O tânără în vârstă de 21 de ani, din municipiul Alexandria, a fost găsită moartă pe câmp, între localitățile Frumoasa și Bragadiru.
„La data de 24 octombrie, a.c., polițiștii au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru apeluri de Urgență 112, de un bărbat cu privire la faptul că ar fi observat o persoană decedată pe câmpul dintre localitățile Frumoasa și Bragadiru.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit faptul că este vorba despre o tânără, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Alexandria, care a fost găsită în extravilanul comunei Frumoasa, județul Teleorman.
În urma examinării, tânăra prezenta urme de violență pe corp, fiind transportată la o unitate medicală, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetarea este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman”, a transmis IPJ Teleorman, luni.