liberinteleorman.ro

Porunca lui Drăgușin: Să nu pronunți numele Titirișcă în… consiliul local!

2 decembrie 2015

Monica Vasilescu

o pozitie in teleormanArmata PSD de la Alexandria, cu Victor Drăgușin în frunte, ar putea cuceri, din nou, primăria, fără să tragă vreun foc de armă. Totuși, ei se împiedică de un soldat, care nu le dă pace în consiliul local, fiind printre cei mai activi consilieri pe care i-a avut municipiul până acum, chiar dacă mai vorbește și în plus uneori.  

Încrezător că rolul său este acela de a se război cu autoritatea pentru interesul public, Florin Titirișcă ”tună și fulgeră” la fiecare ședință a Consiliului local Alexandria, spre exasperarea unor colegi de masă, care se rezumă la a ridica mâna și la a da ochii peste cap, dar, mai ales, spre disperarea primarului Victor Drăgușin, care, de la o vreme, nu mai suportă nicio critică. Aversiunea primarului față de consilierul PNL a devenit atât de clară, încât s-a hotărât să nici nu-i mai pronunțe numele atunci când este nevoit de împrejurări să interacționeze cu el. Recent, aflat într-o discuție cu un alt ales al neamului, în ședință publică, s-a referit la colegul acestuia cu apelativul ”persoana din fața dumneavoastră”, fiind un semnal nou că sentimentele de ostilitate față de adversarul său politic declarat s-au acutizat. Edilul-șef al alexăndrenilor adoptă de la un timp o atitudine dușmănoasă, care nu ar avea ce să caute într-o instituție publică unde dezbaterile ar trebui să fie constante, concrete și să aducă cele mai bune concluzii, spre rezultate remarcabile în comunitate, și nu războaie personale între oameni care, credem noi, nu au nimic de împărțit, fiind doi aspiranți la o funcție care nu au deloc aceleași șanse.

Pe de o parte, îl înțelegem și pe Victor Drăgușin, fiindcă el era învățat să aibă în față contracandidați cu strategii noncombat, care nu și-au dorit la fel de mult mandatul pentru care candidau. În plus, este posibil ca primarul nostru să mai aibă o temere legată de faptul că acum preferințele alegătorilor s-au mai schimbat, iar zvonerii noştri, bine înfiltrați în grupul fraților roșii, susţin că partidul lui alde 50-60 de procente abia mai trece de jumătate. Bine, și cu astea ar lua fața PNL-ului harăcsit, fără un sistem bine pus la punct în stil ilescian, căruia îi recomandăm să-și facă o altă Alexandrie în care să candideze Florin Titirișcă, dacă vrea într-adevăr să aibă câștig de cauză.

În altă ordine de idei, făcând fugitiv o perspectivă asupra viitorului, intuim că acest circ va continua și, probabil, se va intensifica până la alegerile din iunie 2016. Ne așteptăm ca în episoadele viitoare să vedem între cei doi scenete care cuprind momente și mai intense, la care îi invităm și pe alexăndreni să participe, pentru că spectacolul este savuros, iar intrarea liberă.

Lăsând gluma, sperăm ca Victor Drăgușin să pronunțe din nu numele lui Florin Titirișcă, măcar de dragul decenței și seriozității cu care și-a obișnuit publicul și să își aducă aminte că alegerile nu se câştigă cu răfuieli interpersonale, nici cu doctrine ori programe, ci cu indivizi bine infiltrați în schemă, care ştiu din start cui să plaseze micul şi berea când e cazul, iar în aceste condiții nu mai e rost de niciun resentiment, fiind evident ce partid se află în dificultate.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Ziua Națională a României a fost serbată cu fast la Alexandria

Următorul articol

Rezultatele CSS Alexandria – Judo la Memorialul „Eduard Cristescu” – Kimonoul de aur

Cele mai recente articole de O poziție în Teleorman

Don't Miss