Florin Titirişcă şi opoziţia de faţadă

Carmen Dumitrescu

Căile politicii au fost întotdeauna încurcate. Şi personajele care au reuşit până acum în politică ştiu că întotdeauna trebuie să fii atent la nuanţele fiecărui conflict, pentru că adversarul de azi îţi poate deveni partenerul de mâine. Evident, ipocrizia nu e o lecţie foarte greu de învăţat, atâta timp cât natura umană însăşi este construită pe fundamentele adaptabilităţii. De aceea, democrat-liberalul Florin Titirişcă a înţeles că e întotdeauna bine să ai asul în mânecă, păstrând aparenţa unui joc pierdut. Şi chiar dacă e jucător de şah, Titirişcă are apucăturile unuia care preferă pokerul, pentru că ştie să disimuleze foarte bine simpatiile şi antipatiile. De aceea nu veţi fi foarte suprinşi să aflaţi că, în timp ce la nivelul Consiliului Local Alexandria, face opoziţie fermă şi adeseori colerică, preferă să-şi petreacă serile alături de social-democraţi şi cei apropiaţi PSD-ului. Faptul că a doua zi nici nu-i salută constituie o dovadă clară a faptului că Titirişcă a înţeles că nu e important să faci Opoziţie, ci să pari că faci Opoziţie. Pe de altă parte, Titirişcă a înţeles că e bine să fii prietenul din umbră al celor care fac parte din alte partide politice, pentru că astfel afli informaţii utile de pe terenul inamic. Realitatea e că nu-şi foloseşte foarte bine informaţiile, având o abordare naivă a situaţiei: fuge la presa care îi este favorabilă. Evident că asta poate fi uneori util, dar de cele mai multe ori transmiterea informaţiei în presă nu face altceva decât să scadă puterea ei reală. Neavând un consilier care să-i spună regulile esenţiale care funcţionează în domeniu, Titişcă acţionează după ureche… la fel cum face şi opoziţia. Coleric, aşa cum îi dictează instinctul, nu raţiunea. De asta are episoade de isterie în timpul şedinţelor de consiliu local şi se ambalează inutil, atunci când situaţia s-ar putea rezolva cu diplomaţie şi tact. La fel de interesant este şi faptul că Titirişcă are obiceiul de a utiliza aspecte personale din viaţa oamenilor pentru a lupta împotriva demersurilor profesionale ale acestora. Nu e greu de bănuit faptul că în spatele acestei atitudini stă un anumit gen de slăbiciune a caracterului, pentru că oamenii cu adevărat puternici nu vor folosi niciodată alte arme decât cele utilizate de adversar. Pe de altă parte, nici n-am vrea să vedem agresivitatea lui Titirişcă în cazul în care cineva ar utiliza împotriva lui chiar armele pe care el le foloseşte cu adversarii săi politici. Dar, exact aşa cum se întâmplă şi în viaţă, atâta timp cât nu ţi se răspunde la agresiune, oricât de necinstită ar fi ea, consideri că eşti puternic. Şi orice răspuns similar te va readuce cu picioarele pe pământ şi capul pe umeri….