liberinteleorman.ro

TR Administrare Imobile primește încă un contract pentru curățarea WC-urilor, de la ADP Alexandria

Administrarea Domeniului Public (ADP) Alexandria a dat un contract, prin cumpărare directă, în valoare de 58.236,80 RON (11.711,54 EUR) celor de la TR Administrare Imobile SRL pentru servicii extinse de curățenie. Compania va fi responsabilă cu curățarea WC-urilor publice și a strandului Vedea timp de 4 luni, ianuarie-aprilie 2024.

Conducerea ADP, sub îndrumarea Mioarei Toțe, a decis să externalizeze mai multe servicii de curățenie în cursul timpului, deși în mod tradițional instituția ar fi responsabilă cu activități edilitar-gospodărești și acțiuni de utilitate și interes public local. Însă, nu are personal, după cum ni s-a spus într-un drept la replică anterior. În prezent, ADP Alexandria se remarcă printr-o conducere de 12 șefi, conform schemei de personal, având un total de 185 de posturi.

Potrivit descrierii activităților din contract, pe SEAP regăsim: „Servicii de curatenie, 4 persoane/luna, in perioada 01.01.2024-30.04.2024. Operaniuni: curatirea, igienizarea si dezinfectia grupurilor sanitare; colectarea deseurilor solide, maturarea aleilor si a curtilor sediilor si transportarea pubelelor pentru gunoi la locul de ridicare al acestora de catre operatorul de salubritate; stergerea periodica a geamurilor de cate ori este nevoie precum si evacuarea deseurilor, gunoiului din zonele de birouri si zonele de curatenie; maturarea tuturor spatiilor interioare si exterioare Strand Vedea si ale Grupului Sanitar str. Dunarii, nr. 139; curatarea prin spalare periodica si zilnica (dupa caz) a pardoselilor interioare si exterioare; curatarea zilnica/periodica a obiectelor sanitare, mobilier, tamplarie interioara si exterioara; igienizarea grupurilor sanitare si a toaletelor ecologice amplasate in cadrul bazei de agrement; curatarea/spalarea sezlongurilor si a saltelelor acestora, a mobilierului de plaja si/sau urban; curatarea prin spalare a echipamentelor locurilor de joaca sau cu destinatie recreativa (strand si padure); strangerea si colectarea resturilor vegetale aflate pe alei si rezultate in urma activitatii de tundere/toaletare vegetatie. Materialele de curatenie (detergenti, dezinfectanti, odorizante), hartia igienica, sacii menajeri, echipamentele necesare desfasurarii activitatii de curatenie (maturi, mopuri, galeti, utilaje) si alte materiale necesare in functie de necesitatile constatate vor fi asigurate de benefiaiar”.

De precizat că și măturatul s-a scumpit în Alexandria. Anul trecut, ADP a plătit Administrare Imobile cu 30.000 de euro pe tot anul pentru aceleași servicii.

Citiți și: Curățenie la Ștrand Vedea pe 30.000 de euro. ADP are 12 șefi și renunță la măturat

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate






Articolul precedent

Antrenorii de la CSM Alexandria, DEMIȘI – Salvarea de la retrogradare rămâne obiectiv

Următorul articol

Pieton MORT după ce a traversat strada prin loc nepermis

Cele mai recente articole de Actualitate