Această campanie electorală, despre care toată lumea intuia că se va lăsa cu vărsare de sânge, devine, chiar potrivit autorităţilor în materie, cea mai plictisitoare de până acum. Partidele par să fi semnat un pact de neagresiune, pe care îl respectă cu sfinţenie, astfel că liniştea a devenit nu doar o stare de spirit, ci şi una de fapt. În Teleorman, cel puţin, potrivit prefectului Carmen Daniela Dan nu se poate raporta niciun incident semnificativ legat de campania electorală. Lipitorii de afişe îşi fac treaba netulburaţi şi niciun partid nu dă semne că ar avea în componenţă şi susţinători agresivi. Ceea ce nu poate decât să ne bucure. La finalul videoconferinţei organizate în sala mare a Palatului Administrativ, care a avut drept obiect organizarea alegerilor prezidenţiale, prefectul Carmen Daniela Dan a mărturisit că situaţia din Teleorman e la fel de liniştită ca în toată ţara: “Campania electorală decurge fără probleme în Teleorman, chiar putem să spunem că în ceea ce ne priveşte, este o campanie extrem de liniştită. N-a fost nevoie ca autorităţile să intervină. Din câte ştiu eu, s-a dat o sancţiune pe Legea 61 pentru ruperea unui afiş de către un cetăţean, ceea ce nu s-ar încadra în categoria incidentelor de mare însemnătate. În rest, suntem în programul calendaristic, nu sunt probleme. În plus, trebuie să ştiţi că mâine (n.r. – joi, 23 octombrie) se va face tragerea la sorţi de către preşedintele Tribunalului pentru preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare, avizaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă. Tot mâine vom ridica şi materialele de vot şi ştampilele, care se vor repartiza apoi către unităţile administrativ-teritoriale şi către secţiile de votare conform unui plan pe care deja l-am stabilit şi l-am transmis către minister. La nivelul judeţului Teleorman vor funcţiona 334 de secţii de votare.”
Carmen Daniela Dan: “Campania electorală decurge fără probleme în Teleorman”
Cele mai recente articole de Actualitatea politică
Ironia noii legi ANI: Rămâne fără mandat cel mai longeviv primar PSD din Teleorman
Ironia noilor reguli ANI este că, în timp ce disputa politică dintre PSD și USR, de la București, a avut ca țintă
Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, poprire pe salariul de la ARICE
Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman – pus șef al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), s-a ales cu poprire asiguratorie
Primarul de la Zimnicea are fotografie cu dictatorul Ceaușescu și vrea repartiții „ca în comunism”
La Zimnicea, cel mai sudic oraș al României, un spital modernizat doar parțial funcționează cu un singur medic în linia întâi. Deși
Adrian Gâdea, în primul rând la Congresul PSD: președintele CJ Teleorman, ales vicepreședinte în echipa lui Sorin Grindeanu
Partidul Social Democrat și-a ales vineri, 7 noiembrie, noua conducere în cadrul Congresului desfășurat la Romexpo București, un eveniment care a consfințit
Gabriel Bulumac, noul director general al Romfilatelia
Teleormăneanul Gabriel Florin Bulumac a preluat, începând de joi, funcția de director general al Romfilatelia, cu un mandat strategic ce urmărește integrarea


