Gelu Duminică (sociolog): “Containerele de la Alexandria sunt, de fapt, o nimicnicie a unor edili care consideră că săracii ar trebui să stea undeva unde să nu-i vadă lumea…”

în Actualitatea politică/Administratie/Interviu

La marginea orașului Alexandria, lângă cimitir, s-a ridicat o colonie, formată din module-container. Acolo vor fi duși oamenii vulnerabili ai locului, actualmente locatari ai unor blocuri sociale, care vor fi în curând dărâmate. Containerele au costat aproape 4 milioane de lei. Cu banii aceștia se puteau accesa condiții pentru construirea unor alte blocuri în oraș, care să le asigure câtorva zeci de oameni săraci un acoperiș normal deasupra capului. Desigur, a fost mai comod să se meargă pe “rețeta Mazăre” în acest caz, iar acum se pune problema unei discriminări sociale și chiar entice, pentru că mulți dintre oamenii afectați de această măsură sunt romi. Se lucrează actualmente la inițierea unei acțiuni în instanță împotriva Primăriei Alexandria, care să taxeze această atitudine de marginalizare a celor vulnerabili. Dar au fost multe voci care au susținut că oamenii săraci din “B”-uri “nu merită” un acoperiș decent deasupra capului, pentru că ei ”distrug oricum tot”. Aceștia nu văd diferența dintre PRINCIPIU și MERIT. Așa că, pentru ei și pentru cei care cred că e normalitate în marginalizarea săracilor, l-am contactat pe sociologul Gelu Duminică, profesor la Universitatea din București, pentru a explica, mai bine decât o putem face noi, care sunt consecințele izolării categoriilor vulnerabile. Astfel, am aflat un lucru pe care ar trebui să-l scriem în marmură: dacă ne dorim ca cei vulnerabili să fie aruncați la marginea societății și tratați precum cetățenii de mâna a cincea, trebuie să ne gândim foarte serios că același mod de acțiune este foarte posibil să ne fie și nouă aplicat, dacă ajungem vulnerabili.

Gelu Duminică, profesor universitar

Reporter: Cum ați aflat despre cazul locatarilor din blocurile sociale din Alexandria, mutați acum în containere la marginea orașului?

Gelu Duminică: Am fost informat de la nivel local. Oamenii din zonă m-au informat… Inițial, despre intenție, acum ceva vreme și apoi cu privire la faptul că se materializează.

R. Și cum ați reacționat când ați aflat?

G.D. Situația nu mă surprinde, pentru că deja e un modus operandi. Nu e primul primar și, cu siguranță, nici ultimul, care vrea să scoată sărăcia cât mai departe de ochii care o pot vedea. Unii au construit ziduri fizice, iar alții, precum domnul în cauză de la Teleorman, au preluat modelul de la Constanța, pe rețeta lui Mazăre. În ultimii ani, împreună cu colegii mei, am participat la medieri și la aplanarea unor astfel de situații foarte des, explicând autorității locale că soluția nu este în niciun caz asta și că mai rău vor face. Pot câștiga niște voturi, dar pot pierde niște cetățeni.

R. Ați văzut imagini cu respectivele containere?

G.D. Da. Sigur că am văzut. Eu am vorbit cu câțiva prieteni din presă, care au fost acolo. Din păcate, mie îmi aduce aminte de ceea ce o parte din familia mea a trebuit să trăiască în anii 40, respectiv deportările. Nu spun cuvinte exagerate. Păstrând proporțiile, și atunci, același lucru se dorea: scoaterea indezirabililor din societatea pură, românească. Oricum ai lua-o, ceea ce se face în astfel de situații nu este în niciun caz intervenție socială. Și asta o spune profesorul de Sociologie din cadrul Universității București și practicianul în domeniul social din mine. Ceea ce se face acolo nu are nicio legătură cu abordarea de incluziune, cu abordarea centrată pe nevoile omului. Ceea ce e acolo e, de fapt, o nimicnicie unor lideri politici și edili care consideră că săracii ar trebui să stea undeva unde să nu-i vadă lumea. Dacă sunt și romi, cu atât mai mult!

Containerele de la Alexandria

R. Sunt voci la nivel local care susțin că oamenii care locuiesc încă în acel cartier de blocuri sociale nu merită să aibă o locuință normală, pentru că n-au știut să păstreze în condiții decente locuințele pe care le-au primit de la stat…

G.D. Sigur că da! Repet, în anii 40 se zicea clar că ei nu merită. Mai bine să-i omorâm, să-i băgăm în cazemate și să le punem dinamită și să-i aruncăm în aer! România a făcut asta în anii 40 în Transnistria. Și pe evrei, și pe romi. Din aceleași considerente: că nu merită, că sunt plagă pe obrazul societății (și citez din marii intelectuali ai vremii), că sângele lor corcește sângele geto-roman și așa mai departe… Astea sunt principii accesibile unor regimuri totalitare, în niciun caz unui regim democratic, parte a Uniunii Europene.

R. E greu să le explici oamenilor că aici e vorba despre un principiu, nu despre ce merită sau nu merită niște oameni. Cel puțin, pentru mine în Teleorman e greu. Dar mă gândesc că poate reușiți dumneavoastră…

G.D.: Că ne place sau nu ne place, respectivul cetățean stă lângă copilul meu. Copilul meu crește, practic, lângă copilul lor. Da? Acum avem două variante. Varianta unu: îl sălbăticim, îl ducem departe, îl izolăm, îl punem în lanț. Când începe să crească mai mare, începe să muște. Varianta a doua: îl socializăm. Socializarea nu se face prin izolare. În momentul în care vrei să socializezi o ființă, nu poți merge pe principiul izolării. Niciodată! Știința a demonstrat chestia asta de mii de ani. Așa că, dacă vrem ca peste ani cei pe care acum îi marginalizăm să vină să dea în cap copilului meu, să continuăm așa! Dacă vrem ca al meu copil să trăiască într-o societate mai bună, ghici ce? Trebuie să facem în așa fel încât socializarea să aibă dublu sens: și din partea copilului meu, și din partea copilului lor. Ca să se întâmple asta, cine trebuie să facă primul pas? Ei bine, eu! Nu celălalt. Însă e foarte greu, atâta vreme cât trăim într-o mentalitate superioară și apare antagonizarea asta “noi versus ei”, noi, ăștia buni, care ne plătim taxele, ei, ăia răi, asistații social, propovăduită chiar de la amvonul Parlamentului. Dacă un oraș de tipul Alexandriei nu poate să ofere condiții decente celor mai nevoiași oameni de acolo, în condițiile în care cheltuie foarte mulți bani pe asfaltări și lacul Belina, înseamnă că autoritatea publică locală nu își înțelege menirea. Menirea ei este să-i reprezinte pe toți cetățenii. Pe TOTI. Absolut toți. Dacă noi îi reprezentăm doar pe cei din middle-class, care nu sunt bruneți, atunci trăim într-o societate extrem de ciudată.

R. Când au aflat despre intenția autorităților de a-i muta la marginea orașului, reacția instantanee a locuitorilor din zona B a fost: “Asta e ură de rasă!” De ce credeți că s-au gândit la asta?

G.D.: Am toate argumentele să spun că au dreptate. Că astfel de acțiuni se întâmplă și pentru faptul că oamenii de acolo, mulți dintre ei, aparțin unei etnii. Dar nu am certitudini.

R. Dar există pentru ei o cale legală de a acționa în instanță autoritatea locală pentru că îi izolează pe astfel de criterii? Să-și ceară dreptul de a nu locui într-o colonie la marginea orașului?

G.D.: Argumentația administrației publice nu este una etnică, chiar dacă acțiunea pare a fi una etnică. Însă, în momentul de față, o mână de juriști încearcă să găsească bazele juridice împotriva unei astfel de măsuri. Dar, ca sociolog, nu pot afirma că există sau nu bază legală…

R. Ați văzut probabil că sunt primării sancționate pe această temă…

G.D. Absolut! Am sprijinit câteva dintre acțiunile de acest fel. Ceea ce voi face și acum. Însă până când specialiștii din domeniu nu fac un probatoriu serios nu o să mă exprim pe această speță, spunând că e un caz de discriminare etnică. Discriminarea socială este evidentă. Cu toate că am toate argumentele pentru a vedea la mijloc și una etnică.

R. Cred că ar trebui să încheiem discuția cu un gând despre toleranță…

G.D.: Aici nu e vorba de toleranță. Ci despre a oferi ceea ce îți dorești. Fiecare dintre noi, la un moment dat, putem fi într-o stare de vulnerabilitate. Generată de context, de boală, de un necaz. Și fiecare dintre noi putem deveni la un moment dat vulnerabili. Dacă ne dorim ca cei vulnerabili să fie aruncați la marginea societății și tratați precum cetățenii de mâna a cincea, trebuie să ne gândim foarte serios că același mod de acțiune este foarte posibil să ne fie și nouă aplicat dacă ajungem vulnerabili. Adică nu trebuie să oferim altora decât ceea ce ne dorim noi înșine să primim. Dacă ne dorim să primim respect și reprezentare egală din partea instituțiilor publice, atunci pentru asta trebuie să milităm. În rest, dacă noi nu vedem decât etnia oamenilor de acolo, înseamnă că suntem doar niște bieți rasiști…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*