Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în cazul unui accident rutier produs în această seară, pe DN 65E, în satul Moșteni, comuna Furculești.
Din cercetările preliminare efectuate de către polițiștii care s-au deplasat la fața locului a reieșit faptul că, în împrejurări și din cauze ce urmează a fi stabilite din cercetări, un autoturism condus pe DN 65E, în localitatea Moșteni, de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Seaca, județul Teleorman, ar fi acroșat un pieton angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.
În urma accidentului a rezultat decesul pietonului, un bărbat de 84 de ani, domiciliat în comuna Furculești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul evidențiind faptul că nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului rutier.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului, a anunțat IPJ Teleorman.