Stadionul din Alexandria mai are 4 luni până la finalizare, dar este la stadiul de schelet – FOTO

în Actualitate/Actualitatea politică/Administratie/Politica altfel

Noul termen de finalizare pentru Stadionul din Alexandria promis de Compania Națională de Investiții (CNI) se apropie de îndeplinire, însă, la data actuală, obiectivul se află în stadiul de schelet, iar estimările noastre indică faptul că va mai dura ceva timp până când complexul sportiv va fi complet operațional.

CNI, în custodia căreia a fost predat amplasamentul din Alexandria, a anunțat semnarea contractului pentru modernizarea complexului sportiv din Capitala Teleormanului în data de 15 februarie 2019. Cu toate acestea, lucrările la viitoarea arenă au întâmpinat dificultăți majore, iar termenul inițial de finalizare, stabilit pentru data de 7 octombrie 2019, nu a fost respectat.

Printre motivele invocate pentru întârziere se numără implicațiile negative ale pandemiei de COVID-19 asupra pieței construcțiilor. Forța de muncă și aprovizionarea cu materiale au fost afectate, fapte care au generat stagnarea lucrărilor și împiedicarea îndeplinirii termenului inițial.

Pe lângă aceasta, au fost identificate rețele subterane neprevăzute în amplasamentul lucrării, care au necesitat devierea lor pentru a permite continuarea construcției, după cum a explicat CNI, într-un răspuns pentru Liber în Teleorman.

Stadion este proiectat cu facilități de Liga 1 și cu unul dintre cele mai mari costuri din România în infrastructura din domeniul sportului.

Peste 60 milioane de lei vor fi luați din bugetul public (finanțare de la Compania Națională de Investiții) pentru construirea stadionului din Alexandria. Compania a atribuit firmei bucureştene Euromateria SRL, o firmă cunoscută pentru contractele derulate, dar și pentru contestații. SRL-ul este condus de Mihai Răzvan Gheorghe și are ca obiect de activitate ”lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Construcția se va face în parteneriat cu Pessina Costruzioni S.p.A., S&M Expert Proiect SRL.

Citiți și: Stadionul din Alexandria, povestea șantierului întârziat ani la rând – Când va fi gata

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*