Teleormanul a dat lumii oameni mari în cursul timpului. Acest județ ținut în subdezvoltare de politică, deși se află la nici 90 de kilometri de Capitală, a reprezentat locul de naștere al unor personalități precum Marin Preda, Zaharia Stancu, Gala Galaction, Constantin Noica sau Liviu Vasilică. Din Teleorman a plecat o elită formată din oameni de cultură, dar și din oameni simpli, cu origini autentice, care au studiat și au ajuns să aibă anvergură națională sau internațională și prin ei putem vorbi de partea luminoasă a acestui județ.
Origini teleormănene a avut comandorul ing. Simion Stănculescu, născut 6 Ianuarie 1898 în comuna Netoți – Trivale Moșteni de astăzi. Domnia sa a studiat în Capitala Franței, a obținut o diplomă la Universitatea din Paris în 1927, urmată de Institut Superieur de l”Aeronautique et de l’Espace din Toulouse până în 1930. Acesta a primit Medalia Aeronautică, pe 23 octombrie 1935, oferită de Regele Carol 2, pentru a construi primul balon dilatabil după un concept propriu, aducând un real folos Aeronauticii în România, proiectul fiind brevetat. Prin performanțele sale, Simion Stănculescu a stârnit interesul profesional al armatelor SUA și Marea Britanie, însă acesta a revenit în România după mai multe proiecte pe care le-a avut în Italia și Germania. Acum, după 44 de ani de la moartea sa (29 August 1978 – București), nepotul său Dan Drăghicescu vrea să aducă în actualitate povestea sa care poate fi un exemplu constructiv pentru generațiile de astăzi. Dan Drăghicescu este producător de film și de reclame timp de 15 ani pentru agențiile de publicitate: Grey Worldwide, David Ogilvy, Franck Group și Saatchi Centrade, iar din 2014 este producator asociat alături de John Florescu pentru documentare de film istorice. A fost producător asociat la „Războiul Regelui” (2016), iar cea mai recentă producție, prezentată și la Alexandria, este documentarul „Regele Mihai, drumul către casă”.
Pasionat de istorie și de monarhie, prin educația militară pe care a primit-o de la bunicul său, Dan Drăghicescu vrea să ofere un omagiu celui care a reprezentat o parte importantă în Aviația Militară Română transformând casa în care a locuit într-una memorială. Dan Drăghicescu a început procedurile de identificare și remodelare a casei bunicului său, iar sora și mama sa i s-au alăturat în demersul prin care îndeamnă la un respect în mod instinctiv față de trecut pentru a-i acorda importanța cuvenită.
Despre misiunea sa în Teleorman prin care dorește să amintească timpuri istorice, preţioase pentru memoria colectivă și despre povestea unui teleormănean cu care ne mândrim și la care ne putem raporta chiar și la zeci de ani după trecerea sa în neființă a vorbit Dan Drăghicescu, într-un interviu exclusiv acordat Liber în Teleorman.
Reporter: Cum și când a pornit ideea de a face o casă memorială în Teleorman, la Trivale Moșteni? Povestiți un pic despre proiectul dumneavoastră de suflet…
Dan Drăghicescu: Am ajuns în Teleorman, în Alexandria, în urmă cu două săptămâni, atunci când am fost invitați în cadrul Turneului de Educație Națională Istorică, pe care l-am inițiat la București împreună cu John Florescu (n.r.: producător, scenarist american de origine română). Alexandria se află printre cele 25 de orașe în care am vrut să ajungem în 2022. Având o proiecție de film istorică, la care au luat parte tineri din Alexandria, la Centrul Multifuncțional pentru tineri, am observat un apetit pentru istorie. Prezența tinerilor a fost masivă, prin prisma documentarului pe care l-am prezentat, produs cu John Florescu: „Regele Mihai, drumul către casă”, dar am avut și un oaspete de onoare care este Nicolae de România, care, evident, a atras publicul. Înainte de film, Nicolae a dat autografe pe cartea biografică „Bunicul meu, Regele Mihai”, apărută în memoria Regelui Mihai cu ocazia centenarului. După eveniment, am avut o discuție cu autoritățile locale, cu profesorii de istorie și cu tinerii și, repet, setea de istorie mi s-a părut fantastică în această zonă a țării, în Teleorman. Când am fost întrebat ce ne-a adus în Alexandria, am ajuns la origini, la bunicul meu comandor Simion Stănculescu, născut în Teleorman. Este născut într-o comună care este aproape de Alexandria, care la acea vreme se numea Netoți și care în zilele noastre se numește Trivalea Moșteni. Am vorbit și cu familia, cu mama, că bunicul este matern, cu sora mea, ne-am gândit că un imbold în societate la nivel istoric poate fi o inițiativă de casă memorială a unui om care a plecat din comuna Trivale Moșteni, care a terminat liceul în București și după care a terminat prima facultate la Paris, în 1927 și a doua tot în Franța, la Toulouse, Aerospațiale, în 1933. Ulterior, a avut contracte în domeniul aerospațial în Italia și în Germania, înainte de Al Doilea Război Mondial, iar după, cum se proceda la acea vreme, se dorea să aducă aceste cunoștințe în țară. A revenit în țară, unde a lucrat ca militar profesionist în armata condusă de Carol al II-lea și sub conducerea Regelui Mihai. A fost scos forțat din serviciu militar profesionist când au venit comuniștii după 1947.
Reporter: Cum ați găsit totul la Trivale Moșteni?
Dan Drăghicescu: Am fost la Trivale Moșteni a treia oară în viața mea, mi se pare o comună foarte liniștită, tinerii din păcate sunt din ce în ce mai puțini acolo. M-am interesat, am vorbit cu domnul primar, despre profesorii și tinerii de acolo, mi-a spus cu părere de rău că foarte mulți au plecat. Ideea a surâs când am spus că bunicul, plecat din Trivale Moșteni, a ajuns în forțele regale ale României și a participat în Al Doilea Război Mondial cu un proiect secret – AERON, de protejare a câmpurilor petrolifere împotriva bombardamentelor aliaților, din `44, practic, a protejat câmpurile petrolifere când au fost atacate de către aliați, adică armata britanică-americană. După, au revenit nemții și cu același proiect a continuat să protejeze câmpurile petrolifere. Erau zepeline umplute cu heliu, cu o plasă metalică între ele, care se ridicau în timpul nopții și forțau avioanele inamice să survoleze zona la o înălțime mai mare și, practic, pierdeau precizia în bombardare. Au făcut să cadă avioanele inamice în primele raiduri de noapte. Erau ridicate pe timp de noapte în jurul zonei petrolifere Ploiești.
În comuna sa natală am găsit un interes, primarului i s-a părut interesantă ideea de a avea o casă memorială în memoria comandorului Simion Stănculescu, lucru care ar putea fi ca un obiectiv emoțional pentru noi, dar și un imbold pentru tinerii din zonă care sunt în căutare de exemple de urmat în zilele noastre, acum când este tot mai greu să găsești un exemplu de dat tinerelor generații. Bunicul a provenit dintr-o zonă rurală mică și găsesc asta ca un proiect social-cultural-istoric de susținere a acestei comunități.
Reporter: Cum arată casa după atât de mult timp? Cum a fost conservată?
Dan Drăghicescu: Casa este din lemn, cu chirpici, are o prispă. Este o casă construită în jur de 1870. Bunicul s-a născut acolo în anul 1898, înainte de Primul Război Mondial. Are nevoie de recondiționare, dar arată organic aspirațional aș spune și, desigur, făcând parte din familia lui, a fost emoționant să intru în curte și să văd casa în exterior și în interior, astăzi, în 2022. Dacă reușim să facem acest proiect, mă gândesc să vorbesc cu o echipă de arhitecți, să facem o recondiționare, să rămână în aceeași structură și aceeași poziție.
Până în 2021, de casa bunicilor a avut grijă unchiul meu Stănculescu Gheorghe, singurul copil al surorii bunicului meu, aviator/tehnician pe curse comerciale Tarom în anii 80-90- moștenindu-l pe bunicul meu care i-a fost muza, fiind în aviația militară. Din păcate, s-a stins în Decembrie 2021.
Cred în istorie, iar trecutul bine înțeles în prezent reflecta viitorul.
