Candidat la Senatul României, Samuel Calotă este de-a dreptul revoltat de faptul că în ultimul timp se bate monedă pe ideea de teleormanizare, considerând că în felul acesta oamenii acestor locuri sunt demonizați. Atitudinea unora dintre candidații trimiși de la Centru este, de fapt, motivul revoltei candidatului ALDE, care nu înțelege cum e posibil ca niște oameni care nu știu nimic despre specificul județului și nici despre oamenii lui își permit să judece cu atâta ușurință: “Pe mine mă intrigă faptul că o parte dintre adversari, și mai ales cei de la Centru, tratează teleormănenii ca pe o categorie de români inferioară. Adică s-a ajuns la demonizarea Teleormanului, prin acea exprimare nefericită cu teleormanizarea, de parcă românii sunt niște oameni perfect normali, iar teleormănenii ar fi niște demoni. S-a inoculat un sentiment din ăsta de ură, de dezbinare. Dacă ajungem acum să spunem unora din alte locuri din țară că suntem teleormăneni, ar trebui s-o facem cu teamă și rușine. Teleormanizarea înseamnă un fel de satanizare a noastră. Ori acest lucru este peste limita de suportabilitate a mea. Eu iubesc Teleormanul și teleormănenii, eu sunt un tip foarte atașat de aceste locuri. Da, suntem un județ de la margine țării și tot ce e la margine n-are civilizația altora. Dar suntem noi vinovați că ne-am născut aici? Nu mi se pare corect ca să se discute despre depesedizarea unui județ. Păi în alte județe, dominate de PNL nu am auzit de vreo depenelizare. Și nici nu mi s-ar părea corect să fie așa. Pentru că, în cele din urmă, trăim în democrație și asta trebuie să funcționeze corect. Dacă județul Teleorman e un județ de stânga, asta e opțiunea lui. Oricum, eu mă consider un om cu minte liberală și suflet social-democrat. “
Comandat de ALDE Teleorman, Publicat de www.liberinteleorman.ro, COD AEP: 11160008
Minte liberala? suflet socialist?dar la bani cum esti prietene? Firfiricii ,spaga ,aici sa inteleg ca nu ai mama nu ai tata.Nu mai veni cu vrajeli ieftine si cu recuperare de lozici auzite din presa ca au trecut timpurile alea.