin lege e inoculată. La noi frica nu mai există. Pot să fur, cum a furat fratele nostru Dragnea, faci doi ani de pușcărie și rămâi cu miliardele. Păi ce facem? Am și eu o fată, de asta sunt aici. Pe noi ne doare. Pe toți ar trebui să ne doară. Data viitoare poate lumea se trezește și iese la vot, să scăpăm de clasa asta politică.”
Un moment emoționant a fost acela de a o vedea plângând pe o profesoară din Alexandria, Cristina, care a povestit că evenimentele de la Caracal au lăsat-o fără somn și fără cuvinte. Doar cu lacrimi… Cristina spune că se teme că țara se duce cu totul în jos: „Nu pot să vorbesc, mi-e foarte greu să vorbesc. Nu m-am gândit… Am copil, nu m-am gândit la copilul meu și nici la mine. Am vrut să plec anul trecut în Germania, dar am rămas. Nu mai pot! Toate legile astea nu-s făcute pentru oamenii normali. Nu știu, plâng foarte rar, nu am putut să dorm azi noapte, nici măcar nu știu ce sentimente mă încearcă, dar simt că ne ducem în jos cu toții. Totul este pierdut! Suntem din ce în ce mai rău. România este acum ca un cadavru din care vulturii s-au ospătat și n-a mai rămas nimic.”
Totul s-a desfășurat pe ritmurile muzicale impuse de primăria Alexandria prin boxele montate în tot orașul. Muzica veselă a contrastat cu starea de spirit a celor câțiva oameni prezenți, care se întrebau dacă chiar era necesar ca municipalitatea să țină muzica tare într-o zi de doliu pentru toată România. Prin zonă au fost prezenți și angajați ai Primăriei Alexandria care au supervizat totul și au monitorizat participanții. În apropiere a stat și o mașină a Jandarmeriei. N-a fost, însă, cazul vreunei intervenții. Oamenii și-au spus durerea în liniște, au aprins lumânări și s-au exprimat, așa cum puțini o fac în Teleorman, liber…
