liberinteleorman.ro

Victor Drăguşin a trimis PSD-ul la vânătoare de şpăgari electorali

14 octombrie 2014

IMG_3121Carmen Dumitrescu

Liniştea de până acum a campaniei electorale din Teleorman va fi, cu siguranţă, tulburată de o declaraţie a lui Victor Drăguşin, care acuză Opoziţia de faptul că practică şpaga electorală. În calitatea sa de şef al campaniei pesediste, primarul alexăndrean declară, şi întrebat, şi neîntrebat, că el a stabilit deja cu restul partidelor un acord de neagresiune, astfel că toate partidele vor avea dreptul la publicitate electorală: “Noi am început campania de săptămâna trecută. Avem deplasări în judeţul Teleorman… Încercăm să trasmitem cartea de vizită a lui Victor Ponta şi nu trebuie să facem mari eforturi pentru că locuitorii judeţului Teleorman au luat la cunoştinţă deja de unele realizări,care sunt bine percepute de către locuitorii judeţului. Cred că o să reuşim la partea de publicitate electorală să avem cât mai puţine localităţi unde sunt divergenţe, mă refer aici la amplasarea de bannere. Noi am hotărât să nu ne opunem sub nicio formă acolo unde noi administrăm problemele localităţilor la amplasarea de bannere de către partidele înscrise în competiţia electorală. Sper să fim şi noi lăsaţi să ne promovăm în cele câteva localităţi pe care le mai are ACL-ul şi să nu avem, probleme. Nu vă ascund că am avut un dialog cu conducerile celorlalte partide şi, cel puţin formal, am hotărât să facem o campanie a dezbaterilor pe idei şi proiecte.”

Totuşi, Victor Drăguşin nu este întru totul convins de bunele intenţii ale Opoziţiei teleormănene, pentru că, în acelaşi context, a menţionat că la urechile sale a ajuns vestea că ACL a început să distribuie bani cu rol de instrument de persuasiune electorală. Desigur, Drăguşin a precizat că nu are nicio dovadă în acest sens, dar că aceste informaţii i-au fost transmise de militanţi ai partidului, în care are toată încrederea. Tocmai de aceea, în perioada imediat următoare, pe lângă lipirea de afişe, pesediştii activi vor fi trimişi şi la vânătoare de şpăgari electorali, pentru a păzi Teleorman şi de nefericirea de a fi adus iar în centrul atenţiei publice naţionale pe tema fraudelor electorale: “O informaţie primită acum, nu am niciun fel de dovadă în acest moment, este că a început distribuirea din partea ACL-ului a unor sume de bani în mod discret, acasă, la oameni. Nu am nicio declaraţie în acest sens, dar pentru acest lucru am angrenat  militanţi ai partidului pentru a supraveghea foarte atent ceea ce se întâmplă seara pe străzile municipiului. Îmi doresc să nu apărem moţ în peisajul electoral naţional cu aceste cazuri de oameni care sunt suprinşi că dau sau că primesc bani în scop electoral.”

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

S-a spart balonul de săpun! Ică Florică Calotă, preşedintele unui partid inexistent

Următorul articol

PSD Teleorman vrea 70% dintre voturi pentru Victor Ponta

Cele mai recente articole de Actualitatea politică

Don't Miss