Carmen Dumitrescu
Pierderea alegerilor prezidenţiale de către PSD a fost o lovitură dură pentru social-democraţii teleormăneni, care nu se aşteptau la un astfel de curs al evenimentelor. Şi adevărul e că, atunci când locuieşti în Teleorman, nu poţi fi realist cu privire la adevăratul impact al social-democraţiei lui Victor Ponta asupra potenţialilor votanţi, aşa că nimeni nu poate blama speranţele foarte mari ale Organizaţiei Judeţene a PSD.
Au trecut zile bune de la şocul resimţit şi nici acum social-democraţii nu se pot pune de acord cu privire la cauzele eşecului înregistrat de Victor Ponta la nivel naţional, de vreme ce în Teleorman, candidatul PSD a fost lider absolut în sfera preferinţelor populaţiei. Deputatul social-democrat, Adrian Simionescu susţine că rolul cel mai mare în eşecul social-democraţilor l-a avut diaspora, dar şi lipsa de implicare a tineretului social-democrat în aceste alegeri: “Ştii că eu nu sunt elegant, aşa că îţi voi spune că la nivel naţional, preşedintele Sturzu n-a făcut nimic legat de tineret. Nicio acţiune, nimic… Trăim timpuri în care foarte mulţi tineri au tablete, i-phone-uri… Internetul trebuia să fie plin de mesaje care să convingă social-democraţii şi nu numai pe ei. N-a fost nicio strategie, nimic…”
Chestionat în legătură cu strategia PSD Teleorman de după pierderea alegerilor, Adrian Simionescu a admis că, pe termen scurt, membrii organizaţiei nu fac nimic în mod special, dar speră ca PSD să decidă că nu e cazul să se retragă de la guvernare: “Eu pot să-i reproşez lui Ponta multe, dar a fost mai organizat decât Iohannis. Pe de altă parte, asupra caracterului lui Iohannis eu nu vreau să mă pronunţ, pentru că noi nu-l cunoaştem încă pe acest om. Totuşi, sper să ţinem de guvernare. Pe termen scurt, organizaţia aşteaptă mesaje de la Bucureşti. Până acum am primit unele semnale, dar n-au fost foarte clare… Să nu uităm totuşi că noi am fost performanţi, deci nu avem nimic să ne reproşăm în Teleorman. Noi aici avem foarte mulţi primari, avem preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, putem face o politică locală în condiţii bune. Dacă ACL preia guvernarea, e posibil ca unele proiecte guvernamentale să nu se mai întâmple. Dar până acum, din ce văd în jurul meu, nu simt că ACL vrea să preia guvernarea. Şi asta cred că e şi strategia ACL. Nu ştiu dacă e bine sau nu pentru PSD, dar eu cred că trebuie să rămânem la guvernare! E o responsabilitate pe care trebuie să o ducem până la capăt.”
Simionescu asta asteapta semnale de la DNA !!!!