Primăria Alexandria nu încetează să ne surprindă cu „ideile bune” pe care le are. Mai nou, instituția publică a încheiat un acord de parteneriat cu Asociația pentru Implementarea Democrației a lui Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale și, mai ales, actual acuzat de procurorii DNA pentru fraude cu fonduri europene. Proiectul la care Primăria Alexandria lucrează cu ONG-ul lui Cumpănașu este tot unul cu bani europeni și se intitulează: „Implicarea comunității și implicare strategică – O primărie mai aproape de cetățeni”.
La mijloc este prins Programul Operațional Capacitate Administrativă, prin care se urmărește finanțarea acestui proiect și, potrivit datelor oficiale, Primăria Alexandria a organizat pe data de 4 decembrie a anului precedent o procedură de selecție a unui partener interesat pentru încheierea Acordului de Parteneriat. Se pare că altcineva decât un personaj colorat, cu probleme penale, n-a putut fi găsit.
Proiectul finanțat cu fonduri europene urmărește, potrivit datelor publicate pe site-ul Primăriei Alexandria „o îmbunătățire a managementului în cadrul administrației publice locale, condiție de bază în vederea creării unei administrații publice moderne, capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică, prin intermediul unor servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate, contribuind astfel la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.„
În acest sens, Asociația pentru Implementarea Democrației le-a părut celor de la Alexandria a fi un partener ideal. Alexandru Cumpănaşu a fost pus sub acuzare de DNA Constanța pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA. În anul 2018, Cumpănașu a încasat peste 580.000 de lei, iar soția lui, peste 310.000 de lei, drepturi de autor din proiectele ONG-ului său, Asociația pentru Implementarea Democrației.
De-a lungul vremii, Alexandru Cumpănaşu a câştigat zeci de milioane de lei din proiecte cu fonduri europene derulate de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, ONG-ul fondat și condus de el, scrie G4Media. Parteneri i-au fost mari instituții academice și Ministerul Dezvoltării, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Academia de Poliție, Autoritatea pentru Cercetare, primării de sector. Odată ce proiectele au început să fie implementate, Cumpănașu și soția lui au ajuns să fie plătiți în calitate de experți.
Pai si Orban a procedat la fel..