liberinteleorman.ro

EXCLUSIV. Cum se ascunde în Teleorman un copil într-o hazna? Incidentul mușamalizat din Școala Botoroaga….

21 februarie 2019

Carmen Dumitrescu

În urmă cu o săptămână, la școala din Botoroaga, spiritele erau foarte agitate. În timpul unui joc al copiilor, unul dintre cei mici a căzut în haznaua din curtea unității de învățământ, învățătorul l-a luat în mașină și l-a trimis acasă să se spele. Nimeni nu ar fi aflat despre toată povestea, dacă părinții copilului de clasa a IV-a nu ar fi fost extrem de deranjați de incident. Oricum, timp de mai multe zile, nimeni n-a suflat o vorbă despre această poveste, care arată, în subsidiar, gradul foarte scăzut de implicare al cadrelor didactice și starea deplorabilă a școlilor din județ. În ciuda faptului că părinții au anunțat și primarul comunei, și poliția, și școala despre evenimentul care le-a traumatizat copilul, despre subiect am aflat întâmplător de la un localnic din comună. Nu de alta, dar dosarul penal întocmit pe numele învățătorului a constituit un subiect de bârfă prin localitate. În plus, faptul că în secolul Internetului, școlile și grădinițele din Teleorman sunt încă „dotate” cu haznale, în locul toaletelor moderne spune foarte multe despre interesul autorităților pentru finanțarea educației.

Pentru a lămuri subiectul, am discutat mai întâi cu primarul localității Botoroaga, Mihail Cojocaru, destul de surprins de faptul că ne interesează un eveniment petrecut cu o săptămână în urmă, care „nu mai este de actualitate”. După ce i-am explicat că un caz ca acesta, chiar ajuns mai târziu la urechile noastre, este de interes public, Mihail Cojocaru ne-a relatat următoarele: „Asta a fost acum ceva timp, vreo săptămână. Deci copilul s-a dus de la școală la grădiniță, la grădiniță sunt WC-uri interioare, am făcut acum 4-5 ani. Curtea grădiniței e închisă separat de curtea școlii. Mă rog, e în subordinea școlii. Cum or fi făcut ei, că se jucau în pauză. Acum, învățătorul care era și de serviciu, și era și învățătorul copilului respectiv, n-a avut grijă. Copilul a tras de ușa haznalei, erau wc-uri turcești și s-a scufundat acolo. Mă rog, avea o adâncime de un metru și ceva. Acolo fusese un beci și acolo s-a făcut haznaua. A fost aici o greșeală a învățătorului: l-a luat, l-a pus în mașină și l-a trimis acasă să se schimbe. Și părintele s-a supărat și a chemat poliția. A venit și la mine, mi-a zis că a venit copilul acasă murdar. Am discutat și cu directorul și a zis că e la Alexandria și dacă copilul n-a pățit nimic… Bine, e puțin mai superficial… Părintele a venit să mă informeze că profesorii nu au grijă. Dar acolo trebuia să fie atent.”

Poliția, pe de altă parte, susține că pe numele învățătorului s-a întocmit și un dosar penal, purtătorul de cuvânt Teodora Dragole cunoscând următoarele: „Polițiștii din cadrul secției 9 au fost sesizați de către tatăl minorului, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 10 ani, a căzut într-o hazna în pauză. Polițiștii au ajuns la fața locului și au stabilit că în pauza dintre ore copilul se juca, împreună cu alți copii în curtea grădiniței, în jurul unui WC dezafectat, a intrat în una dintre încăperi și a călcat pe o placă metalică, care era pusă peste gaura de la haznaua școlii, aceasta s-a dislocat și a căzut. S-a făcut dosar penal pentru neglijență în serviciu pe numele învățătorului care trebuia să-l supravegheze pe copil.”

Inspectoratul Școlar al Județului Teleorman, prin vocea purtătorului de cuvânt Oana Stoicescu, susține că a cerut deja o anchetă și efectuează o cercetare disciplinară în unitate. Informațiile primite de instituție au venit direct din școală. Învățătorul Licoiu Mihai, de serviciu în ziua aceea, se afla, se pare, și el în curtea școlii, așa că s-a deplasat rapid la locul incidentului, reușind să scoată elevul de urgență din groapă. Apoi l-a trimis acasă cu microbuzul școlar, iar părinții l-au dus pe copil la spital. Din fericire, acesta nu prezenta traumatisme fizice importante, însă trauma psihică nu poate fi, totuși, neglijată. Se așteaptă în continuare concluziile poliției. Groapa a fost, însă, securizată între timp cu un capac de beton și s-a propus primăriei din Botoroaga demolarea acelei construcții.

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Primarul din Videle cere demisia șefului Apa Serv, Ciprian Gurban, din motive de incompetență: „Poate să plece acasă!”

Următorul articol

Magistrații din țară protestează! În Teleorman, e liniște…

Cele mai recente articole de Dezvăluiri