Turnu Măgurele arată precum celelalte orașe ale județului Teleorman, (excluzând Alexandria, care mai dă semne vagi de civilizație): pustiu, sărac și, în general, aflat în ruină. Străzi neasfaltate, blocuri neîntreținute, canalizări stricate și foarte multă indiferență administrativă.
Totuși, primarul Dănuț Cuclea a identificat, după ani și ani de primărit, nevoia supremă a orașului: un bazin de înot didactic. Edilul se laudă că au început lucrările la acel bazin, în sensul că a deplasat o macara la fața locului, că trebuie să arate și el ceva în această campanie.
Bazinul lui Cuclea va fi construit pe Șoseaua Alexandriei nr. 7 (fosta unitate militară). Durata de execuție a lucrărilor este de 10,5 luni, anunță cei din Primăria Turnu Măgurele. Ei nu spun și prețul și nici cine realizează lucrarea, dar ne băgăm și noi sapele în bazinul primarului și vă anunțăm noi câți bani îi va costa pe turneni să se scalde didactic la Turnu și, mai cu seamă, cui îi vor inunda conturile.
Nu este singurul mandat în care administrația de la Turnu gâfâie sub conducerea unor oameni fără viziune, incapabili să producă strategii de dezvoltare pe care să le pună în aplicare. Iar dacă excludem furtișagul, deși nu prea avem motive să facem asta, am putea ajunge la concluzia că situația prin care trece municipiul de la confluența râului Olt cu Dunărea are drept cauză prostia ca stare de fapt. Revenim.