Este ultima zi de înscrieri pentru formarea gratuită CinEd România organizată în Alexandria

în Fara categorie


Peste 1000 de facilitatori educaționali din întreaga țară au beneficiat până acum de pregătire în cadrul programului de educație cinematografică

După ce a încheiat cel de-al treilea an în România cu cifre-record, peste 4200 de elevi fiind beneficiari CinEd în 2018, programul de educație cinematografică și-a reluat activitatea din decembrie cu o serie de formări în Brașov și Ploiești. Pregătirea facilitatorilor educaționali continuă în februarie în Teleorman.

În primii 3 ani de activitate, peste 1000 de învățători, profesori și bibliotecari publici, din 18 orașe, au participat la sesiunile de formări gratuite organizate în cadrul programului. Aceștia şi-au dezvoltat competenţe în educaţia cinematografică și în predarea non-formală la clasă și continuă să folosească resursele puse la dispoziție – filme, materiale pedagogice, tutorat.

CinEd este finanțat de programul Europa Creativă/ MEDIA, coordonat de Institutul Francez din Paris și, pe partea pedagogică, de Cinemateca Franceză, iar în România este implementat de Societatea Culturală NexT.

Prima sesiune de formare CinEd din 2019 va avea loc în Alexandria, sâmbătă 16 februarie, în intervalul 10:00 – 17.00, la sediul ROMFRA Alexandria (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 46-48, 140044 Alexandria, jud. Teleorman). Înscrierile se pot face până pe 11 februarie, printr-un e-mail către silvia@ideoideis.ro.

Formarea va fi coordonată de criticul de film Andreea Mihalcea și este dedicată profesorilor de primar/gimnaziu/liceu, precum și bibliotecarilor publici din Teleorman. Înscrierea este gratuită și toți cei prezenți vor primi o diplomă de participare la formare. Facilitatorii educaționali care se vor înscrie în program și vor organiza 3 proiecții pentru elevi în acest an școlar vor primi o diplomă de participare la programul european.

Pe 2 martie va fi organizată o sesiune de formare și în Brăila. Mai multe detalii despre activitățile din anul 4 CinEd România vor fi anunțate în curând.

***

Pentru informații suplimentare, ne puteţi scrie pe cined@nextproject.ro

Ne puteți urmări pe Facebook: Next Film Education

Trailer CinEd: http://bit.ly/CinEdTeaser

***

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT.

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene.

Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Parteneri: Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, Institutul Cervantes din București, EduCaB, Asociaţia Română a Profesorilor Francofoni, Asociaţia T.E.T.Alexandria, Asociaţia Culturală KunSTadt, Primăria Municipiului Alexandria, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov.

Parteneri media: TANĂNANA, Radio România Cultural, Revista Arte și Meserii, Observator Cultural, Agerpres, Didactic.ro, SuntParinte.ro, Școala Intuitext, ExamenulTău.ro, KidsNews, All About Romanian Cinema, MovieNews, LiterNet, Dissolved Magazine, Iqool, România Pozitivă.


Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*