Monica Vasilescu
Pe directorul APIA Teleorman l-am făcut vedetă fără intenție. Pur și simplu, am aflat din surse certe că personajul are niște deficiențe în comportamentul față de angajați și față de teleormănenii benefciari de indemnizații de la instituția publică pe care o conduce și am reușit să-l supărăm atât de mult încât ne-a chemat la bară. În instanță, adică. Unde voia nu doar să-și demonstreze reputația, ci și vreo cinci miliarde lei… La judecată, am clarificat faptul că intenția noastră n-a fost denigrarea unui inocent, ci protejarea mai multora, așa că lui Coman nu-i rămâne decât să ia act de sentințele judecătorești. Că au fost mai multe. Considerând că ziarul Liber în Teleorman a început o campanie denigratoare la adresa lui, întrucât a scris câteva articole zdravene despre activitatea sa în cadrul instituției, Coman a cerut ordonanță președințială prin care a vrut ”interzicerea publicării articolelor privitoare la persoana sa, în calitate de director APIA Teleorman”, încălcând, astfel, Constituția și dreptul la liberă exprimare. Cenzura nu a ținut mult, că instanța i-a respins inepțiile, atât la Teleorman, cât și la Curtea de Apel București.
În cel mai recent proces pe care l-am câștigat, după tot periplul în sala de judecată, a sosit și motivarea cauzei, din care vom spicui pasajele pe care le considerăm importante.
”Analizând actele și lucrările dosarului, instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată pentru considerentele care vor sucede: Pârâtele Dumitrescu Carmen și Vasilescu Monica, în calitate de ziariști la ziarul Liber în Teleorman, au publicat în edițiile ziarului, precum și pe Facebook, Twitter, Google (n.r.: și pe Instagram) articole ce au privit pe reclamantul Coman Eugen Mihai, în calitate de director executiv la APIA Teleorman.
Din analiza textelor legale menționate se ajunge la constatarea că angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. (…) În cauza de față, având în vedere principiile generale sus-menționate, instanța reține că pârâtele au publicat articolele respective în considerarea calității reclamantului de director executiv la APIA Teleorman și cu referire la comportamentul acestuia față de subordonați, la locul de muncă, demersul jurnalistic născându-se din această situație. Cu privire la sursele de informare folosite în realizarea articolelor de presă, instanța reține că este dificil de stabilit de către jurnalist veridicitatea absolută a informațiilor care îi parvin. Chiar în măsura în care sunt verificate, acesta nu poate fi sigur de adevărul informațiilor. Este suficientă, însă, dovedirea de către pârâți a faptului că la data aducerii la cunoștința publicului, toate indiciile de care dispuneau, potrivit deontologiei profesionale, conduceau la concluzia că faptele afirmate erau adevărate. Faptul că persoana vizată de aprecieri se poate simți lezată, conform unor aprecieri personale, subiective, raportat la o anumită stare afectivă a fiecărei persoane, la o anumită percepție a sensului cuvintelor și în funcție de anumite exigențe personale, nu poate determina existența caracterului insultător al expresiei. Sub acest aspect, instanța subliniază faptul că din declarațiile martorilor audiați la solicitarea reclamantului nu rezultă cu certitudine faptul că articolele de presă au produs consecințe directe în sensul deteriorării relațiilor acestuia cu alte persoane.
Cu privire la fapta ilicită, instanța reține în primul rând că mai multe afirmații ale pârâtelor nu privesc fapte determinate ale reclamantului, ci afirmații cu caracter general sau judecăți de valoare. Conduita reclamantului la locul de muncă reprezintă o informație, iar aprecierile jurnalistului cu privire la influențarea comportamentului de ocuparea unei funcții de conducere reprezintă judecăți de valoare. Demonstrarea corectitudinii acestor judecăți este dificilă, mai ales în condițiile în care este lipsită de un temei faptic precum în speța de față, având în vedere că existența faptelor poate fi dovedită, în timp de adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de probațiune, atunci când vizează opinia subiectivă a unei persoane față de un fapt. Astfel, deși criticile aduse reclamantului au interferat cu viața sa privată, au făcut referire la viața publică a acestuia prin raportare la funcția sa de director executiv la APIA, ceea ce justifică ingerența din perspectiva unui interes social justificat. De asemenea, instanța reține că opinia jurnalistului a fost exprimată într-un limbaj care nu poate fi interpretat ca injurios sau denigrator, chiar dacă a lăsat loc de interpretări cu rivire la conduita reclamantului la locul de muncă și relațiile acestuia cu subordonații. (…) Față de întreg materialul probator administrat, instanța constată că afirmațiile cuprinse în cadrul articolelor de presă analizate se încadrează în limitele libertății de exprimare ocrotite de art. 30 din Constituție și art. 10 din Convenție, având în vedere că s-a urmărit să se aducă în atenția publicului probleme de interes general, nu au urmărit sau acceptat atingerea onoarei sau reputației reclamantului, demersul lor fiind motivat de necesitatea unei dezbateri asupra comportamentului considerat inadecvat al unui funcționar public aflat într-o funcție de conducere.
Instanța a reținut, de asemenea, că pârâtele au efectuat verificări corespunzătoare, au încercat să obțină și din partea reclamantului un punct de vedere cu privire la cele relatate și au fost convinse permanent, pe baza informațiilor culese, de adevărul celor afirmate. De asemenea, informațiile prezentate sunt subsumate noțiunii de informații de interes public și nu au prezentat aspecte ținând de viața privată a reclamantului, pârâtele urmărind să-și îndeplinească cu bună credință sarcina de a informa opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, au încercat să aducă la cunoștința publicului un minimum de informații în legătură cu o situație specială și nu au fost determinate în demersul lor de existența vreunei animozități personale sau de intenția de a leza în mod gratuit și nejustificat reputația reclamantului, astfel încât se poate trage concluzia că ne aflăm în prezența unui demers jurnalistic legitim.
Reținând că pârâtele au acționat în limitele legitime ale libertății de exprimare, instanța va constata că acestea nu au săvârșit o faptă ilicită în sensul art. 1357 Cod civil și nu au acționat cu vinovăție, astfel încât obligarea lor la plata unor despăgubiri ar reprezenta o încălcare a art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cererea fiind, astfel, nefondată.
În ceea ce privește pârâta SC LIBER ÎN TELEORMAN SRL, instanța a reținut că, pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a acesteia, trebuie în primul rând îndeplinite condițiile răspunderii în persoana prepusului său. Având în vedere că aceste condiții nu sunt îndeplinite, după cum s-a reținut mai sus, cererea împotriva acesteia este, la rândul său, neîntemeiată. Pentru aceste motive, în numele legii, instanța hotărăște: respinge acțiunea formulată de către reclamant Coman Eugen Mihai, în contradictoriu cu pârâtele Dumitrescu Carmen și Vasilescu Monica, ca neîntemeiată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare.”
Apel de care știm sigur că Eugen Coman va profita, pentru că și-a făcut un scop din a ne provoca. Pentru că demersurile noastre jurnalistice nu au avut niciodată ca scop o campanie de denigrare a lui, ci, pe lângă informare, am răspuns atâțării sale (ne pare rău că nu ne-am speriat). Ceea ce vrem să spunem este că dacă tu, ființă rațională, mergi la ZOO și tragi rinocerul de corn, îți asumi riscul de a fi atacat pentru că nu cântărește nimeni interesul tău științific față de imparicopitate.
