Într-adevăr, condamnarea lui Liviu Dragnea a mai liniștit spiritele cu privire la justiția românească. Totuși, adevăratele fapte grave ale celui care a fost ani la rândul baron în Teleorman stau în alt dosar și numele acestuia e TELDRUM. Dosarul a fost împărțit de procurorii DNA în două părți și trimis către redeschidere la o instanță din Teleorman și la una centrală. Instanța din Teleorman, mai precis judecătorul Violeta Maidanuc de la tribunalul județean, a respins redeschiderea părții de dosar care ajunsese sub lupa ei. Motivele n-au fost foarte clare. Însă DNA nu s-a oprit aici și a solicitat redeschiderea acelei părți din dosarul Teldrum, stopată de Tribunalul Teleorman.
Procurorii DNA au solicitat Tribunalului Teleorman să permită redeschiderea anchetei penale în dosarul Teldrum, prin care conducerea societății comerciale e suspectată de faptul că, împreună cu alte societăți și instituții publice din județul Teleorman, ar fi fraudat fonduri europene. După mai multe termene, în care pur și simplu s-a amânat cauza din motive formale, Tribunalul Teleorman a decis respingerea ca nefondată a solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește redeschiderea urmăririi penale în dosarul Teldrum.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză s-a reținut că în cursul anului 2001, președintele Consiliului Județean Teleorman de la acea vreme, Liviu Nicolae Dragnea, a inițiat un grup infracțional organizat din care au făcut parte mai mulți funcționari ai instutuțiilor din administrația publică. Acest grup infracțional a avut drept scop principal obținerea în mod fraudulos a unor sume importante din contracte finanțate din fonduri publice și europene, prin comiterea mai multor infracțiuni.
Redeschiderea dosarului Teldrum ajunge din nou în fața instanței de judecată pe data de 6 iunie, urmărindu-se reluarea urmăririi penale în această parte din dosar care cuprinde, cu adevărat, unele dintre cele mai grave dintre faptele comise de Liviu Dragnea.