VIDEO. Cadrele didactice din Teleorman au ieșit în stradă

în Actualitatea politică/Învățământ

Carmen Dumitrescu

Zeci de profesori teleormăneni au ieșit astăzi în stradă pentru a-și spune nemulțumirile. În principal, unul altuia, pentru că prea mulți oameni interesați de probleme lor n-au fost. Totuși, o mașină a Jandarmeriei și una a Poliției au asistat la întreaga desfășurare a evenimentului, anunțat încă de săptămâna trecută de membrii Sindicatului Spiru Haret, filiala Teleorman.

Timp de mai bine de o oră, cadre didactice din Teleorman s-au aflat în fața Casei de Cultură din Alexandria și au discutat între ei despre problemele sistemului educațional românesc. S-a vorbit, în principal, despre lipsa banilor, dar și despre dificultățile legate de angajarea de personal auxiliar, fără de care nici cadrele didactice nu-și pot desfășura activitatea în bune condiții. Mai mult, plata orelor suplimentare, sportul de uzură neuropsihică și dimensionarea costului standard per elev au constituit probleme despre care profesorii teleormăneni au fost dispuși să discute.

Ei spun că subfinanțarea cronică a educației și școlilor românești este reflectată zilele acestea în cel mai recent Raport de Audit al performanței privind finanțarea învățământului preuniversitar în perioada 2014-2016, făcut de Curtea de Conturi În anul 2016, primăriile și consiliile județene au contribit la finanțarea școlilor cu suma de 65.087.355 lei, sumă ce reprezintă un procent de doar 0,60% din finanțarea de bază efectuată de la bugetul de stat.

Profesorii din Teleorman spun că vor continua să protesteze, dacă nemulțumirile lor nu vor fi auzite. Stelică Tălpigă, cadru didactic și sindicalist activ, a precizat că dacă nu se vor lua măsuri de urgență pentru remedierea situației din educație, profesorii din Teleorman sunt dispuși să plece la București, pentru a picheta Ministerul Educației: ”
Se spune că învățământul nu merge din cauza cadrelor didactice, dar nu e ăsta motivul, e subfinanțat. Directorilor li s-a scăzut concediul, tare mă tem să se întâmple asta și cu cadrele didactice. Noi nu ne putem desfășura activitatea în învățământ fără personal auxiliar. Fără ei, noi nu ne putem desfășura activitatea. O să ieșim în stradă, inclusiv vom picheta Ministerul Educației, astăzi am dat un semnal pe plan local, anunțăm prefectul, dumnealui să-și informeze superiorii. Și apoi să respecte ce au promis! Noi o să ieșim în stradă! “

Și profesorul Tudor Spiridon, președinte al Sindicatului “Spiru Haret”, filiala Teleorman a menționat că e important să se ia măsuri urgente pentru remedierea situației în învățământ și, mai ales, din cel teleormănean: “Niciodată, de-a lungul negocierilor Legii 153/2017 nu s-a discutat despre faptul că plata unui drept să aibă consecință suprimarea unui alt drept. La așa ceva nu a îndrăznit să se dedea nici măcar domnul Funeriu, reprezentant al regimului care a tăiat pensii, salarii, indemnizații, sporuri, ajutoare și numesc aici regimul Băsescu. Nu pot crede că doamna prim ministru Viorica Dăncilă, care vine din interiorul acestui sistem sau domnul Liviu Dragnea ar agrea asemenea măsuri!”

Profesorii au vorbit despre tot ce le lipsește, după care un grup de aproximativ șase persoane a plecat către Prefectura Teleorman, pentru a-i explica prefectului Florinel Dumitrescu de ce e important să se implice. Și totuși, speranțele nu pot fi mari, pentru că Florinel Dumitrescu n-ar putea înțelege sistemul de învățământ, neavând vreodată legături cu acesta. În ciuda premiselor, profesorii au plecat către instituție cu speranță. Dar și cu determinarea de a repeta experiența de astăzi, cu mai mulți participanți, dacă nu vor fi auziți.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Cele mai recente în Actualitatea politică