liberinteleorman.ro

Ion Mirea, șeful de la Ordine Publică din Alexandria, a lovit două mașini parcate și a fugit de probele biologice

6 ianuarie 2024

Șeful Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Alexandria, Ion Mirea, este acuzat că a condus sub influența alcoolului și s-a sustras de probele biologice, după ce a fost oprit în trafic fiindcă a lovit două mașini parcate.

Potrivit informațiilor publicate de totalimpact.ro, Ion Mirea a părăsit instituția la o oră neobișnuit de târzie, cel mai probabil pentru a sărbători ziua sa de nume. Cu toate acestea, se pare că festivitățile au luat o turnură nefericită. La mai puțin de 500 de metri de locul plecării sale, un echipaj de la Serviciul Rutier a fost alertat că șeful de la Ordine Publică ar fi lovit două mașini parcate, conducând sub influența alcoolului.

Surse indică faptul că Ion Mirea a reușit să dispară misterios de sub ochii colegilor săi, el a abandonat mașina și a plecat pe jos printre blocuri, alimentând suspiciunile cu privire la starea sa de ebrietate.

În aceste condiții, Ion Mirea ar putea fi confruntat cu un dosar penal pentru sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Se pare că acest incident șocant ar putea pune capăt brusc carierei polițienești a lui Ion Mirea, mai ales că are vârsta optimă și vechime în cadrul Poliției.

Comunicatul oficial al IPJ Teleorman:

La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au fost sesizați direct de către un bărbat din municipiul Alexandria cu privire la faptul că, pe fondul unui posibil consum de băuturi alcoolice, un conducător auto ar fi provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate, avariind două autoturisme.

Împreună cu apelantul, polițiștii au reușit să identifice conducătorul auto în persoana unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Alexandria, la mică distanță față de locul menționat de către reclamant, acesta aflându-se lângă autoturism.

La vederea echipajului de poliție, bărbatul a părăsit zona, îndreptându-se către blocurile din proximitate, fără a mai fi găsit.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul sustragerii de la prelevarea de mostre biologice de sânge, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, și efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, iar conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman a dispus efectuarea de verificări prin structura de Control Intern.

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Banner

Publicitate

Publicitate

Articolul precedent

Incident tragic pe centrul pietonal: Un bătrân a devenit victima neglijenței în șantierul nesfârșit din Alexandria

Următorul articol

Eșec pentru subprefecții Rababoc și Iancu în lupta pentru dotări luxoase la birou

Cele mai recente articole de Accident

Don't Miss