Epidemiologul Luminița Dumitrașcu: “Apropierea de București crește zilnic numărul de îmbolnăviri în Teleorman”

în Actualitatea politică/Administratie/Sănătate

Așa cum am mai precizat și cu alte ocazii, situația îmbolnăvirilor de COVID-19 în județul Teleorman pare a fi ținută sub control încă de la începutul pandemiei. Deși au existat mici incidente pe parcurs, lucrurile au evoluat totuși lent și nu s-a putut vorbi despre o accentuare a tendinței de creștere a cazurilor. Totuși, în ultima perioadă se constată apariția de cazuri noi la persoane care fac naveta între București și Teleorman, apropierea de capitală fiind, din punctul de vedere al specialiștilor, un factor determinant al răspândirii comunitare de COVID-19.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Teleorman raporta ieri în centrele de carantină 141 persoane cazate și 334 izolate la domiciliu.

Din 116 persoane confirmate ca având boala, DSP Teleorman a declarat vindecate și externate 88 de persoane. Dintre acestea, 52 au fost externate de la Spitalul Municipal „Caritas” din Roșiorii de Vede, singurul spital de tip suport COVID din județ.

În privința testărilor, însă, am vrut să aflăm chiar de la medicul șef al departamentului Sănătate Publică din cadrul DSP Teleorman, epidemiologul Luminița Dumitrașcu, dacă lucrurile merg mai bine decât în perioada precedentă, fiind de notorietate nivelul foarte scăzut de testare la nivelul județului Teleorman.

Luminița Dumitrașcu

De la începutul epidemiei și până în prezent au fost efectuate 1121 teste COVID-19, dintre care 393 în laboratorul coordonat de DSP Teleorman.

“Se testează gratuit persoanele cu probleme oncologice, cu probleme de imunitate, gravidele, personalul medical care a intrat în contact cu bolnavi sau suspecți, chiar și în cazul celor asimptomatici, în situația în care declară că au avut ceva lipsă în ținută. Deci e mai mare libertatea de testare. Mult mai mare… Se testează gratuit și personalul ajutător în cadrul căminelor de rezidență de copii și bătrâni. Și la toate astea se adaugă și posibilitatea ca spitalele să-și facă politica proprie, adică pot să își facă anchete epidemiologice, cu epidemiologul de spital, să-și decidă grupele pe care le testează, au libertatea asta. Adică dacă spitalul spune: „Astăzi vreau să testez tot personalul medical de la radiologie, nu-i împiedică nimeni să facă acest lucru pe banii spitalului. ”, ne-a spus Luminița Dumitrașcu.

Dar mai interesant decât faptul că testările se fac acum mult mai simplu decât în urmă cu o lună e creșterea formelor comunitare de boală. Ele apar, potrivit epidemiologului, în cazul persoanelor care fac naveta între orașe din Teleorman și București cu diverse mijloace de transport. Astfel, apropierea de capitală determină o creștere a numărului de cazuri în Teleorman.

Avem 116 cazuri până acum, nu este o creștere accentuată și nici nu a fost în Teleorman o creștere accelerată. Am ținut foarte mult la depistarea contacților și la izolare, atât cât am putut am făcut. De asemenea, foarte mulți dintre cei depistați în ultima perioadă par să aibă forme comunitare de boală și ca interes epidemiologic lucrează în București. Locuiesc în Teleorman, fac naveta cu diverse mijloace de transport și lucrează în București, inclusiv în sectorul sanitar. Deci apropierea de București crește zilnic numărul de cazuri în Teleorman. Noi nu suntem, Doamne ferește, mulțumiți de cum este situația în Teleorman, dar față de alte județe s-au cam ținut lucrurile sub control.“, a mai punctat epidemiologul.

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

1 Comment

  1. O nulitate in materie de medicina isi da cu parerea.hai sa mutam blocurile mai departe de Bucuresti.Ea habar nu are cati infectati, cati morti, nu mai vorbim de tratament

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*