Monica Vasilescu
Dacă după primul tur al alegerilor, pesediștii teleormăneni erau foarte degajați și zâmbitori, declarându-se învingători cu procent destul de mare față de următorul clasat, cine a râs în turul al doilea a făcut-o cu gura până la urechi. De data aceasta, nu a mai constatat nimeni bucuria lui Dragnea, la televizor (că în Teleorman nu a mai călcat de vreme bună), simțind doar necazul înfrângerii, care trebuie să fie destul de dureros pentru veșnicii câștigători îmbrăcați în roșu.
În seara în care s-au dat primele rezultate parțiale, duminică, reprezentanții PSD Teleorman își luau ADIO de la victorie și, cu discursuri de politicieni care rar au cunoscut înfrângerea politică, au recunoscut dorința poporului, aceea de a-l avea președinte pe neamțul Klaus Iohannis. ”Nu avem ce contesta, nu avem a scuza nimic, pentru că orice scuză nu poate afecta sau determina un rezultat final. Credem că a fost un vot emoțional și nu un vot rațional, până la urmă, așa cum a fost societatea românească împărțită în cei 10 ani de dictatură băsistă. O societate care s-a împărțit într-un curent anti-băsist și un curent, să zicem, anti-comunist. Nu s-a ales un președinte pentru cinci ani, s-a ales un președinte pentru moment. Cred că nu s-a ținut cont de profesionalism ci, mai ales de rivalități. Disputa între cei doi candidați a arătat care este diferența dintre cei doi candidați, dar, până la urmă, asta nu a contat. Majoritatea, cred, nu aș vrea să fiu răutăcios, dacă au acceptat asta fără gândul a cinci ani de aici încolo, practic, au acceptat măsurile băsiste care s-au luat în ultimii ani. Este voința poporului, nu putem să negăm această voință, indiferent cum ea a fost formată sau determinată. Eu vreau, totuși, în nume personal, să recunosc niște greșeli pe care le-a făcut Partidul Social Democrat în această perioadă, cât a fost la conducerea țării, și nu numai. Nu a acordat o suficientă atenție categoriei sociale care se cheamă tineret, nu a acordat o atenție deosebită internetului și influenței acestuia în procesul electoral și nu a acordat o atenție deosebită diasporei. Chiar dacă am avut un ministru al românilor de pretutindeni, măsurile nu s-au văzut. și mâine este o zi, putem să spunem că a fost o dispută electorală, nu ne considerăm învinși, viața este înainte, suntem un partid serios, o alianță serioasă și vom continua competiție. Așa este în competiție, unul câștigă, altul pierde”, a declarat Timotei Stuparu, imediat după aflarea primelor rezultate ale alegerilor prezidențiale.
La ACL Teleorman, atmosfera a fost mai animată. La pupitrul sălii de festivități, președintele PDL-ului județean, Teodor Nițulescu, și omologul său din PNL, Marin Almăjanu, au trăit sentimentul învingătorului, cu toate că meritele nu au fost nici pe departe ale lor. Mai animat a fost șeful PDL, care a văzut în spiritul civic al românilor dorință de evoluție. ”Pentru mine este clar că românii nu vor pomană, românii vor locuri de muncă, seriozitate, vor o Românie în care să meargă cu capul sus. Calea acestui județ este calea de Dreapta, a muncii și a seriozității”, a rezumat Teodor Nițulescu.
Nu la fel de entuziast a fost Marin Almăjanu, care a dorit să aștepte rezultatul final pentru a striga victoria. ”Dacă după numărarea voturilor și după rezultatul dat de Biroul Electoral Central, Klaus Iohnnis va fi președintele României, eu, din tot sufletul, îmi doresc să devenim o țară normală, să se termine cu dictatura, cu teroarea, cu ceea ce a fost astăzi în județul Teleorman și nu numai. Îmi doresc din tot sufletul ca Iohannis să fie un președinte al României lucrului bine făcut, un președinte care să iubească și să respecte toți românii”.
Nu a-ti acordat atentie decat propriilor persoane si cercurilor restranse pe care le-ati creat , va credeati stapani si totul vi se cuvenea ! A aparut scanteia care a fost generata tot de ideile geniale de a ingradi dreptul Diaspora la vot si multimea nu a putut sa fie controlata ! Cred ca trebuie mers pana la capat adica JOS GUVERNUL actual! ATENTIE ACL invatati din aceste greseli altfel voi urmati !!!!!