Dănuț Cristescu susține inițiativa TVA 5% pentru lemne de foc

în Actualitate

În Parlamentul României, au început discuțiile pe inițiativa legislativă privind reducerea cotei de TVA pentru lemnul de foc livrat populației la 5% de la 19%, în condițiile în care prețul lemnului de foc a crescut foarte mult în ultimii ani, iar cei mai afectați sunt oamenii cu venituri mici, din mediul rural, care nu au încălzire pe gaze naturale.

Propunerea legislativă a fost inițiată de un grup de parlamentari ai PSD și se referă la introducerea „cotei de TVA de 5% pentru comercializarea de masă lemnoasă, cu destinația lemn de foc pentru populație, cu intrare în vigoare la data de 1 iunie 2022”. Senatorul de Teleorman – Dănuț Cristescu se află printre susținătorii proiectului.

„Au început dezbaterile în Comisiile de specialitate asupra inițiativei PSD de reducere a cotei TVA, de la 19% la 5%, pentru lemnele de foc. Scumpirile explozive au atins și lemnul de foc. 3,5 milioane de gospodării folosesc acest mijloc de încălzire. În mediul rural, 85% din gospodării sunt încălzite cu lemne. Sunt afectate milioane de români care au nevoie de sprijin din partea statului. Scăderea TVA-ului este una dintre soluții. Comisia economică a avizat favorabil această inițiativă! Parcursul legislativ este încă lung, este o primă victorie, lupta continuă!”, a transmis parlamentarul de Teleorman.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Your email address will not be published.

*