În continuarea serialului în care ziarul nostru vă prezintă îndeaproape portretul fiecărei jucătoare de la echipa Universitatea Alexandria, a venit rândul unei alte fete care se dedică fotbalului să ne povestească de ce a ales un sport implementat în mintea majorităţii ca fiind pentru băieţi.
Patricia Jderu are 16 ani şi este elevă la Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria. Pasiunea ei pentru fotbal provine de la tatăl său, care o lua cu el pe stadioane încă de la vârste fragede, mai ales la meciurile echipei Steaua. “Sunt la Universitatea Alexandria de la înfiinţarea echipei şi nu am mai evoluat în altă parte. În acest an, îmi doresc să am o evoluţie cât mai bună şi împreună cu echipa să ne clasăm pe un loc cât mai acceptabil la sfârşitul campionatului. Deoarece sunt atrasă de acest sport, îmi doresc să rămân pe terenul de fotbal o perioadă cât mai lungă şi uşor, uşor, să joc la un nivel cât mai înalt”, ne-a spus Patricia.
Fotbalista joacă pe postul de fundaş central şi a avut o evoluţie apreciativă în multe meciuri ale Universităţii. Dacă ar fi să aibă o altfel de carieră, Patricia Jderu spune că îşi doreşte să devină antrenoare, nu ia în calcul posibilitatea de a fi educatoare, deşi urmează un liceu cu profil pedagogic.