Octavian Teodorescu, șeful parcărilor, afacerist de succes cu banii primăriei și fin al primarului de la Alexandria, și-a găsit un nou job la Primaria Alexandria. După ce a încasat bani grei prin contractele societății sale cu primăria (din pricina cărora ni s-a plâns că a plătit impozit mare), după ce a devenit șef la Piețe și Târguri Alexandria (prin urmare, și la parcări), după toate funcțiile pe care soția sa – Cristina le-a deținut și încă mai deține în fruntea cabinetului Drăgușin, Octavian s-a gândit că i-ar mai trebui o leafă publică, astfel încât s-a angajat și la primărie, pe 4.419 lei (soția ar fi preferat mai mult, că e mai lacomă, dar nu a putut nici Drăgușin să-i dea toți banii pentru un cărat de haină). De aproximativ un an apare finul lui Drăgușin pe statele de plată ale primăriei, însă nimeni nu prea știe cu se se preocupă, întrucât jobul de bază e la parcări. Noua prăduială a fost descoperită de Gabi Bulumac, singurul consilier local care a arătat îngrijorare pentru modul în care sunt cheltuiți banii statului și stă cu ochii pe cei care jefuiesc resursele publice pentru a le denunța acțiunile.
„Soții Teodorescu, finii preferați ai actualului primar, nu se dezmint și se îmbuibă iarăși din vistieria orașului, așa cum ne-au obișnuit deja! De-a lungul timpului, presa a relatat pe larg despre beneficiile pe care le-au avut în urma acestei relații NAȘ-FINI, dar ultima trăznaie este specifică lăcomiei și corupției la care poate ajunge o instituție condusă de o veșnicie de același personaj. După ce că NAȘUL i-a angajat și i-a promovat, în decursul timpului, pe amândoi finii pe funcții bine plătite:
-Teodorescu Cristina-Ionela (fina) – Director cabinet la Compartimentul Cabinet Primar (NAȘU) cu salariu de 14.747 lei, Teodorescu Constantin Octavian (finu) – Director la SC Piețe și Târguri Alexandria cu salariu de 9360 lei, iată că ei nu sunt mulțumiți! Partea uluitoare abia acum vine! Pentru că nu era suficient, NAȘUL i-a mai făcut finului încă un contract de 160 ore/lună – 8 pe pe zi la Primăria Alexandria, unde mai ia încă 4.419 lei. Săracul băiat lucrează 16 ore pe zi! Uluitor ce putere de muncă pentru finul Octavian, să lucreze atât de mult zilnic! Mai că îți vine să vomiți!
EVIDENT că NU lucrează 16 ore pe zi! Mulțumesc tuturor colaboratorilor mei din primăria Alexandria, ei mă ajută să demasc aceste personaje care se îmbuibă din banii orașului. Sunt mulți angajați de bună credință în primărie, iar ei sunt sătui de acești parveniți lacomi, precum și de personajul care conduce instituția de atâta amar de vreme! Nu aș fi aflat singur acest aspect, pentru că era bine camuflat: un contract este pe numele TEODORESCU Constantin Octavian, iar cel de-al doilea pe TEODORESCU Octavian, dar este vorba despre aceeași persoană. Să nu bată la ochi! Îl somez pe această cale să-și dea demisia de onoare, dacă are așa ceva! Bine ar fi să își dea demisia toți trei, adică și NAȘUL și FINII! Sunt curios dacă preia știrea aceasta, noua pagină de știri Antena 3 Alexandria”, este mesajul consilierului local Gabi Bulumac.
Citiți și: Purtător de cuvânt fals la Primăria Alexandria!
Cititi și: Finul lui Drăgușin ”parchează” peste lege!
DREPT LA REPLICĂ
Așa cum ne-a obișnuit în ultimul timp, sub aparenta ”bună intenție” de a prezenta opiniei publice ”dezvăluiri bombă”, domnul consilier local PNL Bulumac Gabriel prezintă în spațiul public o serie de date FALSE sau TRUNCHIATE, în cadrul campaniei personale de denigrare a municipiului, Primăriei, primarului și a unor angajați din aparatul de specialitate, servicii publice sau societăți ale Consiliului Local. ”Beneficiile” invocate de către domnul consilier NU EXISTĂ, iar retribuțiile sunt cele legale stabilite prin actele normative în vigoare, nu mai mari sau altele decât ale tuturor celorlalți angajați care ocupă funcții similare. Domnul consilier s-a chinuit să prezinte drept reale date și cifre pe care susține că le deține ”de la angajați de bună credință”, informații care NU AU LEGĂTURĂ CU REALITATEA.
Conform dex – SALARIU – ”Sumă de bani pe care o primește o persoană pentru munca depusă într-o perioadă de timp (săptămână, lună); leafă.”TEODORESCU CRISTINA IONELA – salariu 14.747 lei – FALS Niciodată persoana menționată nu a încasat acești bani/lună. Suma reală este mult mai mică, acesta fiind suma brută, înaintea virării contribuțiilor, dar domnul consilier folosește în mod intenționat termenul de ”salariu” pentru a manipula opinia publică și a induce ideea că aceasta este suma primită lunar.TEODORESCU OCTAVIAN CONSTANTIN – salariu 9.360 lei – FALSNiciodată, persoana menționată nu a încasat acești bani într-o lună. Suma reală este mult mai mică, acesta fiind salariul brut calculat de angajatorul S.C. PIEȚE ȘI TÂRGURI ALEXANDRIA S.R.L. din activitatea de exploatare, nu din fonduri publice, înaintea virării contribuțiilor sociale, dar domnul consilier folosește în mod intenționat termenul de ”salariu” pentru a manipula opinia publică și a induce ideea că aceasta este suma primită lunar.”…i-a mai făcut finului încă un contract (FALS) de 160 ore/lună – 8 ore pe zi (FALS) unde mai ia încă 4.419 lei (FALS)”Persoana menționată a participat la concurs și a promovat concursul, nu i-a făcut nimeni un contract, NU ESTE angajat cu 160 ore/lună – 8 ore/zi, ci cu normă parțială de 4 ore/zi și NU A ÎNCASAT NICIODATĂ 4.419 lei/lună.
Activitatea domnului TEODORESCU OCTAVIAN CONSTANTIN în cadrul instituției este complexă, diversă și se desfășoară cu precădere în sfera proiectelor cu finanțare din fonduri europene, verificată de autoritățile cu competențe în domeniu aflate deasupra oricăror suspiciuni prezentate în spațiul public de către persoane aflate în conflict deschis cu actuala conducere a instituției, care neputând prezenta nici măcar un singur proiect de dezvoltare a municipiului și-au făcut un obicei din a distorsiona adevărul și a dezinforma.Manager de proiect – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Alexandria prin adoptarea unui transport public ecologic”, cod SMIS 128167, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4, Prioritatea de investiții 4e, Obiectiv specific 4.1, apel de proiecte nr. POR/182/4/, prin care municipiul va realiza 14 km de piste pentru cicliști, va instala 15 statii bike sharing de 20 de locuri și 7 stații bike sharing de 40 de locuri, 32 de stații de autobuz și un sistem de management al traficului, un sistem de monitorizare video cu 97 de camere video, va construi o autobază și o parcare de tip Park&Ride cu 200 locuri și va moderniza zona pietonală a străzii Libertății.Manager de proiect – „Achiziţie mijloace de transport public – autobuze electrice 10 m șes, Alexandria, Brăila, Constanța, Dr. Tr. Severin, Focșani, Slobozia”, cod SMIS 128112, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, apel de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/3/ în parteneriat, aferent Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă – proiect implementat în calitate de lider de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin care municipiul a achiziționat 10 autobuze electrice ce urmează a fi livrate.Membru al echipei de implementare a proiectului – „O mai bună conexiune a orașelor Alexandria și Cherven Bryag la TEN-T”, cod RO BG 306 finanțat prin “Programul Interreg V-A România – Bulgaria 2014-2020”, Axa Prioritară 1- “O regiune mai bine conectată” prin care municipiul va reabilita Șoseaua Turnu Măgurele (tronson Dunării – Centura SUD), Strada Alexandru Ghica (tronson București – Meșteșugari), Strada Meșteșugari (tronson Alexandru Ghica – Dunării), Strada Fabricii (tronson Dunării – Mircea cel Bătrân), Strada Dunării (tronson Meșteșugari – limită Com. Poroschia).
Membru în echipa de lucru a proiectului ”Sprijin la nivelul regiunii Sud Muntenia pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare), infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură – 5D-1”, Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, Axa Prioritară: Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri, Cod SMIS: 143361, parteneriat între ADR Sud Muntenia (lider de proiect) și cele 7 județe din regiune și municipiile reședință de județ (parteneri).
Proiectele Municipiului Alexandria care sunt în curs de pregătire:• Coridor de mobilitate urbană integrată strada Libertății – strada Dr. Stâncă, în Municipiul Alexandria;• Regenerarea urbană a cartierelor de locuințe, în Municipiul Alexandria – zona bl. 800, zona bl. 800-900, zona bl. 914, zona bl. 916, zona bl. G103-1602, zona bl. 1604-1606, zona bl. 1611 și zona bl. 1614.Membru al Comisiei de stabilire a temelor de proiectare, a etapelor de realizare, a cerințelor, a conținutului și a detaliilor din documentațiile tehnico-economice pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice.
Membru al Comisiei tehnico-economică de avizare a documentațiilor tehnico economice la nivelul Municipiului Alexandria.Întreaga activitate din ultimii doi ani este transpusă în sute de documente elaborate, completate sau modificate care vizează relația cu echipe de proiectare din afara instituției, relația cu alte instituții și colegii din Primăria Alexandria.În virtutea celor mai sus prezentate și a dreptului la corecta informare a opiniei publice vă solicităm să eliminați informațiile FALSE prezentate și să publicați prezentul drept la replică!
Vă mulțumim!
Noi rămânem cu comentariile și băieți deștepți cu bani!