În zona rurală a Teleormanului, izolarea ridică probleme cât se poate de serioase. Pentru că oamenii erau foarte săraci și înainte de a fi obligați să rămână în case, pentru a nu se îmbolnăvi și pentru a nu transmite virusul mai departe. Unii munceau cu ziua, alții reușeau să trăiască fiind ajutați din puținul vecinilor, iar alții, pur și simplu, o duceau de pe o zi pe alta în mod miraculos. O parte dintre ei sunt foarte bătrâni sau au diferite grade de handicap. Perioada dificilă prin care trecem pune în mare cumpănă mai multe persoane vârstnice, dar și familii cu mulți copii din localitățile teleormănene Ciuperceni și Poiana, care, pe fondul interdicției de a părăsi domiciliul, mor efectiv de foame în propriile locuințe. Unii dintre copii sunt premianți la școală și erau sprijiniți de părinții lor care munceau cu ziua. Acum nu mai au nici asta…
Cazurile în cauză au fost identificate de Asociația „Un pas spre Educație„, fondată de Violeta Zaharia și acum, tot ea face un apel disperat către persoanele fizice, juridice sau ONG-uri pentru a oferi un sprijin cât de mic: o pungă de orez, de făină, de zahăr, ulei…
„Situația e groaznică. Mulți dintre ei erau zilieri și acum, cu situația asta nici asta nu mai au, săracii. Trebuie ajutați urgent și nu e o glumă. Noi, cei de la asociație, suntem dispuși să mergem și să le cumpărăm cele necesare și să le ducem acolo personal, dar nu putem să privim impasibili. E groaznic!„, ne-a mărturisit Violeta Zaharia.
Vorbim, așadar, despre un număr de 60 de persoane, preponderent copii și bătrâni, care au acum, urgent, nevoie de ajutor. De principiu, le lipsește mâncarea, așa că oricine dorește să-i ajute, cu o sumă cât de mică (echivalentul unei sticle de ulei, unei pungi de orez sau zahăr) poate dona în contul Asociației: RO75BTRLRONCRT0485706601
Voluntarii vor respecta toate măsurile de siguranță pentru cumpărarea și distribuirea alimentelor, iar cei care doresc să discute direct cu președintele Asociației Un Pas Spre Educație, o pot contacta pe Violeta Zaharia la numărul de telefon: 0769653045.
Ati pus pavele la prefectura sa manance tot judetul….