liberinteleorman.ro

Un cetățean din Alexandria, fără loc de muncă, dar cu venituri din jocuri de noroc, vrea scutire de penalități

19 decembrie 2025

Un caz neobișnuit a apărut recent în Consiliul Local Alexandria. Ragalie Gabriel, persoană fără loc de muncă, dar care obține venituri din jocuri de noroc, a solicitat scutirea de majorările și penalitățile de întârziere aferente chiriei neachitate la termen. Propunerea a fost inițiată de primarul Victor Drăgușin, după cum arată raportul din 12 decembrie 2025.

Potrivit referatului de specialitate întocmit de Direcția de Asistență Socială Alexandria, s-a procedat la verificarea realității în teren, la solicitarea Direcției Patrimoniu, pentru a analiza informațiile menționate în cerere. Echipa de specialiști a verificat datele prezentate și documentele justificative anexate, întocmind o anchetă socială.

Situația familiei este următoarea: titulara contractului de închiriere este Răgălie Cornelia, care locuiește într-un apartament din blocul Social de pe strada Al. Ghica, împreună cu fiul său, Ragalie Gabriel, în vârstă de 35 de ani. Doamna Cornelia nu are loc de muncă și nu realizează venituri legale, iar fiul său, de asemenea, nu are loc de muncă, însă în 2024 a înregistrat venituri din jocuri de noroc în cuantum de 27.701 lei.

Fiindcă au acumulat datorii la chirie, Ragalie Gabriel a solicitat scutirea de la plata majorărilor de întârziere. Propunerea Direcției de Asistență Socială prevede scutirea de la plata acestor majorări în valoare de 1.499,39 lei.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Alexandria, cel mai sărac oraș din România, urmat de Vaslui – Peste 20 de ani cu primarul Victor Drăgușin

Următorul articol

Taxa specială de salubrizare în Alexandria crește la 31 de lei pe lună de persoană

Cele mai recente articole de Actualitate

Don't Miss