O agresiune șocantă între minori a avut loc în comuna Plopii – Slăvitești, județul Teleorman. Imagini video cu incidentul au fost difuzate în mediul online. Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lunca s-au autosesizat și au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
Potrivit informațiilor preliminare, incidentul a avut loc la data de 31 august a.c., în jurul orei 17:30, pe terenul de sport din localitatea de domiciliu a minorilor implicați. Cei trei minori, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, se aflau acolo pentru a juca fotbal. După un conflict spontan generat de discuții contradictorii, doi dintre minori l-au bătut pe cel de-al treilea. Unul dintre agresori a înregistrat momentul și a distribuit ulterior imaginile pe o rețea de socializare,
„În urma apariției în spațiul public a unor imagini video în care un minor este agresat, polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lunca s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din primele verificări a reieșit faptul că minorul agresat are 12 ani, iar ceilalți doi, 13 ani, toți fiind domiciliați în comuna Plopii – Slăvitești, jud. Teleorman.
În continuarea informării preliminare, precizăm următoarele:
În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că agresiunea ar fi fost comisă la data de 31 august a.c., în jurul orei 17.30, când cei trei minori ar fi mers pe terenul de sport din localitatea de domiciliu ca să joace fotbal.
În urma unor discuții contradictorii, între minori ar fi izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia unul dintre ei (11 ani) ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele de către ceilalți doi (11 și 12 ani). Unul dintre agresori a înregistrat momentul, ulterior imaginile ajungând pe o rețea de socializare.
În timpul efectuării cercetărilor, tatăl victimei a apelat S.N.U.A.U. 112, solicitând sprijin medical pentru fiul său, minorul fiind transportat la o unitate medicală, unde nu a rămas internat.
Ca măsuri, față de părinții celor doi minori agresori, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991 Rep., în valoare de 500 de lei fiecare. De asemenea, s-a procedat la informarea D.G.A.S.P.C. Teleorman în vederea dispunerii de măsuri conform competențelor.
Menționăm faptul că cercetările au fost efectuate respectând toate procedurile ce presupun implicarea minorilor.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele”, a transmis IPJ Teleorman.