liberinteleorman.ro

Mobile Banner

Monica Coman a picat examenul pentru funcția de director. Nota obținută la proba eliminatorie

13 octombrie 2026

Monica Coman, directoare a Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Alexandria, a picat marți, 13 octombrie, proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, potrivit surselor Liber în Teleorman. Aceasta ar fi obținut nota 4, iar contracandidata sa, Mihaela Cânu, nu a trecut nici ea de proba eliminatorie.

Proba de evaluare a competențelor, care verifică aptitudinile și capacitățile personale ale candidaților, a avut loc în intervalul orar 10:00–11:00, la Liceul Teoretic „Alexandru Ghica” din Alexandria, desemnat centru special pentru desfășurarea acestei etape a concursului din sesiunea august–decembrie 2026.

Monica Coman și Mihaela Cânu au fost eliminate din actuala competiție pentru ocuparea funcției de director. Cele două se pot înscrie la un viitor concurs, în condițiile prevăzute de metodologia de organizare și desfășurare a examenului.

Monica Coman, membră PNL din 2023

Monica Coman, soția lui Eugen Coman, director al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Teleorman, s-a înscris în Partidul Național Liberal în septembrie 2023 și a devenit membră a Biroului Politic Local al organizației liberale instant. Soțul Eugen Coman a trecut de-a lungul timpului prin mai multe formațiuni politice în funcție de interesul carierei sale.

Cei doi soți au acționat publicația Liber în Teleorman în judecată de mai multe ori, fără succes.

Motivarea judecătorească în procesul dintre Eugen Coman și Liber în Teleorman: ”Ne aflăm în prezența unui demers jurnalistic legitim”

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor la Ziare.com și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

 „Nadia – gimnasta care i-a inspirat pe elevi”, expoziție la Muzeul Județean Teleorman

Cele mai recente articole de Actualitate