liberinteleorman.ro

UPDATE: Mascatul de la „Germino” şi „Crocodilul” a fost reţinut

27 august 2014

mascat hotAutorul jafurilor care au avut loc la magazinele ”Germino” și ”Crocodilul” din Alexandria a fost identificat. Nu prin iscusința cadrelor polițienești, ci prin propriile regrete ale făptașului.

La câteva luni după evenimentele repetate care au înspăimântat vânzătoarele și clienții celor două magazine, hoțul, care a sustras bani sub amenințarea cuțitului, având faţa mascată, s-a predat.

Fiindcă remuşcările nu i-au dat pace, acesta s-a destăinuit la o secție de Poliție din Alba Iulia, şi-a recunoscut faptele, după care a fost adus la Alexandria, localitatea de provenienţă. Polițiștii alexăndreni l-au reţinut pentru 24 de ore pe individul în vârstă de 28 de ani şi urmează a fi prezentat procurorilor cu propunerea de arestare preventivă de 29 de zile.

Vom reveni cu detalii după conferinţa de presă susţinută la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman pe această temă.

UPDATE: În cadrul întâlnirii cu presa, adjunctul Poliţiei Municipale Alexandria, comisar Cătălin Ciurea, în preajma colegului său de la Investigaţii Criminale, Paul Manta, care a contribuit la cercetarea în acest caz, a declarat că infractorul a fost legitimat de poliţiştii din Sebeş, acolo unde nu-şi justifica prezenţa pe raza localităţii. Acesta, mai spun poliţiştii, a intrat în atenţia organelor abilitate încă din luna mai. Cât despre recidive, Cătălin Ciurea a spus că făptaşul nu avea antecedente penale, dar a mai fost cercetat în trecut, pentru furt dintr-o casă nelocuită. Prejudiciul în această speţă este de 5.763 lei, conform declaraţiilor părţilor vătămate. Pentru fapta sa – tâlhărie calificată – hoţul riscă o pedeapsă de la 2 la 7 ani.

Împotriva uzanţelor, în numele comenzii Poliţiei Municipale din Alexandria, al doilea şef al instituţiei, Cătălin Ciurea, a cerut scuze, public, alexăndrenilor pentru întârzierea cu care s-a reuşit rezolvarea cazului.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate






Articolul precedent

Floarea Alesu, reținută pentru că a primit șpagă o bijuterie de aur. Angajările fictive fac obiectul altui dosar

Următorul articol

Dumitru Borţun, în primul rând la Ideo Ideis

Cele mai recente articole de Actualitate

Don't Miss