Povestea Ecaterinei Zgubea, fata care “vede” fără ochi sufletele oamenilor. Nevăzătoare, dar cu ambiție de fier, a reușit să se califice cu nota 9,92 la Facultatea de Psihologie a Universității București

în Dezvăluiri/Reportaj

Cu doi ani în urmă, o vizitam prima dată pe Ecaterina Zgubea, o fată nevăzătoare din Alexandria, care înregistra totuși rezultate școlare deosebite. Una dintre profesoarele ei recomandase această întâlnire, considerând că e important ca oamenii să vadă că ambiția poate învinge orice formă de handicap. Ecaterina locuia într-un apartament modest din Alexandria, împreună cu tatăl ei și cu prietenul ei canin, Clint, care o ajuta să meargă în siguranță pe străzile orașului. Atunci Ecaterina spunea că visul ei e să vindece sufletele oamenilor, pentru că ea vede mai adânc problemele sufletești ale celor din jur, pierderea vederii fiind compensată cumva de această calitate, de a înțelege fără să vezi trăirea celui din fața ta. Și iată că astăzi, potrivit listei studenților admiși la Facultatea de Psihologie a Universității București, Ecaterina se situează în rândul celor mai buni dintre candidați, nota ei de admitere fiind 9,92.

Și astfel, ea are acum posibilitatea de a-și îndeplini visul și de a deveni psiholog, așa cum și-a dorit dintotdeauna. O posibilitate pe care singură și-a construit-o, pentru care a luptat și pentru care a muncit în fiecare zi a vieții ei. Va deveni, cu siguranță, unul dintre acei psihologi faimoși, la care oamenii vor merge pentru a-și căuta echilibrul și, având în vedere abilitățile native ale Ecaterinei, cu siguranță mulți și-l vor găsi cu ajutorul ei. Dar mai presus de orice, Ecaterina este unul dintre acele modele rare de oameni care, în ciuda tuturor piedicilor, reușesc să ajungă acolo unde-și doresc. Și fiecare dintre noi are ceva de învățat din povestea Ecaterinei.

Ecaterina n-a fost mereu nevăzătoare. Prima pare a vieții și-a petrecut-o ca un om sănătos, până când i s-a descoperit o tumoră. Pe la vârsta de 12 ani, tumora a fost extirpată, însă îi afectase nervii optici, fapt care a dus la pierderea vederii. Despre momentul acela traumatizant, Ecaterina vorbește cu destul de multă deschidere și pare să se fi împăcat repede cu gândul că viața ei urma să fie cu totul și cu totul alta.

“Cu problema asta nu m-am născut, am căpătat-o la 12 ani. Fiind copil, n-a fost atât de traumatizantă trecerea către noua situație, pentru că acum îmi dau seama, copiii se adaptează mai ușor decât adulții la situații noi. A fost o perioadă de adaptare, apoi mi-am recăpătat o mică parte din vedere, mai zăresc un pic, dar nu e suficient pentru a citi sau pentru a scrie.  Eu pentru a putea face aceste lucruri, am un laptop adaptat, cu sinteză vocală. Toți nevăzătorii au acum, căci e o tehnologie avansată și ne ajută mult. E un laptop obișnuit, pe care se instalează sinteza vocală și îmi citește absolut tot. În felul acesta și noi avem acces la informație mult mai ușor. Adică avem tot ce are un om care nu are problema asta. Telefoanele la fel… Pe smartphone-uri se instalează sinteza vocală și funcționează la fel. Avem la fundație persoane care sunt la facultate și dacă vor să învețe cursurile, le scanează și le trec printr-un program care le transformă în fișiere audio. Îmi place mult psihologia, mă fascinează acest domeniu și, în plus, mi s-a mai sugerat de către persoane care m-au cunoscut, inclusiv medicii mei, că ar fi o profesie bună pentru mine, pentru că îmi place să stau de vorbă cu oamenii, să-i ascult și am și dubla experiență, în sensul că dacă ar fi să fac studiile  necesare, și ca persoană care a trecut printr-o problemă de genul acesta, aș putea să lucrez cu alte persoane cu dizabilități. După ce mi-am pierdut vederea, am constatat că alte simțuri mi s-au ascuțit, chiar se întâmplă lucrul acesta, numai că și pentru  asta trebuie exercițiu. Eu, după ce mi-am revenit după perioada de convalescență, am început pas cu pas să fac diferite lucruri: la început în casă, apoi am început să mă mișc în afara casei. Întâi am avut însoțitor, dar apoi mi-am creionat în minte o hartă a orașului,  astfel încât am început să mă descurc și singură. Eu m-am obișnuit mai repede cu situația, pentru că am cunoscut ambele lumi: și ca om care vede, și ca om care nu vede.”

Pentru că a văzut ambele lumi, tânăra de 30 de ani luptă pentru o viață independentă, dar mai ales, pentru ambiția ei de a-i ajuta pe ceilalți să treacă mai ușor peste traume și dureri interioare. Fascinația pentru psihologie este justificată, pentru că Ecaterina vede sufletul celui din fața ei și înțelege detalii de extremă finețe, care nu se pot vedea cu ochii. Dar pentru a înțelege asta, i-a trebuit voință, ambiție și optimism. Calități din ce în ce mai rare în timpurile pe care le trăim…

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*