liberinteleorman.ro

Actualitate

Publicitate

Publicitate


interviu

Publicitate

Publicitate


Cine e investitorul strategic al lui Drăgușin care a ratat „combinația” cu piața Peco

Alexandria lui Drăgușin a rămas ca pe vremea lui Dragnea în privința „combinațiilor” (folosim limbajul afaceriștilor primarului). Se știe în târg că doar oamenii cu trecere la partid și, prin urmare, la primar au acces direct la „bucățile” de la stat. Numai că ulciorul nu merge de multe ori la apă, așa cum bine ne învață vorbele românești, astfel încât în afacerile de maidan se mai practică și… țepe. Vorbim despre piața din Peco, un loc aflat în coordonarea finului lui Drăgușin: Octavian Teodorescu. Piața era propusă a fi concesionată unui investitor strategic, așa cum l-a numit Victor Drăgușin, pe o sumă infimă, după cum le place pesediștilor să afacerească. Escrocheria a fost, însă, dejucată de consilierul local Gabriel Bulumac, fascinat să descopere uneltirile primarului.

Concret, printr-un proiect de hotărâre inițiat de primarul Victor Drăgușin, prin Consiliul local Alexandria, se dorea concesionarea pieței Peco, pe o perioadă de 49 de ani, cu o sumă începând de la 2.800 lei, deși în prezent municipalitatea încasează 5.058 de lei de la chiriașii actuali. Consilierul local a atras atenția că, prin această sumă de la care se pornește licitația se poate crea un prejudiciu ipotetic estimat în valoare de 1.320.423 lei, pentru perioada de 49 de ani. Practic, „investitorul strategic” putea câștiga licitația cu un pic peste 2800 de lei pe lună, dacă nu existau „reclamagii”, așa cum le spune Drăgușin celor care îi strică aranjamentele pesediste.

Gabi Bulumac: Piața PECO NU va mai fi concesionată!

„Piața PECO NU va mai fi concesionată! În ședința de Consiliu Local din 16.12.2020, primarul municipiului a inițiat un proiect de hotărâre prin care piața Peco poate fi concesionată prin licitație publică pentru o sumă ce pornea de la 2812,38 lei pe lună, pentru 49 de ani, unui investitor strategic din Crângu(comună fruntașă la alegerile parlamentare, cu 81,68% psd). Asta în condițiile în care acum, municipalitatea încasează 5058 de lei de la chiriașii actuali, iar piața are un mare potențial de creștere. La momentul acela a fost o dezbatere destul de aprinsă, iar eu am atras atenția că, prin această suma de la care se pornește licitația se poate crea un prejudiciu ipotetic estimat, de 1.320.423lei, pentru perioada de 49 de ani. Practic, investitorul “strategic” putea câștiga licitația cu 2900 de lei pe lună, iar încasările de la chiriași erau de 5058 lei. Mulțumesc colegilor mei, care m-au susținut în consiliul local, din păcate nu am reușit să stopăm acea hotărâre, ea a fost votată de consilierii psd, dar faptul că am făcut public i-a făcut să se răzgândească și să reevalueze acest act criminal. Îl felicit pe domnului doctor, Marian-Dragoș Petcu, singurul consilier psd care a avut decența și curajul să se abțină de la votul acestui proiect de hotărâre”, a anunțat consilierul Gabi Bulumac.

Cine e investitorul strategic…

Afaceristul lui Drăgușin se numește Mircea Bujor, este din comuna Crângu și a studiat la Harvard University, conform paginii sale de Facebook. După ce ne-am revenit din criza de râs, am urmărit ședința de Consiliu local Alexandria (video mai jos) în care acesta a povestit ce are de gând să facă în piața Peco, dacă va ajunge pe mâna sa. Mircea Bujor a spus că a prezentat un plan de afaceri primarului prin care ar vrea să facă o platformă de comercializare cu două zone: recepție marfă și vânzare. Din fericire pentru comunitatea din Alexandria, planul de a lua în concesiune o întreagă piață, pe o sumă „minune”, nu i-a reușit. Cel puțin deocamdată.

Fotografii Facebook – Mircea Bujor

Afaceristul Nae Tatu vinde apartamente în Alexandria mai scumpe decât în București

Afaceristul cu statul Nae Tatu sau „omul-fantomă” al PSD, cum i se mai spune în lumea mondenă a Teleormanului, construiește de zor în Alexandria. Construcția despre care facem scriere este pe numele unui membru al familiei, că Nae Tatu nu prea și-a asumat nicio afacere în întregime. Firmele sale sunt pe numele tatălui, ale nepoților și chiar pe numele unor fete născute după `90, care au firme de succes și, aparent, nicio legătură cu business-ul. Dar despre asta într-o ediție viitoare.

Revenind la blocul pe care l-a construit familia Tatu în Alexandria, în ciuda revoltelor din vecinătate ale oamenilor sufocați de haosul creat, acesta are apartamente cu prețuri mai mari decât în capitala țării. La Nae Tatu, un apartament cu trei camere are prețul situat între 83.000-85.000 euro (în funcție de etaj), iar unul cu două camere, tip penthouse, 90.000 euro.

Pe paginile cu profil vânzări apartamente, afaceristul din umbră se laudă cu „cel mai exclusivist proiect imobiliar”, de parcă exclusivismul lui ar avea termen de comparație în Alexandria. Sau poate se ia la întrecere cu blocurile ANL…

Noul proiect imobiliar din zona I a orașului Alexandria, situat pe Str. Cuza Vodă, nr. 98A, are regim de înălțime S+p+5 etaje cu un total de 10 unități locative (8 apartamente de 3 camere și 2 penthouse-uri cu câte o terasă proprie cu suprafața de 41 mp fiecare), însoțite de locuri de parcare în fața blocului, parcare privată, bineînțeles.

Citiți și: Nae Tatu este primul abonat la banul Primăriei Alexandria! Firma marelui afacerist a montat un panou cu leduri de 64.500 lei

Câțiva USR-iști din Teleorman nu-l vor subprefect pe „trădătorul” coaliției de guvernare

Subprefectul USR se joacă la trecerea timpului. Formațiunea condusă de Dan Barna a amânat pentru miercuri numirea unui subprefect la Teleorman, revenit celor de la USR printr-un aranjament în coaliție, deoarece, spun sursele noastre, sunt două variante discutate în interior, iar unii nu-l vor pe Sergiu Iordan în această postură.

Motivele ar fi mai multe, dar principalul este acela al unei așa numite „trădări” de la alegerile sfârșitului de an 2020, atunci când Iordan a arătat carențe în a fi om de echipă și a decis să candideze de unul singur, fără prea mare susținere din partid. Și fără prea multe voturi de la oameni (Alianța a obținut un procent de 3,76% la CJ Teleorman). În plus, el este criticat și pentru faptul că a avut dialog șubred cu partenerii vizați pentru coaliția de guvernare rezultat cu negocieri eșuate.

Dintre cei câțiva membri de partid câți au mai rămas la Teleorman, USR are de ales între Sergiu Iordan și Mihai Picu, acesta din urmă fiind considerat „mult peste Iordan”, după cum spun unii dintre colegii săi, cu un CV mai arătos pentru un reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Dar cum politica se face, de obicei, cu multe compromisuri, mai ales în județul în care ne-am obișnuit ca negocierile să se poarte pe tiparul prelucrat de Dragnea, ne-ar uimi normalitatea ca un partid să se uite la modul real în CV-ul celor care ocupă funcții cheie…

Din culisele „Biroului Local de Cenzură” nr1. din Alexandria: „Exprimarea plângerii este clar pentru o poliție politică”

Discuțiile de culisele Biroului Electoral Local nr.1 Alexandria, care a luat decizia de a limita dreptul la exprimare al unui site și al unei pagini de Facebook apar acum în spațiul public. Spiritele au fost destul de aprinse pe această temă, de vreme de reprezentanții USR, PNL și PMP din Birou au votat împotriva luării unei astfel de decizii. Asta n-a contat, însă, pentru că restul partidelor au făcut front comun în fața libertății de exprimare, iar judecătorii angajați să supervizeze acțiunile în cauză au insistat în sensul luării deciziei de a obliga un site să șteargă postări care îl afectau pe candidatul PSD, Victor Drăgușin.

Din cele câteva print-screen-uri ale discuției de pe grupul Biroului Electoral Local se vede clar cum reprezentanților partidelor li s-a atras, de către reprezentantul USR, Mihai Mihail, atenția că procedura este total nedemocratică. Acesta făcea referire, în dezbaterea cu colegii, la riscul ca decizia să fie un fel de „poliție politică”

L-am contactat pe reprezentantul USR din Biroul Electoral Local Alexandria, pentru a ne spune cum s-a întâmplat totul, iar Mihai Mihail ne-a povestit că decizia nici măcar nu s-a dezbătut, ci a fost doar votată pe un grup de WP.

Rolul nostru, ca Biroul Electoral, e să urmărim conduita candidaților și modul în care aceștia își desfășoară campania, înregistrăm candidaturile, verificăm dacă au toate actele în regulă, dar nu putem cenzura postările oamenilor sau ale anumitor pagini, dacă nu sunt candidați sau partide politice. Noi avem un grup de WP, ni s-a pus acolo plângerea și am analizat-o cu toții. În ziua în care am avut ședința trebuia să facem video, eu credeam că vom avea și dezbatere pe tema asta, dar doamna președinte a cerut doar să votăm, fără dezbatere. Adică a cerut să votăm prin mesaj. Au fost câțiva colegi care au zis că sunt de acord cu ștergerea postărilor. De fapt, în afară de mine, de PNL și PMP, toți au votat pentru luarea deciziei. Eu i-am întrebat dacă vor să facem dezbatere și au zis că nu. Eu le-am spus că nu mi se pare normal ca noi să cenzurăm FB, mai ales că nu e atribuția noastră, mai ales că nu era postarea unui partid politic sau o reclamă a partidelor. Dar asta era o postare a unei pagini despre care nu se știa nimic… Iar eu le-am zis că nu e normal ca noi să cenzurăm așa ceva. Noi, un biroul electoral de circumscripție, format din niște persoane care nu au competență. Cel de la PNL a spus că e de acord cu mine, cel de la PMP a spus că e nevoie de o hotărâre judecătorească să fie ștearsă o postare, iar ceilalți colegi au tăcut. „, a declarat Mihai Mihail, în exclusivitate pentru Ziarul Liber în Teleorman.

EXCLUSIV Cum a vândut primarul Drăgușin un teren din intravilanul Alexandriei afaceristului Fane Tăbăcitu cu… 7500 de euro

Nea Fane Tăbăcitu, cunoscut ca om de vază al Alexandriei încă din vremuri de tristă amintire este astăzi city manager. Practic, prin mâinile lui trece tot ce ține de administrarea Alexandriei. Ca atare, orașul respiră cumva prin acest filtru murdar. Iar interesul public stă întotdeauna într-un colțișor de birou, în timp ce interesul particular face regulile. Iar o dovadă clară în acest sens este un contract semnat între firma lui Tăbăcitu și Consiliul Local al Municipiului Alexandria în anul 2010. Prin acest contract, în a cărui posesie exclusivă a intrat ziarul Liber în Teleorman, se vede clar cum actualul administrator al municipiului Alexandria a cumpărat de la Victor Drăgușin, în calitate reprezentant al Consiliului Local Alexandria, un teren de 350 mp intravilan pe strada Gheorghe Doja, numărul 35. Am fost la adresa respectivă, pentru a vedea ce se află acolo. Nu mică ne-a fost mirarea de a descoperi casa de locuit a lui Ștefan Tăbăcitu, o vilă de toată frumusețea, cu toate anexele și utilitățile de rigoare.

Surse apropiate ne spun că terenul acela a fost concesionat înainte de a fi cumpărat și că acolo s-a ridicat un veritabil mausoleu, pe bani mulți. Cu toate acestea, terenul a fost cumpărat la o sumă aproape modică, și anume 33.950 de lei. Practic, salariul lui Tăbăcitu pe 6 luni…

Contractul

Pe data de 5 martie 2010, la un birou notarial din Alexandria se încheia un contract de vânzare-cumpărare. Protagoniștii erau Consiliul Local Alexandria, reprezentat prin  primarul Victor Drăgușin, și Societatea Comercială TABCRIS PRODCOM SRL, prin asociat unic Ștefan Tăbăcitu. La vremea aceea, omul de afaceri nu era încă city manager al orașului, dar era om de bază în campaniile electorale ale PSD Teleorman, alături de Marian Fișcuci și Adrian Simionescu. Astfel, Victor Drăgușin, primar pesedist de renume, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Alexandria a vândut societății lui Tăbăcitu Ștefan suprafața de 350 mp de teren intravilan la adresa menționată anterior. Terenul are numărul cadastral 20793, iar dreptul de proprietate este intabulat în Cartea Funciară nr. 20793 a localității Alexandria. Prețul vânzării se ridică la 33.950 de lei, practic echivalentul salariului pe șase luni al lui Fane Tăbăcitu, după ce a primit, prin 2012, botezul de administrator public al orașului. Acolo, pe terenul la preț de aproximativ 7000 de euro, Fane Tăbăcitu și-a ridicat o vilă superbă, cu toate facilitățile posibile și imaginabile unui om bogat. Pentru că da, acestea sunt avantajele pe care partidul roșu le-a adus în viața membrilor lui: terenuri la prețuri de nimic, vile făcute din bani publici și piscine bonus.

Potrivit contractului, “Subsemnatul Tăbăcitu Ștefan, în calitate de asociat și administrator unic al Societății Comerciale TABCRIS PRODCOM SRL, declar că am cumpărat pentru aceasta, de la domnul Victor Drăgușin, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Alexandria suprafața de 350 mp, teren intravilan curți construcții cu vecinătățile și delimitarea indicată mai sus, la prețul de 33.950 lei, preț ce nu include TVA, și știu că terenul nu a fost scos din circuitul civil în temeiul vreunui act normativ de trecere în proprietate de stat, că a intrat în proprietatea vânzătorului în modul arătat în cuprinsul actului, stăpânindu-l de la data dobândirii netulburat de nimeni și înțeleg să cumpăr întemeiat pe declarația vânzătorului și pe riscul meu, i-am achitat întregul preț.”

Relația

Dincolo de faptul că dorința lui de a se remarca în orice situație poate să provină din trecutul său comunist, când sistemul impunea individului să facă exces de zel pentru a fi protejat, Fane Tăbăcitu are acum o familie completă, frumoasă, o avere remarcabilă și destule activități pentru un individ ajuns aproape de vârsta pensionării. El a ajuns, cumva, city manager al Alexandriei, după ce ani de zile s-a ocupat de campaniile PSD-ului în Teleorman, reușind, prin natura lui comună, să convingă electoratul de virtuțile social-democrației. Cu Drăgușin a avut mereu o relație complicată, poate și prisma faptului că, în calitate de administrator al orașului, a câștigat uneori dublu în raport cu primarul. Și au fost și momente în care a sperat să-i fure funcția. Lucrurile între cei doi s-au reglat întotdeauna pe linie de partid. Astăzi, “Nea Fane” este unul dintre cei mai bogaţi social-democraţi din Alexandria. Desigur, i s-a pus mereu în cârcă o zgârcenie proverbială, dar trebuie s-o recunoaştem: puţini dintre cei care au făcut realmente avere în lumea asta au fost persoane capabile să-şi dea şi haina de pe ele pentru nevoiaşi.

Faima lui Ştefan Tăbăcitu are, însă, mai mult de-a face cu activitatea sindicală decât cu demersurile politice. După ce a finalizat cursurile universităţii  comuniste “Ştefan Gheorghiu” s-a ocupat pentru o vreme de celebra Cantină a Partidului.

Ieşirea din comunism l-a trimis pe “Nea Fane” pe baricadele capitalismului. Unde a făcut faţă cu succes oricărei provocări, având şi la această dată în proprietate unul dintre cele mai bine cotate restaurante din Alexandria, afacere de mare succes, sprijinită de administrația locală, care i-a produs numeroase satisfacţii materiale. Lui Ştefan Tăbăcitu i-a plăcut mereu să rămână în umbra jocurilor politice şi n-a ţinut niciodată să se facă plăcut de publicul larg. Probabil este vorba tot de educaţia comunistă, care l-a direcţionat mereu pe calea interesului de a nu fi implicat în scandaluri sau în situaţii compromiţătoare.

 În acest moment, el ocupă funcţia de administrator public al municipiului şi este omul de bază al primarului Victor Drăguşin. Lucru pentru care e adesea recompensat din bani publici. Și, câteodată, cu terenuri la preț de nimic…

Victor Ponta: „Și am ajuns la Teleorman, unde am aflat că exact ce-l acuzau ei pe Dragnea, că ia primari, cumpără PNL acum”

Victor Ponta a fost astăzi în Teleorman, în cadrul unei vizite electorale, cu intenția de a-i susține pe candidații Pro-România care vizează principalele funcții în administrația publică locală. Acesta și-a început discursul cerându-și scuze de la locuitorii județului Teleorman pentru faptul că i-a blamat neîncetat, prin prisma bătăliei lui personale cu Liviu Dragnea, dar a menționat și faptul că schimbarea culorii politice a județului nu a adus avantaje de imagine Teleormanului. Astfel, Ponta susține că nu-i plânge pe Dragnea și pe Dăncilă, dar nu crede nici în PNL, care, prin intermediul „omului care îi cară valizele lui Orban”, în speță secretarul general adjunct al guvernului, fost primar al localității teleormănene Suhaia, Cristi Barbu, face aceleași lucruri pe care le făcea Dragnea în vremurile lui bune.

„Aveam niște lucruri pe suflet pe care trebuie să le spun și nu le-am spus, că n-am avut ocazia. În primul rând, vreau să îmi cer iertare tuturor locuitorilor din Teleorman.

De multe ori, în bătălia mea, care a devenit personală, cu Liviu Dragnea spuneam Teleorman, Teleorman și foarte mulți oameni mi-au zis: “Tu ai ceva cu noi, cei din Teleorman sau ai cearta ta cu Dragnea?”

Și încercam să mă scuz, spunându-le că am copilărit la Brînceni, că am în continuare foarte mulți prieteni pe care îi apreciez, că atunci când mi-a fost cel mai greu în viață, când stăteam pe la tribunale, tot un om din Teleorman a stat lângă mine și m-a apărat.

Cred că trebuia să fac această precizare, pentru că mulți oameni mi-au spus să nu mai zic de Teleorman. Am multe lucruri și proiecte pe care le-am susținut.

Cu siguranță, cel mai celebru a fost cel în care eu eram în barcă cu domnul Dragnea, cu doamna prefect de atunci, ulterior ministru și niște jandarmi împingeau barca. Ce să mai zic? La aia n-am ce să-i mai fac vreodată. Dar pot să vorbesc despre partea bună. Acea localitate era inundată în fiecare an, iar de când s-a făcut barajul nu mai e inundată. Deci știu că de câte ori mi s-a cerut sprijin pentru proiectele din Teleorman, nu doar de gura lui Liviu Dragnea sau a altcuiva de la PSD, le-am făcut.

Ci pentru că realmente cred că e nevoie de mai mult sprijin aici. Sigur, la un moment dat, toți cei care conduceau țara erau din Teleorman, ceea ce nu era neapărat bine. Dar de la idea că trebuie neapărat să fii din Vestul țării… (….) Sunt foarte mulțumit de faptul că în 2017 m-am răzvrătit.

Sigur, am fost atâția ani membru al PSD, am fost sprijinit de PSD, dar în 2017 lucrurile o luasetă razna și mie nu mi se pare că lucrurile s-au întors pe drumul cel bun, dar asta nu mai e problema mea.

Ok, a plecat Dragnea, a plecat și Dăncilă. Și a venit PNL-ul. Și n-o să ajung să plâng după Dragnea și Dăncilă, dar nici nu pot să nu spun că parcă ăștia-s la fel de răi, de hoți și de mincinoși. Au un singur avantaj cei de la PNL: lor nu le e frică, pe ei nu-i ia DNA-ul, lor nu li se fac dosare. Pentru nimic.

Și am ajuns la Teleorman, unde am aflat că exact ce-l acuzau ei pe Dragnea, că ia primari, cumpără ei acum primari. Am văzut prin Hotărârea de Guvern cum se dau banii, au și ei aici un domn, nu știu ce e, secretar general adjunct, mâna dreaptă a lui Orban, și după o să se supere oamenii din Teleorman că omul care îi duce valizele lui Orban e tot din Teleorman și vine și cumpără primari. Și primarii pe care i-au cumpărat de la PSD, i-au primit la PNL, au primit bani publici.”, a spus Victor Ponta în cursul vizitei lui în Teleorman.

REVOLTĂTOR! Victor Drăgușin se folosește de numele unei școli pentru a-și face campanie electorală pe Facebook!

Campania electorală a lui Victor Drăgușin atinge cote ale abjecției, la care nu s-a mai ajuns până acum. Dincolo de atacurile la persoană și de insultele penibile scrise de postacii PSD-ului despre femeia-contracandidat la Primăria Alexandria, dincolo de contul fals creat pe numele Verei Mitran pe un site de escorte, staff-ul de campanie al pesedistului Drăgușin comite din nou un gest revoltător. Practic, postacii primarului au configurat pe Facebook un cont, numit „Școala Gimnazială Ștefan cel Mare„, cont evident fals, pentru că școala cu pricina are și un cont real, verificat. Acolo, sunt postate imagini cu Victor Drăgușin, cu Carmen Dan și, în general, cu oameni ai PSD-ului. Mai mult, una dintre postări invită populația să-l urmărească pe candidatul PSD la un post de televiziune local, promovând fondurile europene atrase de Drăgușin în mintea lui. Că în realitate, orașul este mort și gri.

Interesant este că până și Victor Drăgușin personal legitimează contul fals, cu numele unei instituții de învățământ reale, prin like-uri de pe pagina sa personală.

Îi invităm pe postacii lui Drăgușin (pardon, strategii!) să nu-și mai bată joc de valori, de instituții de învățământ apolitice și, în general, le recomandăm să nu mai considere populația Alexandriei proastă. Pentru că prin crearea unei astfel de pagini false și promovarea în cadrul ei a postărilor de tip electoral subestimează oamenii de bună credință, care totuși vor verifica dacă Școala „Ștefan cel Mare” sau oricare alta are cumva o pagină oficială de Facebook și vor descoperi abjecția. Copiii și școlile nu au ce să caute în bătălia electorală! Ok, tovarăși?

Valentin Dragnea va fi escortat de jandarmi la următorul termen al dosarului Tel Drum

Fiul lui Dragnea, Valentin Ștefan, a fost citat de instanța de judecată în cursul acestei săptămâni pentru a da unele declarații de martor în dosarul Tel Drum. Acesta nu s-a prezentat în sala de judecată și nici nu și-a motivat în vreun fel absența, astfel că urmează să fie citat cu mandat de aducere la finalul acestei luni. Asta înseamnă că fiul lui Dragnea va ajunge în fața instanței escortat de jandarmi.

Potrivit surselor noastre, fiul lui Dragnea ar fi beneficiat, la rândul lui, de bani scurși din societatea Tel Drum către apropiații fostului lider al PSD. Vorbim despre o rambursare de 1 milion de euro, obținută ilegal.

Fiul lui Dragnea este implicat, așadar, în dosarul în care Petre Pitiş, director general al Tel Drum, Nedea Florea, director adjunct, şi Mircea Vişan, angajat al firmei, sunt judecaţi pe fond după ce procurorii DNA i-au acuzat de obținerea pe nedrept de fonduri europene. Asta se întâmpla în perioada în care Liviu Dragnea era președintele Consiliului Județean Teleorman.

Următorul termen de judecată în dosarul Tel Drum este 30 septembrie.

La termenul precedent au trecut prin fața completului de judecată mai mulți angajați ai Tel Drum, care au fost întrebați despre un anume loc, cunoscut drept „La Barieră”. Acolo s-au fi făcut unele interceptări interesante, fiind unul dintre locurile predilecte în întâlnire pentru conducerea societății de drumuri, atribuită de procurori lui Liviu Dragnea.

EXCLUSIV! Amenințarea primarului: „O să vezi ce-o să pățești! – asta mi-a zis Drăgușin la telefon!”

Povestea răzbunării primarului Alexandriei, Victor Drăgușin, pe un candidat la consiliul local care și-a dorit să monteze în campanie pe terenul lui un banner electoral începe să capete valențe noi. Nu de alta, dar Gabriel Bulumac a decis, iată, să vorbească și să povestească ce e cu adevărat interesant, și anume culisele scandalului. Vă amintim că, drept răzbunare politică, primarul Alexandriei a dispus montarea, fără autorizație, a unui banner la câțiva centimetri de proprietatea privată a liberalului, blocându-i acestuia accesul în propria curte. De altfel, Primăria a fost amendată de Inspectoratul de Stat în Construcții pentru gestul pueril al primarului și, mai nou, Direcția Silvică a constatat că ridicarea acelui banner pe terenul forestier este infracțiune. Dar și mai interesant este, din punctul nostru de vedere, că totul a început în urma unei amenințări telefonice a primarului Victor Drăgușin. Candidatul PNL la Consiliul Local Alexandria, Gabriel Bulumac, ne-a povestit, în exclusivitate, culisele scandalului.

Gabriel Bulumac: Cred că săptămâna trecută m-a sunat Victor Drăgușin. Era dimineață, abia ajunsesem la serviciu și m-am mirat. I-am răspuns. Așa că m-a întrebat dacă eu am dat voie să se monteze banner electoral acolo. L-am întrebat la ce se referă și mi-a zis: „La pădure. Ai un teren acolo. Tu ai permis să se monteze banner la pădure?”

Reporter: Era vorba de un banner electoral?

G.B.: Era un banner cu PNL, un banner mai mare cu Vera Mitran. El mi-a spus că a doua zi aveau o conferință națională a PSD-ului și una județeană, prin care se participa online la cea națională. Supărarea lui era de ce să aibă Vera un banner acolo, pe proprietatea mea. I-am spus că îmi pare rău, dar sunt membru al unui partid politic, că nu e prima oară când ajut partidul și că niciodată nu m-am dat înapoi din a ajuta partidul. Apoi a început să vorbească urât și tot îmi spunea că ar trebui să îmi fie rușine. N-am intrat în zona asta.

R. Dar de ce trebuia să îți fie rușine?

G.B. N-am înțeles de ce, dar, în esență, pentru că vrem noi să-i facem rău. I-am și zis: „Domnule, cred că trăiți într-un univers al conspirațiilor, eu sunt la București zi de zi, nici nu știu că existați în viața mea reală!” Și, în al doilea rând, e campanie electorală și în campania electorală se fac afișări electorale. Oamenii sunt asumați. O ținea cu „Îmi faceți rău, că eu ție ți-am făcut rău?” Și i-am zis: „Domnule, oprește-te, e decizia mea, acolo e terenul meu și am decis să pun acolo acel banner electoral!” La care răspunsul a fost: „O să vezi ce-o să pățești!”

R. A zis exact asta: „O să vezi ce-o să pățești!”?

G.B. Da! Mai mult decât atât. Am avut un schimb de mesaje. Imediat după ce am avut discuția telefonică a trimis Poliția Comunitară acolo și i-a intimidat pe cei care veniseră să monteze bannerul. I-a speriat și oamenii au plecat. Seara, am instalat un banner mai mic. A doua zi de dimineață, au montat ei un banner mai mare, care să îl mascheze pe al meu, deși asta e ilegal. În campania electorală nu poți să maschezi bannerul unui candidat cu un banner al tău mai mare. Deci a pus un banner gigantic cu PSD-ul, blocându-i pe cel din curtea mea. După asta, a montat bannerul acela uriaș care atenționează asupra curățeniei din pădure, lângă gardul meu, la câțiva centrimetri. Fără autorizație, fără nimic. Mie nu-mi vine să cred!

A fost odată…omul de lângă tine

Se spune că puterea schimbă oamenii. Dar foarte rar se precizează și cât de mult o face. Uneori, poate nu-i schimbă deloc. Dar le dă libertatea de a nu se mai cenzura și de a deveni cu adevărat ei înșiși.

E greu de spus care a fost relația lui Drăgușin cu puterea, din acest punct de vedere, dar există certitudinea că Victor Drăgușin de azi nu mai are nimic în comun cu Victor Drăgușin de acum zece ani.

Prima dată când l-am întâlnit pe Victor Drăgușin, în urmă cu mai bine de un deceniu, chiar părea a fi “omul de lângă tine”. (N. R. pentru necunoscători, acesta a fost multă vreme sloganul lui electoral: “omul de lângă tine”.) Era mereu activ și implicat în tot ce făcea, avea un simț al umorului foarte subtil și, uneori, dădea dovadă de autoironie, care e virtutea omului cu adevărat inteligent. Căci oricine poate râde de ceilalți, dar puțini au rafinamentul de a râde de ei înșiși. Dincolo de toate astea, Drăgușin avea carismă și părea un om normal. Fără ifose, fără fițe politicianiste, fără naivități închipuite.

Față de Dragnea, care era și atunci mai relevant public decât Drăgușin, primarul Alexandriei nu avea disperarea aceea de a deveni un mare conducător al nației. Era un primar mulțumit că e primar, împăcat cu sine și cu ceilalți.

Îmi amintesc cum adversari politici ai PSD-ului spuneau pe vremea aceea că toți cei îmbrăcați în roșu sunt o apă și-un pământ. Mai puțin Drăgușin. Pentru că era omul de lângă tine, ăla care te ajuta să treci strada, dacă erai în baston, ăla care îți dădea o floare de ziua ta, ăla care te felicita când făceai ceva bun sau care te încuraja, când te simțeai dat la o parte. Poate nu era așa, poate doar poza, dar măcar era credibil.

E drept că filmarea unei șpăgi luate pe vremea când era viceprimar trebuia să ne fi pus pe gânduri, dar mulți dintre noi credeam atunci că omului de lângă noi îi plăceau camerele de luat vederi, băuturile fine și țigările scumpe. Așa că nu ne-am îngrijorat prea tare…

Apoi, ceva s-a întâmplat. E greu de spus ce, câtă vreme transformarea “omului de lângă tine” în “vătaful de la Alexandria” a fost abruptă. Practic, peste noapte, Drăgușin a devenit un om întunecat, rezervat, neîncrezător, parcă hăituit. Reacțiile lui care, altădată erau cumpătate și echilibrate, au devenit un fel de lătrat al câinelui rănit, prins într-un gard de sârmă ghimpată din care nu se putea elibera. S-a înconjurat de oameni slabi și prefăcuți, care l-au mințit că e încă “omul de lângă tine”, deși uneori nu mai era nimic uman în el. Lovea ori de câte ori avea ocazia, puncta numai în bubuituri, amenința ca un vătaf, se bucura numai în pierdere. De vreo cinci ani, transformarea lui în rău s-a desăvârșit. Banii și frica de a-i pierde l-au făcut agresiv și impertinent. I-au luat voința de a trăi frumos și l-au închis mai tare în sistemul acela păcătos de relații cu prieteni interesați, care l-au folosit fără nicio jenă.

Și astfel, în toamna vieții lui, Drăgușin nu mai e nici măcar umbra palidă a omului de lângă tine.

Desigur, mulți îl vor mai vota. Din inerție, evident. Pentru că ei își amintesc cum era Drăgușin acum zece ani. Și votează amintirea aceea. A unui primar implicat și plin de considerație pentru viața celor din jurul lui. De fapt, amintirea aceea îi face pe mulți să spună că Drăgușin va rămâne primar la Alexandria cât timp va dori el.

Dar sunt și destui care văd transformarea. Care simt că Drăgușin de azi nu mai are nicio legătură cu cel de acum un deceniu. Și-a pierdut nu doar carisma, ci și măsura, în numele unui anturaj care i-a umflat conturile, dar i-a răpit singura calitate care conta: aceea de a fi omul de lângă tine.

Și poate că Drăgușin de acum e unul cu mult mai bogat decât cel de acum un deceniu. Poate are mai mulți prieteni interesați decât atunci. Dar are și mai multe frici. La fel cum are și mai multe păcate. De asta, indiferent ce susține prin slogan, Drăgușin nu mai e omul de lângă tine. Iar dacă Drăgușin de acum un deceniu s-ar întâlni măcar în treacăt cu Drăgușin cel de azi, și-ar schimba măcar, de rușine, sloganul.

Publicitate

Publicitate