Consilierul local al municipiului Alexandria – Gabriel Bulumac a luat o decizie surprinzătoare, schimbându-și planurile politice. El a anunțat sâmbătă că se alătură proiectului pentru dezvoltarea întregului județ și va forma echipă cu Marin Țole, candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman.
Gabriel Bulumac a promis să fie la fel de implicat, incisiv și dedicat ca până acum, atunci când vine vorba de interesele județului. Această schimbare de direcție politică poate aduce noi perspective și energii în Consiliul Județean Teleorman, iar mulți așteaptă să vadă cum se va reflecta această mutare în viitoarele proiecte și politici locale, mai ales că Gabi este cunoscut ca fiind combatant al puterii locale chiar dacă PNL și PSD sunt în Coaliție la nivel național.
Într-un interviu acordat Liber în Teleorman, acesta a vorbit despre activitatea sa concretă în CL Alexandria, pe lângă contrele constante cu Victor Drăgușin, și consideră că Alexandria, dar și județul în ansamblu au nevoie de schimbare de perspectivă pentru a ieși din enclava pesedistă.
Reporter: În primul rând, spuneți-le oamenilor ce a însemnat pentru dumneavoastră mandatul de consilier local al municipiului Alexandria.
Gabriel Bulumac: În primul rând voiam să vă mulțumesc eu pentru buna colaborare pe care am avut-o pe întreg mandatul în legătură cu activitatea Consiliului Local al municipiului Alexandria. Pentru mine, a fost una dintre cele mai importante și plăcute experiențe politice pe care le-am avut până acum. M-am bucurat de acest mandat pentru că am avut posibilitatea să învăț administrație publică la locul de muncă. Am învățat cât de importantă poate deveni o voce, atunci când nu are agendă dublă și urmărește binele comunității pe care vremelnic o reprezintă. Am demonstrat că atunci când ai argumente, nu contează majoritatea, iar cei care au avut interese ascunse au dat înapoi datorită presiunii publice pe care am reușit să o generez. Însă cred că cel mai important aspect este că nimeni nu poate spune că nu am trecut prin Consiliul Local sau că nu am reprezentat interesele cetățenilor, așa cum am jurat atunci când am fost învestit în acest for al deciziilor.
Reporter: Care sunt principalele realizări și ce ați fi vrut să faceți într-o altă coordonare a puterii locale?
Gabriel Bulumac: Eu am făcut opoziție în toți cei patru ani, nu am făcut opoziție de campanie electorală. Am făcut o muncă susținută și consistentă, iar în tot acest timp sunt zeci, dacă nu sute de realizări, unele mai mici, altele mai mari, dar sunt realizări care mi-au dat speranță și m-au motivat să merg mai departe. Cred că aș putea menționa câteva aici:
- Prima dată când un consilier local al opoziției a reușit să pună pe ordinea de zi un proiect de HCL, proiectul legat de scăderea perioadei minime de parcare.
- Am reușit să stopez concesionarea Pieței Peco către apropiații actualului primar, pe o perioadă de 49 de ani, cu o sumă începând de la 2.800 lei, deși municipalitatea încasa la acea dată 5.058 de lei. Asta în condițiile în care Piața Peco ar putea fi o sursă reală de venituri.
- Toți cetățenii au aflat excrocheriile din Parc Pădurea Vedea. Clădiri fără autorizație de construire, parc de distracție cu plată, amplasat ilegal în fond forestier, care între timp au dispărut de acolo. Aparate de cafea branșate ilegal la rețeaua de energie electrică a comunității (acum au intrat în legalitate).
- Prin zecile de adrese făcute către multe instituții ale statului, am reușit să determin actuala conducere a primăriei să facă carte funciară pentru Parcul Pădurea Vedea. După ce a fost făcută, s-a constatat încălcarea fondului forestier pentru mai mulți agenți economici. Cel mai important caz este cel de la intrarea în pădure, acolo unde au fost luați peste 3/4.000 de metri pătrați din pădure și a fost construită o piscină, care funcționează fără autorizație. De fapt toată locația funcționează fără autorizație, pe barba actualului primar. Este o chestiune de timp până când acel teren va fi recuperat în instanță și până se va intra în legalitate.
- Am reușit să opresc cheltuirea banului public pentru diverși indivizi dubioși, așa cum a fost cazul fostului deputat Petre Cioabă, mare președinte al organizației de seniori a PSD, care voia aparate auditive din banii comunității.
- Cea mai recentă victorie, a fost lustrarea din spațiul public al unui personaj sinistru, “nea Fane Tăbăcitu”/administrator public al orașului, asta după ce am făcut demersuri la CNSAS pentru a dovedi calitatea lui de colaborator al securității, care a servit regimul dictatorial comunist.
- Am arătat cazul finului actualului primar, domnul Teodorescu, cel care se spetea cu munca și beneficia de două salarii de la Nașu’ mare. Săracul lucra câte 12 ore pe zi (sper că acum nu mai este așa)
- Aș putea continua, pentru că am făcut sute de amendamente Hotărârilor de Consiliu Local și este plăcut când dai timpul înapoi și ai ce spune, dar prefer să mă opresc aici.
Într-o altă coordonare a puterii locale, cred că cel mai important aspect ar trebui să fie corelarea agendei cetățenilor cu agenda administrației locale. Spun asta pentru că am spus-o și în Consiliul Local de multe ori. Actualul primar a pierdut contactul cu cetățenii. Cred că în lista priorităților ar fi fost rezolvarea problemei “coeficientului de neînchidere”, o mare hoție cu Legea în mână. Apoi ecologizarea gropilor de gunoi ilegale, care au înconjurat orașul (am făcut zeci de amendamente pentru a rezolva această problemă ecologică). Pe agenda oricui va câștiga lupta electorală pentru Primăria Alexandria, va trebui să fie și recâștigarea credibilității administrative și recuplarea orașului la România reală. Statul român a mers înainte, cu bune și rele, tocmai prin alternanța la guvernare, dar la noi sunt aceleași personaje de prea mult timp. Toată schimbarea a trimis la coșul de gunoi al istoriei multe personaje sinistre. Alexandria are nevoie de alternanță la guvernare locală!
Reporter: De ce ați ales să combateți deciziile primarului atunci când vi s-au părut nedrepte și nu ați rămas la un mandat confortabil?
Gabriel Bulumac: Pentru că nu pot face asta! Nu pot să mă prefac că nu văd și să dorm în scaun. Sunt la perioada vieții în care pot investi multă energie în folosul comunității. Am profitat de prezența în Consiliul Local pentru a învăța cât mai multe aspecte administrative, așa am reușit să-i bat de multe ori cu propriile arme. În plus, actualul primar este de multe ori depășit de situație, nu mai este concentrat, probabil că vârsta își spune cuvântul, aparatul administrativ este dezordonat și obișnuit că, orice ar fi, lor nu li se poate întâmpla nimic, ceea ce greșit. Mai grav este faptul că mulți bănuții din celebra “reconstrucție” pleacă spre buzunarele clicii formate cu dibăcie de actualul primar, tocmai pe semnăturile naivilor din primărie, iar la un moment dat ar putea apărea surprize și pot fi chiar neplăcute. În ultimii patru ani, eu am reușit un contorsionism politic pentru a-mi putea desfășura activitatea. Eu am fost simplu membru de partid, nu am avut funcție politică. Am fost exclus de peste tot, din toate forurile partidului, ceea ce nu a fost normal. Cel care m-a cooptat recent în noua conducere județeană a filialei PNL a fost domnul președinte Nicolae Ciucă, căruia îi mulțumesc. Eu fac politică din vocație, nu pentru funcții politice sau publice și îmi place ceea ce fac.
Reporter: Cum a venit intenția de a vă alătura echipei lui Marin Țole și ce planuri aveți în această nouă provocare?
Gabriel Bulumac: Inițial îmi doream să-mi continui activitatea din Consiliul Local, asta ca o continuare firească a muncii mele, dar modul meu de a face politică nu este unul confortabil pentru unii dintre colegii mei. Apoi am avut o discuție cu domnul președinte al filialei PNL Teleorman, Daniel Constantin, iar dumnealui m-a convins că organizația județeană are mai mare nevoie de mine în momentele astea. Pentru că sunt un om de echipă, am acceptat. Sunt un om care se adaptează foarte rapid și cred că activitatea din Consiliul Județean îmi va completa experiența politică și administrativă, în plus, îl respect și țin mult la domnul Marin Țole, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean. Un coleg bine pregătit, cu o mare experiență administrativă, dar cred că bunul simț și calitatea umană a domniei sale sunt calități rare în politică. Mă uit la viitorul filialei PNL Teleorman cu speranță, de-aia am acceptat.
Reporter: Ce procent credeți că va obține PNL la Primăria Alexandria? Dar la Consiliul Județean Teleorman?
Gabriel Bulumac: Intri în luptă cu convingerea că vei câștiga. Despre PNL se poate spune orice, nu este un partid perfect, dar uitați-vă la comunitățile conduse de colegi din PNL, iar acolo se vede clar diferența, pentru că sunt cele mai performante din punct de vedere administrativ și economic. Din acest punct de vedere, atât Alexandria, cât și Teleormanul, au mare nevoie de schimbare politică. Suntem decuplați de la România reală și pare că suntem o enclavă pesedistă, iar PSD se vede clar că nu poate genera progres. Mie mi-ar fi rușine să spun că sunt pesedist și că vreau să “continuăm” împreună. Sunt cocoțați acolo de 32 de ani și nu se vede nimic. Singurul lucru la care se pricep este să folosească resursele comunității pentru a o înrobi, nu pentru a o dezvolta.
Lui Drăgușin nu îi place politica lui Bulumac
Gabriel Bulumac: „Solicit DEMISIA de onoare lui Petre Cioabă! Jos COMUNISMUL!”
Raport de activitate Gabi Bulumac: 11 amendamente, toate respinse de majoritatea PSD
Gabi Bulumac vrea transparentizarea posturilor vacante din subordinea Consiliului Local Alexandria