“Jocul celor o sută de frunze” l-a adus pe Varujan Vosganian la Alexandria

Carmen Dumitrescu
După ce a şocat întreaga lume culturală autohtonă prin “Cartea şoaptelor”, carte care a arătat publicului partea nevăzută până atunci, dar extrem de profundă a unui politician roman, Varujan Vosganian a mers mai departe pe drumul său literar cu o nouă carte: “Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri”. Şi pentru că Alexandria se situa deja în itinerariul dezvăluirilor artistice ale poetului şi prozatorului Varujan Vosganian, în cursul zilei de 16 octombrie, în sala de conferinţe a tipografiei Tipoalex a avut loc cea de-a treia lansare a unei cărţi semnate de autorul menţionat. Atât discursurile lui Florea Burtan, Gheorghe Stroe, Călin Cârmaciu, cât mai ales cel al autorului cărţii lansate, au ţinut audienţa captivată câteva zeci de minute, lucru care la Alexandria se întâmplă cu greu, aici interesul pentru evenimente culturale fiind încă foarte limitat. Organizată cu sprijinul lui Constantin Cula şi George Drăghici, lansarea de carte a constituit un moment de referinţă în această lună, Varujan Vosganian reuşind ca, pe lângă noua sa creaţie, să aducă la Alexandria şi frânturi dintr-o altă mentalitate: “Noi, românii, nu avem o memorie comună. Comunismul nu a fost o traumă comună. Au existat beneficiari și perdanți, au existat călăi și victime. Iar după 89 unele victime au fost stigmatizate pe nedrept ca fiind călăi. Noi n-am înţeles încă asta. Nimeni nu este fanatic în a apăra speranţa. Din păcate… Şi poate din cauza asta, istoria a mers atât de greu. Numai spaima, numai trecutul împovărător, numai sentimentul de culpabilitate ne determină să acţionăm. România n-a fost ocupată de nimeni. Într-un anumit fel, România a fost ocupată de români. Nimeni nu vorbeşte de eroiii noştri. Decât în cercuri foarte restrânse. Dar cel mai grav şi mai grav este nu că nu ne aducem aminte de cei care s-au sacrificat pentru această ţară, ci că nu ne aducem aminte de tinerii Revoluţiei. Eu vă asigur că în sala asta nu e nimeni care să ştie vreun nume a vreunui tânăr care a murit la Revoluţie.”
Vosganian a vorbit, de asemenea, şi despre drumul cultural, singurul drum drept care poate fi urmat pentru a salva un neam întreg de la alienare şi neputinţă: “Fericirea e o asumare personală. Nu dai vina pe nimeni, nu ţi-e ciudă că altul are şi tu n-ai. Încotro ne ducem? N-am reuşit să facem un proiect naţional. Asta este o maladie foarte mare. Şi asta din cauză că suntem un popor care nu ne asumăm ceea ce ni s-a întâmplat, nu ne respectăm morţii cei noi… Şi aici intervine marele rol al culturii. Acest popor este răvăşit… Cultura este singura îndeletnicire umană care învinge fără să lase în urmă victime. Singura care cucereşte fără să umilească. Ai învins un om în politică, devine opozant şi abia aşteaptă să-ţi ia locul. Ai învins un om în cultură? Îţi este prieten, îţi este admirator şi te urmează. Călăuzele se obţin prin cultură, nu prin politică. Mesianismul este un factor cultural. Noi trebuie să-i transformăm pe români din supuşi în pelerini. De vină suntem toţi! Societatea noastră nu e titanică, nu se poate salva pe rând, în funcţie de câte bărci de salvare avem. Ori ne salvăm toţi, ori pierdem toţi. Iar pentru asta trebuie să ne întoarcem la cultură. Eu vă spun că drumul către cultură este, de departe, cel mai lin dintre toate şi că nimeni, în drumul spre cultură, nu rămâne nici flămând, nici însetat şi nu rătăceşte fără să ajungă… Pentru mine, care am fost şi ministrul bugetului, şi poet, pot să vă spun că dacă eu nu mă năşteam, cărţile astea nu le scria nimeni niciodată şi noi nu ne întâlneam. Ceea ce poartă marca unicităţii umane, care e şi semnul demnităţii umane, e poetul, nu ministrul…”
Despre opera de până acum a autorului a vorbit, însă, şi poetul Florea Burtan, vizibil impresionat de talentul şi de puterea creatoare a personajului central al evenimentului: “După umila mea părere, deși s-a evitat să se spună deschis, sau s-a spus, dar n-am auzit noi, șocul produs de Cartea Șoaptelor este sinonim cu acela produs de o altă capodoperă, romanul “Cel mai iubit dintre părmânteni” al lui Marin Preda. De aceea, nu reprezintă o supriză pentru mine faptul că Varujan Vosganian ocupă un loc distinct și de primă mărime în fascinanta grădină a literelor românești și nu numai. Nu spun cuvinte mari și de complezenţă. De multe ori, din invidie, din ignoranță sau din cine știe ce alte motive, trecem nepăsători pe lângă un lan de crini înfloriți și nu-i observăm frumusețea devastatoare. Scriitorul Varujan Vosganian, prin creația sa, ne obligă s-o facem. “Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri”, care ne invită să ne răsfrângem în propria sa oglindă încropită din gânduri, sentimente, ridicate la nivel de artă literară.”